Stephen King – „Doctor Sleep”: alcoolul eliberează monștrii

doctor-sleep Cu o carieră de 41 de ani în scris, a debutat în 1974 cu romanul Carrie, cu zeci de cărți publicate de atunci, cu zeci de filme făcut după cărțile sale, inclusiv o grămadă de scurtmetraje realizate de către studenți (cedează dreptul de autor pentru suma modică de 1 dolar studenților la regie sau oricărui tânăr interesat de prozele sale scurte), cu un venit de peste 40 de milioane de dolari anual, publicat în multe din limbile Pământului, Stephen King este unul din scriitorii cei mai de succes la ora actuală. O carieră construită meticulos de către un om care își trăiește viața scriind. Unii zic că ar scrie prea mult și uneori prost, alții că ar trebui să scrie și mai mult, fiindcă pare o fântână nesecată, însă adevărul e, ca de obicei, în altă parte. Important e că Stephen King știe să spună o poveste și să nu uităm că milioane de copiii din toată lumea au învațat cum să își biruiască fricile citind cărțile sale, printre care am putea numi Orașul BântuIT, Cimitirul animalelor, Christine sau Salem`s Lot.

King nu este doar un autor care vinde brașoave, ci este un autor cu o operă în continuă reinterpretare critică, în continuă receptare din partea publicului și în continuă formare. Una din cele mai celebre cărți ale sale, The Shining (1977) a fost ecranizată de către Stanley Kubrick, în 1980, în filmul omonim cu Jack Nicholson în rolul principal, iar la 37 de ani de la apariție King a hotărât să continue povestea, curios de ceea ce mai fac personajele sale, fiindcă, după cum bine se știe, personajele unei cărți nu își încetează existența odată ce închizi cartea, ci ele trăiesc și așteaptă cuminți să vadă ce destin le mai oferă lumea sau autorul lor. Așadar, Stephen King a hotărât să readucă la viață o parte din personajele din Shining într-un nou roman, Doctor Sleep, Ed. Nemira, 2014, traducere din engleză de Ruxandra Toma. Și îl aflăm aici pe Danny Torrance, puștiul din Shining, aflat acum în anii bărbăției sale. Mama sa, Wendy, cea care a scăpat din infernul creat de Jack Torrance, sau poate nu de el, ci de blestematul acela de hotel, a murit, și Danny a rămas singur, sau aproape singur, fiindcă îl mai vizitează din când în când fantomele hotelului și el învață să se lupte cu ele. Îi vine în ajutor și bătrânul bucătar, Dick Hallorann, cel care avea același dar ca și el, sclipirea, și astfel învață să aibă control asupra vizitatorilor himerici încă din copilările.

Problema este că atunci când crește, micul Danny devine alcoolic și îi slăbesc puterile. Îl vedem pe aceasta în pragul decăderii, fără bani, un vagabond images care merge dintr-un loc în altul, rănește pe toată lumea din jurul său, se ține de prostii și este gata-gata să se piardă complet. Însă are darul de a îngriji oamenii de prin azile și de a îi ajuta să treacă în lumea de dincolo împăcați, de aici și porecla, Doctor Sleep, cea care dă și titlul cărții, astfel că își poate găsi relativ ușor un job în orice oraș care are un azil sau un spital, dar nu poate sta prea mult într-un loc fiindcă alcoolul distruge de fiecare dată totul. Din fericire descoperă până la urmă un oraș mic, pe care îl găsește fascinant și unde își reîncepe viața. Din nefericire, și de aici începe romanul cu adevărat, darul lui este vânat de alții, o trupă de oameni care se hrănesc cu strălucirea oamenilor, fiindcă după câte aflăm, el și bucătarul nu sunt singurii care o au, și acești vampiri energetici vânează oamenii ca el pentru a putea trăi mai departe. Unii din ei trăiesc de secole așa, alții sunt inițiați, și este o scenaă foarte bună în care vedem prin ce ritual trece un personaj pentru a intra în acest clan. De asemena, cartea are trei fire epice principale: drumul lui Danny, povestea clanului și povestea Abrei, adolescenta care își descoperă puterile și despre a cărei inițiere vă vorbeam. Cele trei fire sunt toate bune, probleme apar când se unesc, fiindcă pare că King s-a cam grăbit când a scris romanul și ratează unele aspecte.

În stilu-i caracteristic, King descrie situația fiecărui personaj, îi spunea povestea și durează puțin până ce începe acțiunea propriu-zisă. E un dat al lui, ca autor, să te familiarizeze pe tine, ca cititor, cu întreaga armată de personaje, cu locurile, cu obiceiurile, înainte de a te arunca în acțiune, iar înspre final, povestea care părea la început că nu duce nicăieri, începe să ducă înspre ceva, din ce în ce mai repede și din ce în ce mai șocant și mai anxios. Alți autori de fantasy sau horror nu alocă prea multe pagini descrierilor, trec direct la acțiune, însă King nu uită că este scriitor în primul rând și a învățat de la maeștrii cât de important e să nu scrii doar povești, ci literatură. La fel se întâmplă și în acest roman, care este mai mult fantasy decât horror, fiind astfel diferit de Shining, dar nu atât de diferit de stilul lui King din ultimii ani. Cine i-a citit cărțile publicate în ultimii zece ani (Sub Dom, JKF sau Povestea lui Lisley) a văzut o ușoare schimbare în stil, în preocupări, dar nu și în idei sau abordare. Vedem același obsesii, aceleași traume, același tristeți și anxietăți care i-au hrănit cărțile încă de la început.

7299869 Spre marea surpriză a multor cititori nefamiliarizați cu cărțile sale, dar care auziseră că ar fi dure sau înfricoșătoare, și care pun mâna pe o carte, King se dovedește a fi, mai ales, un bun psiholog, un om care cunoaște natura umană și cunoaște lumea. Înainte de a o face praf, el o descrie și o înțelege. Toată șleahta de bețivi, criminali, ratați, trădați, inocenți sau alte și alte tipuri de oameni sunt analizați, înțeleși, li se spune povestea și apoi sunt aruncați pe un drum care îi poate duce spre salvare sau moarte. King nu face nimic gratuit, personajele sale nu trec prin blocaje sau traume în mod gratuit, ci întreaga lor viață i-a condus înspre acel ceva, iar în cazul lui Danny Torance se aplică în mod deosebit. Că acel ceva este de mult ori de ordinul fantasticului, ca în acest roman, unde se dă o bătălie, chiar o bătăli în adevăratul sens al cuvântului, între forțele binelui și ale răului, este altceva, însă chiar și elementele fantastice pot fi la o adică doar metafore pentru fapte reale. Dar oricum ar fi, ele sunt susținute de scriitură, de poveste și de încă ceva, care este secretul lui King.

Acest roman nu este poate cel mai bun din câte a scris, are și niște minusuri: nu pune accent total pe povestea niciunui personaj, se aruncă prea repede înspre deznodământ, după ce a pierdut 100 de pagini în care creează atmosferă, dar fără a înainta prea mult în poveste, face mai multă politică decât ar trebui, insistă asupra unor lucruri care nu merită atenția în mod deosebit sau sunt prea multe dialoguri, însă per total este o carte care se susține, care merită citită, atât de fanii Shining, care vor să afle ce se mai petrece după moartea lui Jack Torrance, dar și de către oameni care nu au citit Shinig, dar vor să citească un roman bun, care să îi țină în priză.

images (1) Mă întreb dacă era necesar un sequel și răspunsul este clar nu, Shining este un clasic care nu are nevoie de o continuare, însă din fericire Doctor Sleep nu este un roman ratat care să distrugă ceva din primul roman, din contră, este un roman decent. În Doctor Sleep King face mai puțină literatură decât în alte romane și mizează mai mult pe impact și pe narațiune, însă romanul își atinge scopul. Nu cred că e necesar să fi citit Shining înainte de a citi Doctor Sleep, sunt puține elemente care mai amintesc de romanul din 1977, însă recomand tuturor să citească și acel roman, de preferință înainte, dar este bun de citit oricând. Mai vrea să spun că mi-a plăcut coperta, atât cea originală, dar și cea aleasă de Editura Nemira și că traducerea Ruxandrei Toma este una bună. Am putut compara și cu o ediție în engleză și cred că traducătoarea a făcut o treabă bună. Doctor Sleep este un roman pe care mi l-am dorit încă de când am auzit că va fi lansat și mă bucur mult că l-am citit. Nu m-a dezamăgit, nici nu mi-a dat lumea peste cap. Este doar un roman bun, care merită totuși timpul vostru.