GC Waldrep – poeme din Testament (BOA Editions, 2015)

Fragmentul A

Ochi, albină, floare: trinitatea identităților
greșite, ochiul bâzâind
în jurul corpului suplu de albină,
albina în jurul orgasmului zemos al ochiului
pe care floarea vrea să-l posede.
Sfârșitul naționalismului e la orizont.

În copilărie, totul era ori un test
ori un tipar. Cele mai timpurii amintiri:
lumina printre barele pătuțului;
urmărind un tren; călărind un altul,
diferit; văr, soră, câine, pisică.

Alți copii se jucau de-a doctorul.
Eu eram frizer. Le spuneam copiilor
din cartier că dacă nu mă lasă
să-i tund, păsările n-or să mai aibă
din ce să-și facă iarna
cuiburi. Vor muri.
Când geru-i aprig, se vor prăbuși
pe jos, bombe mici împănate.
Îmi amintesc ultima fată
care s-a împotrivit poveștii, cum pân’ la urmă
am păcălit-o să se-așeze în ”scaunul meu de frizer”,
ochii plini de lacrimi. Am tuns-o cheală.

Cordoane de ghidaj din catifea în farmacii, duminica.
Ce vrei
vs. ce nu poți cumpăra. Sau vrei cumva
chiar cordonul, caligrafia
nepământeană, punctul fără întoarcere, polițiștii tăi
dansând, patrula ta de grăniceri.

Fragment A

Eye, bee, flower: trinity of mistaken
identities, the eye buzzing
around the svelte body of the bee,
bee around the lush orgasm of the eye
the flower wants to possess.
The end of nationalism is in sight.

In childhood, everything was either a test
or a pattern. Earliest memories:
light through crib bars;
watching a train; riding another, different
train; cousin, sister, dog, cat.

Other children played doctor.
I played barber. I told the neighborhood
kids that if they didn’t let me
cut their hair, the birds would have
nothing with which to build their winter
nests. These birds would die.
In the deep cold their bodies would plummet
to the ground, little feathered bombs.
I remember the last girl
to resist this narrative, the way I finally
coaxed her into my “barber’s chair,”
the tears in her eyes. I shaved her bald.

Velvet ropes in drugstores on Sundays.
What you want to buy
vs. what you can’t. Or is it the rope
itself you want, otherworldly
calligraphy, event horizon, your
dancing policemen, your border posse.

***

Fragmentul B

Nu e totuna
dacă acest Icar era băiat sau bărbat.
Nu e totuna dacă
lucrul despre care vorbim chiar e iubirea.

SpellCheck-ul nu-mi recunoaște „Icar”
ca substantiv. Ca verb, atunci?
Ca o coastă prinsă-ntr-un contrafort de zbor?

Au fost poeme-n urma acestor lucruri,
da. (Istorie. Lumină. Lemn. Otravă.)
Dar privind imaginația
morală, iat-o scăpărând deasupra marii
Marii, Mariile de lemn, Mariile
de calcar, Mariile vegetale în
sicrie de pământ, chitinicele
Marii în cochilii ca de piele, transparente.

Vreau să-i văd pe polițiști
dansând, vreau să văd bărbații
cu măști albe
(bărbații albi cu măști).
După uragan. Lipiți la montaj.
În filmul paradei de Mardi Gras.

„Iată sirenele faptului de a nu ști
totul”, spune Carla Harryman.
Mormintele ca niște gloanțe de pământ.
Călcăm prin ele. Ajunge
să călcăm prin ele, și să nu știm
ce facem, și așa neștiind, să știm?

Fragment B

It makes some difference
whether this Icarus was a boy or a man.
It makes some difference whether
what we are really talking about is love.

SpellCheck refuses to recognize ”Icarus”
as a noun. As verb, then?
As a rib, hooked into some flying buttress?

There were poems in the aftermath,
yes. (History. Light. Wood. Poison.)
As for the moral imagination
see it flickering over the great
Mary, the wooden Marys, the calcareous
Marys, the vegetable Marys in their
earthen casques, the chitinous
Marys in their leathery, translucent shells.

I want to see the policemen
dancing, I want to see the men
in their white masks
(the white men in their masks).
After the hurricane. Spliced into the film.
In the Mardi Gras parade.

“Here are the sirens of not knowing
everything,” Carla Harryman writes.
Graves as earth-bullets.
We walk through them. Is it enough
that we walk through them, and don’t know
it, and in our not-knowing, know.

©Traducere din limba engleză de (MARGENTO) și Marius Surleac

GC_Waldrep

Cele mai recente cărți ale lui G.C. Waldrep sunt The Arcadia Project: North American Postmodern Pastoral (Ahsahta, 2012), co-redactată împreună cu Joshua Corey; și o plachetă, Susquehanna (Omnidawn, 2013). Editura va lansa poemul epic , în 2015. Opera sa a apărut în Poetry, Ploughshares, APR, England Review, American Writing, Harper’s, Tin House, Verse, și în multe alte reviste, precum și în Best American Poetry 2010 și a doua ediție a Norton’s Postmodern American Poetry. Waldrep a primit premii din partea Societății Poetice Americane, Academiei Poeților Americani precum și premiile Colorado Prize, Dorset Prize, Campbell Corner Prize, două premii Pushcart, o distincție Gertrude Stein pentru Innovative American Writing, și un National Endowment for the Arts Fellowship in Literature, în 2007. Locuiește în Lewisburg, Pa., unde predă la Universitatea Bucknell; este editor al revistei West Branch, și redactor-corespondent al The Kenyon Review.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Marius Surleac
Colaborator SB

Absolvent al Facultății de Fizică, Marius a debutat cu volumul de poezie Zeppelin Jack (Herg Benet, 2011). Publică poezie în reviste din țară si străinătate, se ocupă de traduceri de poezie din engleză în română. Este pasionat de fotografie, jazz și ciclism. Își face de cap pe www.mariussurleac.ro

Număr articole publicate : 13