Zaraza, de Andrei Ruse

zaraza_1_fullsizeAm cumpărat cartea lui de la Gaudeamus, așa cum v-am povestit aici. A petrecut mult timp stând la coadă să fie citită, însă, odată deschisă, n-a mai fost lăsată jos. nu este o carte, este o lume minunată care ți se relevă cu fiecare pagină, este o lume dispărută recent, în care bunicii noștri au trăit frumos și în care România și românii erau respectați în Europa și în lume. este povestea unui București de altădată, în care bărbații purtau o floare la rever și briantină în păr și în care femeile erau cochete și frumoase fără să fie vulgare, chiar și atunci când se întâmpla să fie prostituate. Dar, mai presus de toate, este povestea vieții lui , cel mai de succes dizeur pe care l-a avut România vreodată. Dacă v-ați născut după 1990, este foarte posibil să nu fi auzit acest nume vreodată. Dar cu siguranță v-au trecut pe la ureche tangourile și romanțele lui, dintre care, bineînțeles, cea mai cunoscută este melodia Zaraza.

Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza,
Cine te-a iubit?
Câți au plâns nebuni pentru tine,
Și câți au murit?
Vreau să-mi dai gura-ți dulce, Zaraza,
Să mă-mbete mereu.
De a ta sărutare, Zaraza, vreau să mor și eu!

coperta1_zarazaAu fost multe variante ale tangoului compus de uruguayanul , în întreaga lume. Există o variantă în polonă, o variantă franțuzească, o variantă în italiană și chiar două variante românești (cea de-a doua, Și pe tine or să te doară… foarte puțin cunoscută, a fost înregistrată de Nicolae Stroici, la Berlin, în 1931). Cu toate acestea, varianta care a cucerit Bucureștiul și alte capitale europene, a fost cea cântată de , pe versurile lui Ion Pribeagu și cu suportul moral și aranjamentul muzical al lui . Tangoul acesta l-a propulsat pe brăileanul Vasile în topul preferințelor mondene ale societății românești interbelice, l-a făcut vedetă internațională, răsfățatul publicului, al patronilor de restaurante de lux și al caselor de discuri. Numele Zaraza a intrat în memoria și imaginația colectivă a unei națiuni întregi, deși, în spaniolă, este un cuvânt banal și nicidecum un nume de femeie. Este de la sine înțeles că n-a existat niciodată o femeie cu numele Zaraza, sau care măcar să inspire acest tangou înflăcărat în viața lui Cristian Vasile. Cu toate acestea, mai multe generații de români și-au lăsat imaginația să zburde, convingându-se singuri de existența unei muze cu acest nume. Chiar Mircea Cărtărescu a imaginat o variantă a Zarazei, pe care a inclus-o în volumul său, De ce iubim femeile?, și care s-a răspândit printre români, căpătând, în timp, valoare de istorie mai degrabă decât fantezie.

De pildă, eu eram convinsă că Zaraza a fost o țigancă florăreasă foarte frumoasă, pe care Cristian Vasile a luat-o de pe stradă și a ținut-o în puf, transformând-o într-o doamnă. Că cei doi s-au iubit nebunește și că, deși mulți au încercat să o cucerească cu daruri sau chiar cu forța, Zaraza i-a rămas fidelă trubadurului, primul care văzuse în ea un diamant neșlefuit. Că un rival de-al lui Cristian Vasile a angajat un cuțitar din mahala să o omoare pe Zaraza, care a fost înjunghiată pe Calea Victoriei, chiar în fața casei în care locuia cu iubitul său. Și că Vasile a jurat că nu va mai câna niciodată, ca semn de doliu după iubita sa, și, ca să fie sigur că își respectă jurământul, a băut acid sau altă poțiune diabolică cu care și-a distrus corzile vocale. Iar ca mine, mulți au astfel de legende urbane interbelice despre presupusa identitate a Zarazei.

Dar, veți întreba, despre ce este cartea, dacă nu este despre Zaraza? Este despre artă, despre viață și moarte, despre culmile succesului și abisurile disperării, despre faimă, despre dreptate și nedreptate, despre vremurile tulburi ce se anunțau înainte de al Doilea Război Mondial, despre antisemitism, despre prietenie, despre nebunie și despre iubire. Este o carte incredibil de bine documentată despre alegerile unui om în care flacăra pasiunii artistice a ars până la mistuire – artistul Cristian Vasile – iar pe lângă el, cei doi prieteni și parteneri de creație și nebunii: Ion Pribeagu și , fiecare cu povestea sa zbuciumată, rebelă și tristă totodată. Trei eroi interbelici, apărători ai unei lumi pe cale de dispariție, lampagii neobosiți ai scenelor bucureștene, cărora niciun omagiu nu le-ar fi de ajuns. M-am bucurat până la lacrimi citind cartea lui , care este un prim și important pas în readucerea celor trei în atenția publicului în slujba căruia și-au pus viețile în anii ’20 și ’30.

cristian vasile

Cristian Vasile s-a născut în Brăila, în 1908. A fost profund marcat de experiențele prin care a trecut familia sa în Primul Război Mondial, în care și-a pierdut și tatăl, de altfel. A fost pasionat de muzică de mic copil, iar mama lui a făcut eforturi financiare să îl țină în București în studenție, cu scopul de a deveni cântăreț la Operă. Dar Bucureștiul avea alte planuri cu el.

Deși este greu de deosebit povestea adevărată de povestea imaginată de Andrei Ruse, care a umplut golurile din viața cunoscută și documentată a „ultimului trubadur” român, cele două se împletesc excelent cu istoria reală pe care autorul suprapune romanul. În Zaraza, nu îi cunoaștem doar pe Cristian Vasile și apropiații săi, ci ne uităm prin gura cheii către Mareșalul Ion Antonescu în timp ce planifică intrarea în război, îl surprindem pe Mircea Eliade făcând un discurs legionar la Capșa, facem cunoștință cu țiganii de la Bariera Vergului, care organizau curse ilegale de trăsuri (poate chiar mai periculoase decât cele moderne, cu mașini), aruncăm un ochi în budoarul doamnelor vremii și roșim când ne dăm seama că sexul nu s-a inventat odată cu casetele video cu filme porno din anii ’70 și ne revoltăm împreună cu Vasile și Fernic la nedreptățile antisemite din societatea bucureșteană interbelică, dintre care, cei mai apropiați evrei afectați sunt Ion Pribeagu și Mihail Sebastian, pe numele lor adevărate (Isac Lazarovici și ).

Cristian Vasile a început să cânte pe scena unei cârciumi dintr-o întâmplare nebunească, pentru a impresiona o femeie. Dar, odată ce a deschis gura în fața publicului, și publicul a deschis ochii asupra lui și nu l-a mai lăsat să-i scape. Cariera sa a fost tot atât de strălucitoare în ascensiune, pe cât a fost viața sa personală de haotică și nesăbuită în declin. Petrecerile înlănțuite, alcoolul, tutunul și drogurile și-au spus până la urmă cuvântul asupra lui. Însă, între momentul începutului ascensiunii și momentul sfârșitului declinului său, Cristian Vasile a trăit o viață plină, cu bune și rele, o viață cu adevărat de așternut pe hârtie într-un roman. Îi mulțumesc lui Andrei Ruse pentru munca îndelungată și minuțioasă de documentare și pentru sufletul pe care l-a pus în fiecare scenă cu care a reconstituit o viață dedicată publicului, așa cum a fost cea a lui Cristian Vasile. Citind romanul, am avut impresia că e scris pentru mine, că îmi vorbește și că îmi spune o poveste așa cum și-o dorește sufletul meu.

Romanul Zaraza a fost votat de cititorii site-ului Bookaholic.ro „cel mai bun roman romanesc din 2014”, a fost desemnat „cartea anului 2014” de Carticusuflet.ro si a fost ales in „Top 10 cele mai citite carti din 2014” de Filme-carti.ro, iar Editura Polirom l-a republicat în 2016, în colecția Top 10+.

Vă îndemn să citiți Zaraza ca pe o carte de istorie, ca pe o lecție de viață, ca pe un omagiu adus unui artist desăvârșit și ca pe o poveste incredibil de frumoasă. Dacă aveți un patefon sau un pick-up la care puteți asculta unul dintre discurile imprimate de Cristian Vasile la Berlin în anii ’30, așteptați-vă să fiți transportați direct în Bucureștiul de altădată, ca în Midnight in Paris, filmul lui Woody Allen, și să nu vă mai doriți să reveniți în epoca noastră. Dacă nu aveți patefon, vă las cu YouTube:

Titlu: Zaraza
Autor: Andrei Ruse
Editura: Polirom
Colecția: Ego.Proză (2014) și Top 10+ (2016)
Apărut: 2014
ISBN: 978-973-46-3941-0
Preț orientativ: 20 lei


Surse foto aiciaici și aici

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.