Moartea lui Siegfried, cel mai recent titlu semnat de Octavian Soviany, a obţinut Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, ediţia a XIII-a. Moartea lui Siegfried, apărut la Editura Cartea Românească, a fost distins şi cu Premiul „Observator Lyceum” al revistei Observator cultural, ediţia 2016.
Premiul îi va fi înmînat autorului vineri, 20 mai, ora 17.00, în cadrul festivităţii de premiere ce va avea loc în Aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi.
Titlurile finaliste ale ediţiei din acest an au fost: Istoria Regelui Gogoşar, de Radu Aldulescu (Cartea Românească, 2015), Trilogia Corso, de Daniel Vighi (Cartea Românească, 2015), Întîmplări şi personaje, de Florin Lăzărescu (Polirom, 2015) şi Fîşii de ruşine, de Cristian Fulaş (Gestalt Books – Vinea).
Membrii juriului: Bogdan Creţu, Codrin Liviu Cuţitaru, Antonio Patraş şi Doris Mironescu.
Anul trecut, premiul i-a fost acordat lui Dan Lungu, pentru romanul Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu (Polirom, 2014).
Siegfried, Singuraticul, MK, Günter. Cine sînt aceşti bărbaţi, aflaţi sub semnul implacabil al eredităţii? „Moştenim, fără să ne dăm seama, de la înaintaşi nu doar culoarea ochilor şi a părului, ci le moştenim şi poveştile…” Aceste cuvinte nu sînt doar o constatare. Cu fiecare rînd, ele devin un avertisment.
Labirinturile tenebroase ale creierului, proporţia istorică a alienării umane, obsesiile, fatalitatea, registrul complet al degradării, mitul predestinării, angoasa – aducătoare de moarte – a creaţiei sînt ingrediente menite să sporească apocalipticul unei poveşti, a cărei dimensiune socio-istorică se bănuieşte încă de la primele rînduri, dar a cărei adevărată anvergură temporală şi morală, şocant relevată în finalul romanului, nu poate fi pătrunsă decît atunci cînd ultimul cuvînt a fost citit.
Moartea lui Siegfried este un roman supraîncărcat de semnificaţii şi simboluri. Estetica lui Octavian Soviany este legată aici, poate mai mult decît în oricare altă parte, de convingerea că litera ucide, în timp ce Spiritul dă viaţă. O profesiune de credinţă – un fundament solid pentru literatura sa – şi o permanentă călăuză: sensul se află printre rînduri, niciodată în ele.
Octavian Soviany s-a născut pe 23 aprilie 1954, la Braşov. Studii: Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Filologie (1975-1979). Doctor în Filologie al Universităţii din Bucureşti (2008). Debut: revista Echinox, 1975, simultan cu poezie şi critică. Debut editorial: Ucenicia bătrînului alchimist (Dacia, 1983). Volume de versuri, între care: Cartea lui Benedict (Vinea, 2002), Alte poeme de modă veche (Pontica, 2004), Scrisori din Arcadia (Paralela 45, 2005), Dilecta (Cartea Românească, 2006), Pulberea, praful şi revoluţia (Casa de Editură Max Blecher, 2012; Pepel, prah in revolucija, traducere în limba slovenă de Aleš Mustar, IRIU Institut, Ljubljana, 2013); Călcîiul lui Magellan (Cartea Românească, 2014).
Romane: Textele de la Monte Negro (Pontica, 2003; ed. a II-a, sub titlul Arhivele de la Monte Negro, Cartea Românească, 2012) şi Viaţa lui Kostas Venetis (Cartea Românească, 2011; Polirom, 2013). A mai publicat volume de teatru şi critică literară, iar în 2014 i-a apărut la Casa de Editură Max Blecher traducerea din Charles Baudelaire, Florile răului. Este deţinătorul mai multor distincţii şi premii literare.
