Târgul de Florii 2016 la MȚR

Ca în fiecare primăvară, în preajma Floriilor, Muzeul Țăranului își așteaptă vizitatorii la un târg cu meșteri chemați din toate colțurile țării. Veți avea prilejul să-i întâlniți de vineri, 22 aprilie, până duminică, 24 aprilie 2016, de la orele 10 dimineața până la 6 seara.

Pe lângă multele și măruntele lucruri meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri, pe care le veți putea neguțători, veți avea prilejul ca timp de zile, să-i cunoașteți și să stați la taifas cu cei care le-au făurit: olari, cioplitori, lingurari, pielari, rudari, iconari, dar și încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare.

Ouă încondeiate, , din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și alte frumoase vor putea fi tocmite și târguite la Muzeul de la Șosea.

Iar pentru a vă pune stomacul la cale găsiți: cozonaci, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulceață.

Târg (o)rânduit de Muzeul Național al Țăranului Român

Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).

Obiceiuri din bătrâni:

Se zice că în vremea de demult o femeie avea un băiat, și băiatul acela se numea Lazăr, și era slab și dorea sa mănânce plăcinte.

Însă mama lui n-avu când să facă și să îi dea plăcinte de mâncat, și Lazăr muri de dorul plăcintelor. Și ziua, în care a murit el, era o zi e sâmbătă.

Mama lui, văzând aceasta, se întristă și începu a plânge și a zice:

– Să nu fie iertată de Dumnezeu femeia aceea, care nu face în Sâmbăta lui Lazăr plăcinte.

Și de atunci fac femeile întotdeauna în Sâmbăta lui Lazăr plăcinte.

În ziua de Florii se face dezlegare la pește. Deși se află în post, în această zi mănâncă pește chiar și oamenii săraci, că e slobozenie.

Ca să se ferească roadele de piatră, podgorenii leagă primăvara viță de vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roșu din Vinerea Mare.

De Florii se umple ciubărul cu fiertură de pădureț și sovârf care servesc la încondeierea ouălor de Paști.

Ouăle se vopsesc în roșu, galben, verde, albastru și negru. Cele negre înseamnă chinul și durerea lui Hristos.

Ouăle încondeiate se mai numesc: împistrite, picate, scrise sau muncite.

Diavolul întreabă mereu două lucruri: de se mai scriu ouă pe pământ și de mai sunt colinde-n sat. Când nu se vor mai scrie ouă și nu vor mai fi colinde, atunci și el va apărea.

afis_ Targul de Florii

Lasă un semn

comentarii

Oferă și tu SemneBune: Asociația AdLittera

Redirecționază până la 3,5% din impozitul pe venit pentru ca Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera să poată beneficia de sprijinul tău financiar! Redirecționarea este gratuită, adică nu duce la nicio cheltuială suplimentară pentru persoana care completează formularul respectiv. Formularul este opțional și poate fi completat de orice persoană fizică care obține venituri din salarii și asimilate acestora.
Revista SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.