A apărut „După plâns” de Cristian Fulaș

Acum mai bine de un an apărea romanul „Fâșii de rușine”, un proiect editorial mixt Editura Vinea și Gestalt Books. , autorul romanului, declara că „acesta este începutul”. De curând, în alt joint editorial, de data aceasta Gestalt cu Casa de editură Max Blecher, a apărut „După plâns”, volumul al doilea din trilogia „Cartea Singurătății”, cu o copertă semnată de Ana Toma.

dupa plans coperta final

Coperta a patra conține un gând (mai lung) de :

Textualiști de calibru avem în literatura noastră, dacă ar fi să ne gîndim doar la , după cum avem și autenticiști ai adicției, precum . joacă pe ambele terenuri, reușind o sinteză de excepție, în care tema scrisului nu se separă ca epură, ci se transformă din provocare estetică în problemă existențială, prinsă organic în țesutul stilistic și narativ, iar naturalismul brut și psihologismul de caz se transfigurează, pe nesimțite, în agon peratologic, cu virtuți inițiatice. Realitatea cotidiană, familiară și alienantă în același timp („Nimic nu putea fi în halul ăla de real.”), irealitatea imediată a percepțiilor deformate de adicție, infrarealitatea percepțiilor subtile, care conduc pînă la un Grundsein einer Nichtigkeit, se amalgamează într-un timp continuu, un „mai-mult-ca-prezent”, dincolo de convenția curentă a cronologiei. Pas cu pas, trecînd de la relatarea aparent anodină a „mișcărilor zilnice” la fluxuri teoretizante la fel de aparent rebarbative, de la un registru stilistic tensionat la solemnizări (auto)ironice în cheie joyceană sau făcîndu-ne să ne gîndim cînd la Blecher, cînd la Burroughs, cînd la Selby jr., cînd la Welsh sau la Venedikt Erofeev, cu un umor pe alocuri irezistibil (dar nu neapărat senin: „Nimic nu seamănă mai mult cu umorul decît tragedia pe care o trăiesc eu”), sîntem conduși “la limita lucrurilor și la capătul lumii”. Plînsul, cîștigat în urma unei experiențe infernale, poate fi înțeles – chiar dacă naratorul nu insistă – și ca un dar al lacrimilor, ca „fericire” izbăvitoare („Fericiți cei ce plîng!…), ca reîntoarcere printre cei vii. După plîns: o carte adevărată printre mimicryurile literare curente.

După plâns

de Cristian Fulaș

(fragment)

 

O tăcere ne ascunde unii de ceilalți. Înțeleg că ar trebui să spun ceva, dar aleg să tac și să privesc valea, calea luminii în care ne aflăm toți patru. Nea Lică a dispărut și trebuie să îmi trăiesc viața cu câțiva oameni pe care nu îi cunosc, pe unii i-am întâlnit azi pentru prima dată.

Sunt un dependent în recuperare, îmi spune o voce dinăuntrul meu. Și asta e o parte a destinului meu, să fiu singur până ce nu voi mai fi singur, fără scop și fără un drum de urmat către acel scop, la infinit. În căutarea unui celălalt care nu are nimic de a face cu propria persoană, nimic. O întreagă aventură.

Îl întreb pe Adam dacă pot să iau cărți din biblioteca lui nea Lică, aș vrea totuși să mai citesc ceva din când în când. Și azi aș vrea să fiu singur, să mă acomodez cu locul și aerul. Mă conduce, mă privește răbdător, când ieșim îmi întinde cheia. Spune că de azi încolo biblioteca e a mea, și așa nu intră nimeni aici. Să țin eu cheia, e mai ușor așa.

Mă duc spre Adriana. Picioarele mele merg pe pietriș. Intru în atelier, arunc o privire mesei de tâmplărie. E uzată, dar destul de curată. Aici voi lucra eu, deci. Un birou pe măsura oricărei ratări. O masă de lucru, nimic mai mult.

Ies înciudat. Intru în cabană, mă așez supărat de-a binele pe un scaun din camera de jos. Fac un inventar sumar al lucrurilor. Chestii de bucătărie și alte utilaje. O față de masă hidos-înflorată, o scot repede de pe masă și o ascund sub canapea.

Scot din rucsac un caiet, încep să schițez. Un gând aproape de realitate, dar încă gând. Brutal, nedefinit tocmai prin aceasta. Trag draperiile, nu trebuie să fie nimic la lumină deocamdată. Fiecare lucru la timpul lui, fiecare ratare în propria ei consecuție. Sunt două mâini pe o coală de hârtie. Două mâini care se ajută una pe cealaltă. O simplitate, un fel de trecere din planul natural în cel mai simplu dintre sentimente, prietenia. Aceste două mâini vor fi ocupație mea, le voi face în timpul ăsta. Am nevoie de dălți, nu multe. Două-trei dălți curbe, două triunghiuri, o daltă dreaptă. Și un ocean de răbdare.

Las coala deoparte, ajunge cu planurile. Voi mai vedea eu ce e de făcut cu asta. Ca și de dimineață, nu înțeleg nimic din ceea ce se întâmplă. Sunt nervos, frustrat, într-o stare vecină cu nebunia. Îmi e frică de prezent și îmi e frică de viitor, îmi urăsc trecutul, aproape că nu mă suport. Cum mama dracului am ajuns eu să trăiesc în vârf de munte, într-o cabană, singur? Ăsta e drumul? Păi atunci nu e bine. Nu e bine deloc. Ca și acum vâteva luni, văd în recuperare o chestiune hidoasă. O hidră. Ceva ce mă devorează de viu, micron cu micron, la rotund. Nu se vede lucrul ăsta, dar eu resimt recuperarea ca pe o mâncărime dată de o chestie care mă mănâncă de viu, încet. O boală de piele, nu știu eu cuvinte medicale cu care să definesc asta. Sunt prea prost pentru medicină în general și prea supărat pentru a căuta o explicație tehnică poveștii.

Ca să nu mai vorbim despre vocile astea idioate pe care le tot aud, amintiri parcă, lucruri atât de reale în mintea mea încât de multe ori mă surprind întorcând capul în direcția exactă din care se aud lucruri. M-am obișnuit eu atât de tare cu singurătatea încât amintirile devin lucruri care țin de realitate, se aud real?

Urc scara, traversez dormitorul fără să îi arunc măcar o privire, mă așez pe un fotoliu în balcon, aprind o țigară, rămân nemișcat. Știu că nimeni nu va deranja liniștea asta, timpul s-a oprit în loc. Privesc valea, muntele, pădurea galben-maronie de la baza lui. Suntem în secolul 21, iar eu sunt singur cu un munte și cu foșnetul abia perceptibil al unui pârâu care nici măcar nu e vizibil.

 

(1978) s-a născut la Caracal. A publicat romanul Fâșii de rușine (Gestalt Books – Vinea, 2015, roman distins cu Premiile Liviu Rebreanu și Vrancea Literară în același an), prima parte a trilogiei Cartea Singurătății. A mai publicat Jurnal de debutant (Tracus Arte, 2015). A tradus peste 30 de volume din lim­bile engleză, franceză și italiană. Publică sporadic în Observator Cultural, Contemporanul, Timpul, Academia Cațavencu. În timpul liber ar vrea să se ocupe cu arta fotografică.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2774