sau minunata rescriere a poveștii lui Robinson Crusoe de către Susan Barton
În 1719, Daniel Defoe urma să lase moștenire literaturii universale romanul Robinson Crusoe, care nu poate fi considerat un roman imens ca dimensiuni narative, deci nu este o amenințare asupra bicepșilor. Țin minte că, în facultate, a fost o reală plăcere și delectare să-l citim pe Crusoe după Decameronul, Divina comedie sau Povestirile din Canterbury. În comparație cu restul bibliografiei, Crusoe a fost ca o adiere tandră a vântului pe chipuri brăzdate de insomniile din sesiune.
267 de ani mai târziu, apare Foe al lui J.M.Coetzee (publicat pentru prima dată în 1986), roman care abordează rescrierea lui Robinson Crusoe din perspectiva personajului principal Susan Barton. Povestea sună cam așa: Susan își caută fiica pierdută și se îmbarcă pe un vas a cărui destinație era Brazilia. Pe drum, are loc o revoltă a echipajului și Barton este abandonată pe o insulă aparent pustie. Îi întâlnește pe Cruso (aici, „e”-ul de la sfârșit nu există, un element simbolic ce poate sugera faptul că personajul ce-i poartă numele este, cumva, un personaj mutilat, tăcut și care nu are niciun impact asupra acțiunii ulterioare a romanului) și pe Vineri și va conviețui cu ei un an pe tărâmul uitat de lume. La un moment dat, un vas englezesc debarcă pe acea insulă și cei trei sunt salvați, însă Cruso moare în timpul călătoriei.
Rămasă doar cu Vineri, care nu știa ce înseamnă civilizație și nici să se descurce singur, Barton este nevoită să-l ia în grijă până când va strânge destui bani ca să-l poată trimite pe un vas în Africa. Barton își scrie amintirile despre Cruso și despre insulă și își propune să-l găsească pe Daniel Foe, acesta din urmă dorind să-i publice manuscrisele.
Susan Barton este un personaj foarte bine construit, pentru că trebuie să țină piept unei societăți a cărui mentalitate se bazează pe exploatarea naturii în vederea creșterii profitului și răspândirea sclaviei în Europa. Englezii îl privesc pe Vineri ca pe un sclav, deși acesta nu era decât însoțitorul lui Barton, iar pe ea o văd ca o femeie ușuratică ce a trăit în concubinaj cu un străin pe o insulă pustie, ca apoi să-i ia numele.
Încercările Susanei de a-l introduce pe Vineri în societate și de a-l civiliza eșuează lamentabil, căci el nu își dorește să evolueze sau nu știe cum. În cele din urmă, Susan înțelege că Vineri nu poate fi trimis înapoi, pentru că, fiind de culoare, va fi întotdeauna perceput ca sclav și nu ca om liber. Urmând sfatul lui Daniel Foe, Susan încearcă să-l învețe să scrie, pentru că de vorbit nu putea vorbi, având limba tăiată, exprimarea scrisă fiind singura soluție care-l putea face pe Vineri un om liber.
De la începutul romanului până în momentul în care sunt găsiți cei trei, Susan pare să nu stăpânească foarte bine arta povestirii: pasaje terne, descrieri plictisitoare, o analiză lucidă dar searbădă a lucrurilor, pentru că străinul Cruso refuză să-și pună întrebări în legătură cu insula, iar Vineri nu poate comunica în niciun fel. Acțiunea începe abia după ce Susan îl găsește pe Foe, asta cam pe la jumătatea romanului.
O altă figură construită într-un mod interesant este Vineri, personajul în care se răsfrâng frustrările lui Cruso și întrebările fără sfârșit ale Susanei Barton. Fiind incapabil să comunice, Vineri poartă cu sine teama civilizației și a necunoscutului. El preferă insula în locul Londrei, preferă să prindă pește și să nu-i fie teamă unde pune piciorul, căci insula este singurul loc în care se simte în siguranță. Cruso, pe moarte fiind, nu se poate opune îmbarcării pe vasul salvator, iar Vineri, deși ar fi putut fugit oricând în adâncurile insulei, își urmează stăpânul pe vas. Acesta este singurul motiv pentru care Vineri îi însoțește pe Cruso și pe Barton, și anume loialitatea și încrederea că oriunde va merge stăpânul său, va avea și el loc. După moartea lui Cruso, Vineri crede că Susan devine stăpâna lui, deși aceasta îi arată în repetate rânduri că el nu mai este sclavul nimănui.
Foe al lui J.M. Coetzee este un roman plin de simboluri filosofice și de alegorii referitoare la lunga călătorie a omului înspre moarte, a descoperirii identității și a confruntării dezolării. În ceea ce privește romanul Așteptându-i pe barbari, Coetzee are altă strategie de a cuceri cititorul: existența unei lumi dominată de indivizi care nu sunt ce par a fi, „barbarii” nefiind altceva decât o mască, un pretext pentru a comite fărădelegi și cruzimi abominabile. J.M.Coetzee este, fără îndoială, un scriitor excepțional, ale cărui romane vi le recomand.
JOHN MAXWELL COETZEE s-a născut pe 9 februarie 1940 la Cape Town, în Africa de Sud. Îşi încheie strălucit studiile de literatură engleză şi matematică la University of Cape Town în 1961, apoi se mută în Anglia, unde lucrează ca programator.
–
Titlu: Foe
Autor: J.M. Coetzee
Traducător: Irina Horea
Editura: Humanitas Fiction
An apariție: 2016