Ciprian Măceșaru – Portbagaj

2630_13e89f48În 2012 a publicat un scurt roman la Cartea Românească, Superhero. Scris alert, fără prea multe înflorituri, romanul relatează despre viața unui scriitor ratat, Paul Vasilescu, care își însușește manuscrisul unui veteran de război și după moartea acestuia îl publică sub propriul său nume. Cartea personajului are un imens succes, atât cât poate avea un roman în România, el devine celebru, dar relațiile cu cei din jur, mai cu seamă cu soția sa, Alina, ajung să fie din ce în ce mai tensionate. Cartea are un final deschis care îți oferă șansa să te gândești la parcursul lui ulterior.

În 2014 a scos un nou roman, de fapt o nuvelă extinsă, Portbagaj, la editura Trei, care continuă acțiunea din . Se pare că Ciprian Măceșaru are multe proiecte scriitoricești. A scos numai în ultimii ani câteva cărți de poezie (Locul în care n-am ajuns niciodată, Ed. Charmides, este cel mai nou), un volum de dialoguri cu Dan C. Mihăilescu, Despre nerăbdarea de a fi răbdător, Humanitas, 2014 (Elena a scris aici despre volum)  și, de curând, un volum pentru copii, cu desene care îi aparțin, Super! Sunt un gândac, Humanitas junior, 2015. Felul în care trece de la un registru stilistic la altul, de la proză la poezie, de la eseu la literatură pentru copii, și mai ales faptul că o face cu succes, este un motiv în plus de a-l considera drept unul din cei mai înzestrați și talentați autori de astăzi.

În , autorul continuă povestea lui Paul Vasilescu, care devine din ce în ce mai întunecat, mai răzbunător, mai rău. Soția lui îl înșală cu o altă femeie, îi e teamă că fiul lor, Alexandru, va deveni un fătălău, nu poate să scrie o carte care să îl mențină pe val, în ciuda faptului că editorii tot trag de el și, una peste alta, tatăl lui se afundă în uitare, bolnav fiind de Alzheimer. Așadar, viața lui este o mare deziluzie și el nu face decât să o distrugă și mai mult. Într-un stil simplu, direct și de mare efect, Măceșaru conduce narațiunea cu o mână sigură înspre inevitabilul eșec total al personajului său. Cu fiecare pagină vedem cum Vasilescu se afundă mai mult în propria mizerie maniacală: își șantajează soția pentru a face sex cu el, visează la partide de sex în trei, își brutalizează copilul în dorința de a-l face bărbat și, chiar dacă înspre sfârșit este învins și încearcă să repare răul, este prea târziu.

Am simțit de-a lungul lecturii că Ciprian Măceșaru parcă a vrut cu tot dinadinsul să își pedepsească personajul, l-a coborât atât de jos încât nici cu08-eseu-serial-jpg slujbe nu ar mai putea fi ridicat și pus pe calea cea dreaptă, oricare ar fi ea. Vasilescu este până la urmă o figură tragică. Tot ce vrea e să fie iubit de soția pe care a iubit-o nebunește, să fie admirat de cititori, să iasă de sub influența unui tată despotic căruia să-i demonstreze că nu e un ratat. Teribila poveste a Alinei este unul din punctele forte ale cărții. De asemenea, figura tatălui este una emblematică în acest scurt roman și întâlnirile dintre cei doi, tată căpos și bolnav și fiu din ce în ce mai disperat, sunt extrem de reușite. Dialogurile cvasi-absurde, felul în care fiul încearcă, fără să reușească prea mult, să își înfrunte tatăl, să iasă de sub influența lui, toate au în ele un tragism comic. Figura mamei, mai puțin vizibilă, nu este la fel de puternică precum a bătrânului care nu se dezice de propriile convingeri până la final.

nu este o lectură confortabilă. Chiar dacă este scurtă și se citește foarte repede, nu prea poți s-o uiți. Multă vreme după ce am terminat-o m-am gândit la ea, la anumite aspecte care mi-au rămas în minte. Finalul poate părea forțat la prima vedere, dar odată ce meditezi asupra lui, îți dai seama că este cât se poate de veridic și de necesar. De ce cartea se numește Portbagaj o să vă las pe voi să descoperiți. Cel mai bine ar fi să citiți și , pentru a afla și povestea de dinainte, dar cred că această carte poate fi citită la fel de bine și ca o poveste de sine stătătoare.

Titlu: Portbagaj
Autor: Ciprian Măceșaru
Editura: Trei
An apariție: 2014
Număr pagini: 104
Preț: 10.00 ron

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 233