Probabil că sunt multe metode de a intra în posesia unui răspuns, pe lângă, să zicem, investigaţia jurnalistică, cercetarea sau mărturia, dar în ceea ce mă priveşte, prefer abordarea directă, mai ales că am avut prilejul s-o cunosc pe Ana Mănescu, prin intermediul volumului ei de debut „alter.ego”. De aceea, permiteţi-mi să-i adresez o întrebare, apoi să purcedem la drum printre constelaţii şi nebuloase: Nu-i aşa că, scriind „Quasar”, din patefonul aşezat pe noptieră s-au auzit toate piesele de pe albumul „Pulse”?
Ana Mănescu a făcut patru ani de istorie şi unul de jurnalism, este jurnalistă, promotor cultural şi editorul şef al proiectului societateadecultura.ro şi, aşa cum specificam în rândurile de mai sus, a debutat în print cu romanul alter.ego (Editura Herg Benet) în anul 2014. După cum declară în rândurile care prefaţează volumul de proză scurtă „Quasar”, visul ei, rezumat în două fraze este: „Într-o zi mă voi muta pe o plajă, unde voi scrie cât voi trăi. Sau voi trăi cât voi scrie”. Mi-aş permite să s-o contrazic şi să-i spun că acesta nu este un vis ci mai degrabă o promisiune pe care ne-o face şi pe care noi, cititorii, o vrem cât mai grabnic onorată.
Textele care compun volumul „Quasar”, Apocalypse, please; Grădina; Umbra Contesei; …şi pietrele devin nisip, dar nu ştiu încă; Hanul; Diafan; Explozii de omizi; Prima bătaie, ultima tresărire; Quasar şi Momentul zero, sunt precedate de câte un scurt intermezzo pe care l-aş asemăna cu pasajele inserate de Bernard Werber în „Furnicile”, pasaje menite a aduce o limpezime nu neapărat necesară, cât mai ales complementară şi univocă, tocmai pentru ca mesajul din corpul textului propriu-zis să se bucure de acurateţe.
„Ai inventat o versiune mai frumoasă. O mască pe care să o purtăm împreună în lume. Dar dimineaţa, când am ochii roşii, înainte să fumez o ţigară şi să beau un ceai negru, m-ai mai iubi? Când aş fi nespălat pe dinţi, incoerent, transpirat, ţi-ai ascunde faţa în gâtul meu şi mâinile sub tricoul ăla găurit? M-ai iubi şi fără artificii? M-ai iubi la fel de tare? Şi m-ai lăsa să te cuprind întreagă, să te văd goală, să te sărut leneş? Mi-ai spune, somnoroasă, că nu mai ai nevoie de nimic?”
Personajele din „Quasar”, spre deosebire de cele din „alter.ego” sunt imponderabile şi aproape imposibil de înrădăcinat, chiar dacă vieţile lor sunt supuse aceloraşi legi universale. Înghesuite în clădiri din beton şi răsfirate de-a lungul unei existenţe perene, ele reuşesc performanţa de a se desprinde de tot ce este pământean şi de a gravita în jurul elementului central pe care Ana Mănescu ni-l arată şi ni-l ascunde într-un ritm trepidant, asemenea unui pulsar aflat în moarte clinică: „teama fiinţei de ea însăşi”, după cum spunea şi Cristina Nemerovschi în rândurile de pe coperta IV.
Cu speranţa că răspunsul Anei nu va întârzia să apară, vă invit la o lectură care vă va face să plutiţi dincolo de stratosferă, să admiraţi aureolele boreale aşternute la picioare şi să vă convingeţi că „Universul a început cu un bang şi s-a terminat cu un sărut. Ca toate marile iubiri”
Citeşte, mâine (îţi) poate fi mai bine
Produs publicat in 2015 la Herg Benet
Data aparitiei: Februarie 2015
Colectia Radical din 6
Tip coperta: Brosata
Format: 130×200
Numar pagini: 144
ISBN: 978-606-8530-87-1
Preţ: 22,95 lei
