Vicky, nu Victoria. Sau pur şi simplu Nemerovschi.

Coperta_Vicky_nu_Victoria-Cristina_Nemerovschi

După calculele mele, , este a noua carte scrisă de . De fapt, dacă punem la socoteală şi trilogia Ultima Vrăjitoare din Transilvania, pe care aceeaşi autoare a publicat-o sub pseudonimul Anna Vary, este a douăsprezecea carte. Dacă adăugăm în ecuaţie şi anul debutului – 2010 – rezultă o medie de 2,4 cărţi pe an. Dacă scrii şi publici cu o asemenea viteză, challenge-ul cel mai mare este originalitatea. Este greu să treci dintr-un registru în altul, între atâtea cărţi de scris, atâtea lansări la care să participi în toată ţara, atâtea reviste şi bloguri şi conturi de Facebook la care trebuie să contribui, la care se adaugă un job la editură. O citesc şi o “pândesc” pe de la Sânge Satanic încoace, să văd când începe izvorul aparent nesecat al imaginaţiei ei să dea semne că ar fi totuşi umană, iar nu androidă. Cred că Vicky, este semnul pe care îl aşteptam şi de care, în aceeaşi măsură, mă temeam.

Nu spun asta pentru că Vicky nu mi-a plăcut, ci pentru că, fiind o continuare a romanului , mă aşteptam să găsesc personajele evoluate, schimbate radical, sau măcar strămutate într-un mediu necunoscut, puse în situaţii noi, testate. I-am regăsit însă pe Vicky şi pe Tedy în acelaşi cerc de prieteni, legaţi în continuare de şcoală, dispreţuindu-şi în continuare părinţii, făcând în continuare sex între ei sau cu alţii (sau ambele, concomitent), rebeli, iubindu-se şi sacrificându-se unul pentru altul, ca şi în nymphette. Poate că ilustrează frustrările unei generaţii întregi, poate demontează nişte tabuuri, poate încurajează gândirea out of the box, însă părerea mea este că Vicky, nu Victoria, nu aduce nimic nou faţă de romanul precedent din punctul de vedere al evoluţiei personajelor. Este tot nymphette, în alte situaţii, deseori şi acestea similare cu cele din volumul precedent.

Există, desigur şi ipoteza că Vicky şi Tedy sunt perfecţi, aşa cum par să creadă şi ei, şi admiratorii lor. Şi atunci e de înţeles de ce Nemerovschi n-a mai avut ce să dezvolte la ei. Rămâne să ne convingem care este varianta corectă la volumul trei, deoarece ne-am obişnuit cu trilogii din partea autoarei şi nu ne mulţumim cu mai puţin, nu?!

Acestea fiind spuse, nu trebuie să înţelegeţi că Vicky ar fi o carte plictisitoare, sau că nu veţi citi nimic nou în ea. Din contră. Aventurile continuă, aşa cum vă aşteptaţi, în stilul inconfundabil al Cristinei Nemerovschi, care povesteşte cu calm şi pe îndelete nişte scene de încăierare între iubiţii lui Vicky, sau nişte scene penibile în care sunt implicaţi părinţii (în special mama lui Vicky şi a lui Tedy, sau amantul acesteia) cu lux de amănunte, ca un observator extern care vede scena în slow motion şi are timp să surprindă şi să savureze fiecare detaliu şi fiecare grimasă a tuturor participanţilor.

Cei doi pivoţi ai romanului sunt noul iubit al lui Vicky, proful de engleză, şi incendierea şcolii de către Tedy. Totul se învârte în jurul acestor două situaţii care stârnesc controverse, momente hilare, pasiuni, ură şi răsturnări de situaţie. Desigur, pentru continuitate, legătura cu se face prin rememorarea unor episoade de către Vicky, Coco, Dev şi alte personaje.

Pe Vicky o găsim deja combinată cu Radu, proful de engleză. Povestea lor se ţese pentru cititor din nostalgiile lui Vicky, din rememorarea începuturilor relaţiei lor şi din entuziasmul lui Coco, care o divinizează pe Vicky şi susţine relaţia celor doi. Din punctul de vedere al relaţiilor lui Vicky şi a escapadelor sale porno-violente cu diverşi şoferi în maşina cărora se află dintr-un motiv sau altul, nymphette_dark99 m-a convins, iar Vicky, nu Victoria, îmi provoacă scepticism. De exemplu, personajul Radu, proful de engleză, este credibil până în momentul discursului din pod, când, după numai câteva întâlniri cu cei doi fraţi teribili, îi declară lui Vicky:

Şi tu, şi Tedy lăsaţi impresia că aveţi o vizune proprie asupra lumii, şi e atât de coerentă, de… adevărată. Nu e deloc ceva ce ar gândi un puşti normal de 13 ani. E genul de revoltă pe care o are cineva la sfârşitul vieţii. Părerea de rău că a pierdut timpul şi a tolerat lucrurile greşite, şi… Vreau să zic, voi nu doar vă revoltaţi, voi luptaţi de-a binelea. Luaţi tot ce e greşit şi îi daţi foc, la propriu sau la figurat. Şi poate că o să schimbaţi lumea într-o zi. […] Eşti diferită de oricine. Nu credeam să mai existe oameni ca tine. Nu în România, cel puţin. […] Deşi cred că uneori e nasol să fii atât de deşteaptă şi lucidă. Îmi dau seama că unii te invidiază, alţii nu te înţeleg, chiar şi părinţii. (pag. 114-115)

Desigur, Radu este el însuşi foarte tânăr, rebel în felul lui şi pe cale să se îndrăgostească de o puştoaică precoce (precoce este un cuvât prea lejer pentru ceea ce este Vicky la 13 ani şi jumătate, dar nu s-a inventat unul care să o descrie mai bine, încă). Însă discursul lui tot îmi sună a intervenţionism din partea autoarei, care a anticipat puţin lucrurile de dragul bunului mers al romanului. Poate că acesta este şi cusurul principal pe care îl identific printre rândurile lui Vicky, nu Victoria, prin comparaţie cu nymphette_dark99: în primul roman, lucrurile au curs firesc, personajele au fost creionate de Nemerovschi, apoi şi-au luat zborul singure, şi-au ales drumul propriu şi au făcut ce le-a tăiat capul. Nu am simţit acolo deloc mâna de păpuşar a autoarei. Pe când în Vicky, nu Victoria, personajele au avut mai puţină libertate în a se autodefini, iar ajutorul lui Nemerovschi a fost evident mai ales prin astfel de discursuri din partea lui Radu, sau, şi mai evident, prin eseul la engleză despre fiinţa cea mai iubită, în care Coco a elogiat-o pe Vicky astfel:

I adore my best friend Vicky because she is amazing! She’s amazing for so many reasons, I don’t know where to start. I love her for her courage, for not pretending to be somebody else, not even when pretending is the easiest thing to do. I adore her for speaking her mind, for being so smart and funny. I totally look up to Vicky for her unbelievable strength, for being able to recover from all wounds, for standing up when her soul is torn apart. I love her for her ability to never give up. I admire her because she is never afraid. Because she feels she can control her life and she really can do that. […] I love the fact that she doesn’t care about the bullshit of our parents. […] Not choosing the easiest path. The way she knows how to forgive. Like an amazing person, who forgives in order to move on, but never leaves the scars out of her soul. […] I love her for being wild and true and irreplaceable.” (pag. 168-169)

Am crezut şi am sperat până la ultimele pagini că finalul nu va fi unul fericit, deci nici previzibil. De-a lungul cărţii, Nemerovschi ţine cititorul în şah cu privire la soarta celei mai dragi persoane lui Vicky, care nici nu prea apare în roman, de altfel, decât în rememorările unor momente deja trăite de personaje. De aceea, am sperat că moartea acestui personaj va reprezenta apogeul maturizării lui Vicky şi transformarea majoră pe care o aşteptam de la continuarea lui nymphette_dark99. Însă se pare că autoarea este prea ataşată emoţional de personajele sale şi încă nu a lăsat-o inima să le traumatizeze atât de marcant.

Fanii Cristinei Nemerovschi, însă, nu au de ce să îşi facă griji: Vicky, nu Victoria este un Nemerovschi clasic, cu de toate: puşti precoce, violenţă, proşti demascaţi şi pedepsiţi de soartă, sex, incest detaliat în cele mai mici amănunte, excursii în Vamă, droguri, alcool, rock, sfidare, ridiculizarea părinţilor şi o tandreţe nesfârşită între copiii teribili ai generaţiei pe care o descrie. Dacă v-a plăcut trilogia Sânge Satanic, veţi putea găsi în Vicky, poate, o adolescenţă neştiută a lui M. în variantă feminină. Iar dacă v-a plăcut nymphette_dark99, cu siguranţă aţi citit deja Vicky, nu Victoria pe vremea când încă nu se uscase bine cerneala pe pagini.

Dacă sunteţi fani Cristina Nemerovschi, sau doar curioşi să o vedeţi în carne şi oase şi citind din Vicky, nu Victoria, aveţi ocazia astăzi, la ora 19.30, la Librăria Cărtureşti Verona (în ceainarie), unde lansează chiar acest volum. Puteţi veni cu Vicky, nu Victoria de acasă, dacă aţi achiziţionat-o deja, pentru a primi autograf de la autoare, sau, desigur, puteţi cumpăra la eveniment oricare dintre cele douăsprezece cărţi ale Cristinei Nemerovschi.

cristina-nemerovschiTitlu: Vicky, nu Victoria 
Autor: Cristina Nemerovschi
Editura:
Colecţia: Cărţile Arven
ISBN: 978-606-763-017-6
Data apariţiei: Octombrie 2015
Număr de pagini: 336
Preţ aproximativ: 28 lei

Sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Tănase
Redactor-editor SB

Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.

Număr articole publicate : 330