Stephen King – Carrie

Prin Carrie, reușește să creeze o lume crudă, aceea a copiilor/adolescenților care se cred mai buni decât ceilalți și care terorizează un tânăr (tânără în acest caz), care are neșansa să fie altfel. De când lumea și pământul această luptă, căci e o luptă, a unora să distrugă și a celuilalt să se apere. Numai că în viața de zi cu zi, prea puțini dintre cei atacați reușesc să se apere sau reacționează în așa fel încât să fie lăsați în parce înainte ca viața lor să se schimbe definitiv. Chiar se schimbă. Un copil care crește în bătaia de joc a celorlalți, care apoi crește și este tot bătaia de joc a celorlalți nu va fi niciodată un tânăr sau un om întreg.

Ceva în el se rupe. Unii se înrăiesc și se răzbună pe alții, devenind ei bullys, alții devin umbre care se târăsc pe străzi, mereu cu capul plecat, mereu gata să își ceară scuze. Și prea puțini se răzbună pe cei ce le-au făcut viața amară. Sunt cunoscute cazurile în care un tânăr a venit cu o armă la școală și a împușcat pe oricine i-a ieșit în cale. Nu mai contează cine moare. După ce ani de zile mai toată lumea s-a uitat urât la tine, a râs de tine sau te-a bătut, nimeni nu îți e prieten și toți sunt dușmani. Și apeși pe trăgaci. Nu contează al cui creier va fi împroșcat. Nu te va face să te simți mai bine, nici mai rău, ci doar cumva răzbunat și împăcat. Te duci în Iad, dar iei cu tine cât mai mulți. Mori cu oameni de gât.

King crează un personaj absolut adorabil, cel puțin mie așa mi s-a părut. Și-a început cariera de scriitor cu acest roman în care creionează primul personaj feminin, din multele care au urmat, care își ia viața în mâini și răspunde răului, la început cu bunătate, cu lacrimi și tristețe iar mai apoi cu și mai mult rău, când situația degenerează. Carrie are puteri telekinetice și e victima unei mame îndoctrinate religios. E victima societății care o asociază cu mama ei și e victima colegilor ei de școală care nu fac decât să o rănească. Drept urmare, când situația devine cu adevărat oribilă, ea îi omoară pe toți.

Nu vă spun cum și când, dar sunt pagini pe care nu le veți uita.  Horrorul nu este neapărat reprezentat prin fețele arse și paranormalul scăpat de sub control, ci prin teroarea sufletească, întâmplările complet realiste și  astfel cu atât mai dureroase, prin care trece un om. Și repet, Carrie este un personaj adorabil: o fată frumoasă, inteligentă, cuminte, cu idei bune și cu un suflet capabil să elimine tot răul și să cuprindă bunătatea lumii.  Nu o să uit paginile acelea minunate care descriu prima ei experiență cu adevărat bună, lacrimile de bucurie, barierele pe care le-a lăsat, sceptică fiind la început de ce se întâmplă, ca mai apoi să se lase cuprinsă de un val de fericire, primul din existența ei marcată de răutate. Putea fi un om normal, putea să își controleze puterile încă latente dacă ar fi avut parte de puțină compasiune și puțină iubire. Dar puterea omului de a face rău semenului său este nemărginită. Oricum, cartea asta face dreptate, cel puțin livrească, tuturor celor batjocoriți. E o lectură obligatorie. Uitați tot ce ați auzit rău despre Rege și citiți cartea!

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Coordonator „Scrie-ți Povestea în Iași” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 226