„Aventurile piratului Ket” de Alis Popa [fragment]

[…]

Ket şi Tiberius

Ket şi Tiberius erau prieteni la cataramă.

Nu ştiu cum se făcea, dar unde-l vedeai pe unul, îl găseai şi pe celălalt. Îi puteai întâlni ba pe stradă, ba pe la cunoscuţi, ba printre docurile din port, glumind şi împungându-se cu vorba de dimineaţa până seara. Pentru că locuiau destul de departe unul de altul, preferau să se întâlnească în port, la taverna Peştele Uscat, unde se serveau cele mai ciudate preparate marinăreşti.

Taverna asta era de fapt o corabie de luptă rămasă fără catarge, înfiptă pe jumătate în pământ, în care te strecurai printr-o fantă îngustă, uşor boltită. Înăuntru, mesele soioase şi scaunele negre din salcâm noduros luceau de grăsime întărită, iar lumina cădea greu prin deschizăturile murdare, în formă de romb, care fuseseră tăiate în lemnul umflat de aburi.

Lângă peretele opus intrării se afla o tejghea încă impunătoare, deşi veche de când lumea. În spatele ei îl găseau întotdeauna pe cârciumar, un bătrân cu capul mic, căruia nu-i prea plăcea să se întindă la vorbă, dar care se pricepea de minune la preparat ceaiuri şi cafele marinăreşti. Făcea şi nişte mâncăruri neobişnuite din peşte, meduze şi crabi, însă puţini clienţi îi călcau pragul, fiindcă locuitorii din apropierea portului erau plini de ifose şi nu s-ar fi înjosit niciodată să păşească într-un asemenea loc sărăcăcios.

Într-o bună zi, cei doi prieteni ajunseră acolo aproape în acelaşi timp şi se înghiontiră cu voie bună când dădură să intre amândoi deodată prin spaţiul strâmt. Se aşezară la o masă, însufleţiţi şi cu chef de vorbă, aşa cum se simţeau mereu când erau împreună, chiar şi atunci când se ciorovăiau. Cârciumarul le aduse ce ştia că le place mai mult: ceai verde cu piper şi alune mustăcioase de Canabria.

— Corabia e gata! şopti Ket. Te-ai descurcat cu toate, fără să-şi bage nasul rudele tale fandosite?

— Îmi pare rău, amice, răspunse Tiberius, oftând. Nu cred că are rost să le stârnim bănuiala tocmai acum. Mă gândesc că e mai potrivit să rămân acasă de data asta.

— Uf! făcu Ket, însoţindu-şi exclamaţia de o lovitură neputincioasă, cu vârful degetelor, în tăblia mesei. Eram sigur!

Cei doi amuţiră o vreme, apoi sorbiră din ceai, după cum le era obiceiul: Tiberius în tăcere, iar Ket foarte răsunător, de parcă ar fi vrut să acopere zgomotul mării agitate pe timp de furtună. Spre deosebire de Ket, Tiberius se purta cuviincios, era plăcut şi bine-crescut, nu avea aerul înfumurat al amicului său, iar faptul că nu era certat cu bunele maniere îi aducea preţuirea locuitorilor din oraş. Iată deci un bun motiv pentru care Tiberius nu prea bătea la ochi printre cunoscuţi: nimeni nu-l credea în stare de vreo escapadă neobişnuită. Nici măcar dacă dispărea din zonă zile întregi nu dădea de gândit, fiindcă se spunea că are o căsuţă la ţară, unde se duce să se odihnească din când în când. În plus, numeroasele obligaţii pe care le avea în societate şi în familie îl ţineau adeseori pe loc, ca acum.

Ce-i drept, tovărăşia cu Ket arunca o mică umbră asupra imaginii de om cumsecade a lui Tong. Însă toată lumea ştia că cei doi erau prieteni din copilărie, şi astfel multe lucruri tulburi erau trecute cu vederea.

— Eram sigur, reluă Ket după o vreme, scărpinându-se gânditor după ureche.

— Ce să fac? Am o mulţime de veri şi de mătuşi. Nu pot să-i neglijez.

— Aşa-i, admise Ket, dar laşi baltă treburile noas- tre…

— Mda… aprobă Tiberius, apoi adăugă cu un ton îndatoritor: Ai terminat pregătirile? Mai ai nevoie de ceva?

Cititorii trebuie să afle că, în preajma unei călătorii, Ket alerga sprinten în stânga şi-n dreapta, umbla prin târguri, scormonea printre vechiturile de pe tarabe, căra pe corabie diverse obiecte, potolin du-şi neastâmpărul abia după ce ajungea hăt-departe, în larg. Tiberius dădea şi el o mână de ajutor, dar eroul nostru, cu mai multă experienţă în ale plecărilor, ţinea să-şi pună el însuşi treburile în rânduială.

Acum, lui Ket îi mai lipseau doar câteva mărunţişuri: un colac de sârmă subţire, o foarfecă de tablă, o pereche de chei ruginite şi un suport mic pentru umbrelă. Nimic mai uşor, pentru un călător destoinic, să facă rost cât ai bate din palme de toate astea!

— Mă ştii doar, răspunse Ket. Am verificat listele de obiecte încă de-acum două săptămâni. Nu mă grăbesc, vreau să iasă treaba bună!

— Sper c-o aduci la mine pe Mo, zise Tiberius, pe un ton uşor întrebător.

De cele mai multe ori, Mo, pisica lui Ket, pornea pe mare împreună cu stăpânul ei. Dar la ultima escapadă o lăsase la Tiberius, unde era răsfăţată ca o împărăteasă.

— O aduc, o aduc, n-avea grijă. Vezi c-am învăţat-o să meargă pe masă. Nici n-atinge farfuriile. Doar paharele… Atunci când e cazul.

Tong zâmbi la auzul năstruşnicei idei.

— Şi zici că mergi către Mibab, nu-i aşa? şopti el. Am auzit că pe-acolo marea nu mai e tocmai sigură.

— Serios?! Nu-i rău deloc! Da, aşa m-am hotărât. Poate mai aflu ceva despre… ştii tu ce, răspunse Ket, clipind cu un aer enigmatic.

— Ai grijă, amice, nu mai spune niciun cuvânt! îl opri Tong, mai prevăzător de felul lui.

— Of, da’ fricos mai eşti. Nimic nu-mi poate sta în cale, dacă e rost de aventură! replică Ket băţos.

— Când pleci? Chiar mâine? schimbă vorba Tiberius.

Prietenul lui încuviinţă din cap.

— Ai grijă să nu te dibuiască duşmanii, adăugă Tiberius cu glas scăzut.

Ket se strâmbă şi scoase limba. Făcea el pe nepăsătorul, dar în realitate era convins că o asemenea taină formidabilă nu trebuie să ajungă la urechile orişicui, aşa că se străduia cât putea să nu-şi dea în vileag preocupările marinăreşti.

Din păcate, trezise deja bănuielile anumitor persoane, şi aceste persoane deveniseră foarte interesate să afle ce se petrece cu adevărat în timpul curioaselor lui dispariţii.

A doua zi, în zori, eroul nostru străbătu portul şi coborî către mare. Căută cu privirea, printre navele greoaie, vechea lui corabie, al cărei nume, Bateau, abia se mai zărea, cioplit în lemnul înnegrit de vreme. Cu corpul putred şi coşcovit, cu pânzele pline de cârpituri, cu catargele ca nişte beţe ţepene şi strâmbe, Bateau semăna cu o carapace turtită de ţestoasă bătrână sau mai degrabă cu o albie străveche de lemn, astfel încât era de mirare ce anume o mai făcea să plutească.

Proprietarul se urcă la bord, verifică dintr-o ochire dacă toate lucrurile sunt la locul lor, ridică iute ancora, apoi se îndreptă spre cabină.

Peste un ceas ieşi pe punte şi se postă la cârmă semeţ.

Se înfipse pe picioarele slăbănoage, îşi trecu mâna prin claia de păr negru şi ţepos ca spinarea unui arici şi trase adânc în piept aerul îmbibat de sare şi de ispita aventurii.

Dar ceva din înfăţişarea lui se schimbase.

Nu era loc de îndoială.

Ket purta îmbrăcămintea tradiţională a piraţilor, care-i trăda adevăratele îndeletniciri.

„Când eram mică, am fost întrebată ce mi-aş dori cel mai mult să iau cu mine dacă aş pleca pe o planetă îndepărtată. Am răspuns fără să clipesc: MAREA! Apoi am adăugat: şi o pisică.

Ciudat era faptul că nu fusesem niciodată la mare până atunci. Dar, pentru copilul care am fost, totul părea atât de simplu! O albie veche pe post de corabie, o sabie tocită, de lemn, un steag de cârpă atârnat în vârful unui băţ, fraţii mei mai mici pe post de ajutor de pirat, pisica mea, Molly, care mi se împleticea printre picioare – şi aventura era gata!


Astăzi, aventura înseamnă altceva: să văd cum cresc cei trei copii năzdrăvani ai mei, să-i fac pe elevii mei de la şcoală să iubească literatura, să mai scriu câte o carte…” –  


„Piratul Ket ne demonstrează foarte convingător că pirateria e o meserie ca oricare alta. Numai că pirații au mai multe zile vacanță. Și nici n-ar putea fi altfel, atâta vreme cât ocupația lor de bază e aventura, care preface în vacanță tot ce atinge. Iar când ai prieteni de nădejde (fie ei și șobolani) și o corabie inteligentă (fie ea și un pic cârcotașă), scapi basma curată din toate aventurile – mai ales când la capătul lor te așteaptă o comoară.“ – Florin Bican 


, Ediția a III-a, Premiul pentru secțiunea 8–14 ani

Aventurile piratului Ket de

Publicată în noiembrie 2017

ISBN 978-606-788-264-3

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 3027