Ironia acestei cărți, mărturisită franc încă din primele pagini, este aceea că ajung să vorbească despre răbdare doi „nerăbdători sadea”, Dan C. Mihăilescu – sau omul care aduce cartea, de data aceasta cartea aducându-l pe el printre cititori și Ciprian Măceșaru – omul care însoțește cartea, cu numeroase preocupări, de la poezie până la interesul pentru muzică.
Ca un ecou al cărții Elogiu lentorii. O provocare adresată cultului vitezei de Carl Honore, carte îndrăgită de Dan C. Mihăilescu, cartea de față se adresează în special tinerilor, dar și celor care n-au trecut încă de „vămile răbdării” și care încă mai privesc cu rezervă necesitatea unui cult al răbdării.
Bineînțeles că la douăzeci de ani vrei să treci toate vămile într-o clipită: să înghiți biblioteci, să înțelegi viața și moartea, creația și Creatorul, să te familiarizezi cu toți zeii și să-l cuprinzi pe Dumnezeu, să traversezi pământul, să treci din hybris în hybris, să fii amant desăvârșit și înțelept ca Solomon. (p 93)
Dialogul epistolar dintre cei doi este un prilej de a construi o mică istorie personală a răbdării din perspective multiple, fie religioasă, literară, fizică și metafizică deopotrivă, fie profesională, sentimentală, turistică și chiar sexuală. Tonul mieros, educativ și moralizator, dar fără a fi ostenativ a lui Dan C. Mihăilescu se îmbină cu tonul ludic și ușor revoltat al lui Ciprian Măceșaru care chestionează permanent sursele răbdării pe care le propune Dan C. Mihăilescu, făcănd toate acestea dintr-un act de sinceritate și din dorința de a căuta autenticul răbdării.
Cartea de față are avantajul de a putea fi citită în mai multe feluri. Pentru cititorii cuminți, relaxați cartea poate fi una motivațională. Totuși cartea poate fi citită și ca un mare intertext, care cuprinde o rețea de referințe dintre cele mai diverse, care te fac să crezi că nerăbdarea celor doi vine din cu totul altă natură, și anume, aceea de a împărtăși lecturile personale. Recuzita referențială cuprinde Filocalii și Paterice, versete din Cartea lui Iov, a căror necesitate este justificată prin înțelepciunea conținutului lor, dar și prin faptul că tinerii nu prea sunt familiarizați cu astfel de „cure de îndurare referențială”, dar și proverbe, aristotelisme, citate din Othello, din Scrisorile lui Rilke, scrisorile lui Tolstoi, din Marchizul de Vauvenarguess, din Mario Vargas Llosa, J.A. Redmerski, așadar referințe hibride, fie dintr-o tradiție canonică, fie dintr-una minoră, prilejuind astfel accesul către intimitatea lecturilor celor doi. Sau pur și simplu dacă sunteți nerăbdători cu lectura, Despre nerăbdarea de a fi răbdător poate fi citită urmărind tonul confesiv al celor doi, așadar pentru curiozități biografice (cum sunt cele din intimitatea familială a celor doi)
Pe de altă parte, schimbul de epistole dintre cei doi aduc permanent soluționări fie pentru nerăbdarea celuilalt, fie pentru nerăbdarea universală. Astfel, Dan C.Mihăilescu propune nerăbdătorilor par excellence creativitatea, „forfota spirituală, experimentalism în pas vioi și proteism cât încape, valorizarea negativului”, în timp ce Ciprian Măceșaru explorează permanent câmpul de disponibilități, propunând într-un mod foarte poetic și cuceritor noțiunea de feldeință – cuvând inventat de strămoșul nostru Cantemir și care înseamnă „modul/ felul de a fi”, altfel spus ne propune un mod de viață și un fel de a se raporta la lume.
Deși nu obișnuiesc să fiu subiectivă în recenziile mele, mi-am permis răsfățul de a face o confesiune în legătură cu cartea de față. Și eu sunt structural o nerăbdătoare. Mai ales când vine vorba de cărți, întrucât mă hazardez să citesc tot ce-mi pică pe mână, citesc dezorganizat, dezlânat uneori, citesc mai multe cărți deodată, întreruptă de alte activități, încât rareori mă dedic total unei cărți, savurându-i toate înțelesurile și participând activ la rescrierea ei sub tăcere. Una dintre grijile mele constante care însoțește activitatea mea de studentă de la Litere este aceea că vreau să fiu onestă în aprecierile mele, iar pentru asta am nevoie de o maturitate critică și literară, care se construiește încet, cu pași de cămilă. Cartea de față mi-a adus aminte că am doar 21 de ani și că, deocamdată mă situez în sfera celor care admiră și care-și construiesc un cult al selecției, unul rezistent împotriva pericolului referențial, pentru că știu că nu sper că voi scăpa de cărți (apud Eco și Carriere – într-un alt dialog admirabil despre care voi scrie altă dată).
Titlu: Despre nerăbdarea de a fi răbdător
Autor: Dan C. Mihăilescu și Ciprian Măceșaru (în dialog epistolar)
Editura: Humanitas
An apariție: 2014
