Ultima cină cu Leonardo. Anula – Cornel George Popa

Ceea ce ştim cu siguranţă este faptul că Leonardo da Vinci a fost contemporan cu Ştefan cel Mare, într-o epocă marcată de o diviziune între Renaşterea Occidentală şi veşnica amorţire Orientală, determinată dominaţia Imperiului Otoman, mai puţin înclinat spre luminare, prin înflorirea artei şi a culturii şi mai mult  prin slujirea lui Allah. În aceste condiţii, Cornel George Popa avea la dispoziţie o multitudine de subiecte care s-ar fi putut preta la disecarea şi punerea lor în valoare, sub oblăduirea imaginaţiei şi a liberului arbitru care i-ar fi îngăduit să se joace şi de-a Dumnezeu, de ce nu? În volumul „Ultima cină cu Leonardo. Anula”, prozatorul îşi ia rolul în serios, pliind coordonatele continuumului spaţiu-timp, dar scăpând, ca şi cum şi-ar fi dorit să ne convingă de robusteţea metodei sale, unul din colţurile foii maculate. Astfel, nu mică mi-a fost mirarea când l-am găsit pe Gabriel Garcia Marcquez şi al său „Un veac de singurătate” rătăcind pe străzile cu miros pestilenţial din Milano; aproape că m-am simţit revoltat, dar apoi am realizat că dincolo de istorie, ca ştiinţă cu profunde implicaţii sociale, poate că e bine să facem şi câte un astfel de exerciţiu şi s-o scriem aşa cum ne taie capul. Până la urmă, n-ar fi o nenorocire să ni-l imaginăm pe Napoleon modernizând drumurile din Moldova sau pe Petru cel Mare jonglând cu bombe fără fitil…

Cornel George Popa ne expediază direct între copertele unei poveşti scrise cu litere de aur în istoria poporului român, dându-ne şansa de a-l întâlni pe Ştefan cel Mare în alte ipostaze decât acelea cu care ne obişnuisem. Departe de intenţia de a-i călca pe urmele lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, scriitorul imaginează scena premergătoare înălţării Mănăstirii Voroneţ, sedus de taina albastrului, de albul pletelor lui Daniil Sihastru şi de verdele codrilor de pe malurile Moldovei. Plasând un han, undeva la crucile drumurilor, aşa cum făcuse, cândva, şi Mihail Sadoveanu, scriitorul fixează borna de la care începe lungul drum care a precedat ridicare sfântului locaş din preajma oraşului Gura Humorului. Anula, fiica cea mai mică a hangiului grec, Fanache, este trimisă la Milano, îmbrăcată băieţeşte, pentru a-l convinge pe Leonardo da Vinci să vină în Moldova şi să picteze Mănăstirea Voroneţ. O să vă întrebaţi, poate, de ce Anula şi de ce travestită? Pentru că mezina hangiului este extrem de talentată la desen, pentru că vorbeşte limba latină şi pentru că criminalitatea din marele oraş italian avea o cotă extrem de ridicată… Leonardo este impresionat de talentul Anulei care, între timp, devine Anulas, şi se gândeşte destul de serios să vină în Moldova, acest regat de care nu auzise nimeni, dar în ultima clipă realizează că Anula este fată. Dezamăgit de jocul ei acesta refuză invitaţia. În cele din urmă, Anula se întoarce în Moldova, se mărită cu iubitul ei, Tudor, naşte doi copii şi îmbătrâneşte frumos la umbra Mănăstirii, după ce, accidental, obţine nuanţa albastră care a făcut din Mănăstirea Voroneţ, ceea ce este azi: Capela Sixtină a Orientului.

„Fără să ştie prea bine de ce, a presărat puţin praf în nişte apă, l-a amestecat bine şi a dat uşor,cu vârful degetului arătător, pe unul din pereţii casei. Prima oară nu s-a văzut mare lucru, însă a doua zi acolo parcă ar fi căzut o bucată de cer nefiresc de albastru. A băgat o măturică de paie în conţinutul găletuşei, apoi a dat cu ea pe întreg peretele casei, de sus şi până jos. Iarăşi nu s-a văzut mare lucru când a terminat, dar a doua zi dimineaţă, parcă întreg cerul s-ar fi mutat în curtea lor şi oricine vedea culoarea aceea se minuna cu mâna la gură şi strigăte de încântare.”

„Ultima cină a lui Leonardo. Anula” e un titlu pe care-l recomand iubitorilor de ficţiune şi de istorie care sunt mai puţin  exigenţi cu derularea faptelor sau stabilirea adevărului şi tuturor celor care au această deschidere spre ipoteticele înlănţuiri istorice care ar putea să facă lumină acolo unde dovezile sunt inexistente sau fragile. E şi aceasta o posibilitate de a scrie istoria umanităţii, chiar dacă rămâne la stadiul lui „Ce-ar fi fost dacă?”

Format: 13×20 cm
Autor: Cornel George Popa
ISBN: 978-606-8623-60-3
Editura: CORINT
Aparitie: 2015