„Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” prezentă la Târgul Internațional de Carte pentru Copii de la Bologna

va organiza standul național la Târgul Internațional de Carte pentru Copii de la Bologna, care se va desfășura în perioada 30 martie – 2 aprilie 2015. Invitații pentru acest târg de carte este și , alături de ilustratoarea Cristiana Radu. Împreună vor prezenta publicului „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”.

Domnisoara Poimaine - coperta

Adina Rosetti - foto credit - Barna Nemethi

Născută în 1979, la Brăila.

A absolvit în 2001 o facultate economică la Universitatea Româno-Americană, apoi un curs postuniversitar de jurnalism la Universitatea Bucureşti.

A lucrat ca jurnalist si a colaborat cu diverse publicații: Dilema Veche, Time Out București, ELLE Romania, Unica, Esquire, Omnivor, Formula As, CR Fashion Book #2.A primit premiul „Tânărul Jurnalist al Anului 2007“ (secţiunea Cultură), acordat de Freedom House.

În 2010 i se publică la Curtea Veche Publishing primul roman, Deadline, aflat acum la cea de-a doua ediţie și tradus în franceză (Mercure de France, 2013). În 2014 îi apare, tot la Curtea Veche Publishing, cartea pentru copii Domnişoara Poimâine şi joaca de-a Timpul, cu ilustraţiile Cristianei Radu, premiată în cadrul galei Cele mai frumoase cărți din România cu premiul pentru “Cea mai frumoasă carte pentru copii și tineret”. A participat la volumul colectiv Povești cu scriitoare și copii (2014) și predă creative writing pe înțelesul copiilor. În 2015 urmează să-i apară volumul de proză scurtă De zece ori pe buze.

Site personal: adinarosetti.ro

 

Cristiana Radu - foto credit - Barna NemethiCristiana Radu

Cristiana Radu e o ilustratoare free-lance pasionată, cu un stil versatil și interese multiple, în zona cărții pentru copii (domeniul său preferat), a ilustrației editoriale sau a identității vizuale. Desenele sale explorează cu aceeași plăcere tradiția populară, lumea basmului și poveștile contemporane legate de viața copilului de azi. Cartea pentru copii nu este, în viziunea sa, un „domeniu minor al pieței de carte” ci un instrument de formare, iar cărțile publicate până acum ca ilustrator – o modestă contribuție la a hrăni cu modele consistente imaginarul copiilor de azi.

A fost premiată pentru cărțile ilustrate la concursul Gala bun de tipar, 2013 (cu cartea Călătorie printre ierburi și lumină, Iulia Iordan, Cartea Copiilor 2013) și la concursul național de design de carte „Cele mai frumoase cărți”, 2014 (cu cartea Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul, autor Adina Rosetti, Curtea veche 2014). Pe blogul său (cristianaradu.blogspot.com) puteți descoperi o parte din jucăriile sale preferate.

 

 

 

 

 

Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul (Curtea Veche Publishing, 2014, 2015)

 

Text de Adina Rosetti

Ilustraţii de Cristiana Radu

Copiii care vor neapărat să afle „de ce azi e azi şi cum se transformă în mâine”, “a trecut ieri sau urmează să vină” sau „ce-i aia poimâine şi de ce nu vine mai repede” pot face cunoştinţă cu personajele cartii “Domnişoara Poimâine şi joaca de-a Timpul”. Cartea se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani şi îşi doreşte să răspundă, într-o manieră ludică şi creativă, întrebărilor pe care le pun cei mici despre timp.

Domnul Azi, bătrâna doamnă Ieri, domnişoara Poimâine, Vrăjitoarea Niciodată şi spiriduşul Vreodată îşi dau întâlnire într-o poveste amuzantă în care timpul începe să curgă mai repede ca de obicei, aşa cum fantazează toţi copiii cind sunt mici şi nerăbdători să crească mai repede.

 

Şotia domnişoarei Poimâine

 

Ei bine, da, într-o bună zi, domnişoara Poimâine, care se cam plictisise, s-a dus în turnul unde locuia Vrăjitorul Timpului, cel care veghează deasupra tuturor şi are grijă să întoarcă în fiecare Zi limbile ceasului uriaş din vârful turnului. (De când se ştie, Vrăjitorul nu a greşit nici măcar o singură dată şi Timpul a trecut întotdeauna la fel. Nici mai repede, nici mai încet. )

– Haide, unchiule, te rooog, a spus domnişoara Poimâine, alintându-se, fă Timpul să treacă mai repede! M-am plictisit să fiu mică şi să trăiesc în Viitor! Vreau să cresc mare şi să dau o fugă până în Prezent, să văd cum e pe-acolo!

Deşi era nepoata lui preferată şi-i plăcea să-i împlinească dorinţele, bătrânul Vrăjitor i-a răspuns, de data aceasta:

– Nu se poate, fetiţo! Toate la Timpul lor!

– Dar eu vreau, vreau, vreau! a strigat micuţa, bătând din picior ca o răzgâiată ce era.

Însă Vrăjitorul n-a mai băgat-o în seamă, pentru că nu-i plăceau deloc copiii răzgâiaţi. Aşa că Poimâine a izbucnit în lacrimi şi a luat-o la fugă peste cele trei regate.

Între timp, în smârcurile mlaştinii urât mirositoare, Vrăjitoarea Niciodată pândea clipa răzbunării. Nu îndrăznea să iasă însă din mlaştina ei, pentru că la hotarele celor trei regate stătea întotdeauna cineva de strajă. Aşa că se mulţumea să amestece buruieni în cazan şi să bolborosească lucruri numai de ea ştiute. Deodată, a văzut ceva ca o pată colorată apropiindu-se de ea. Era domnişoara Poimâine care ţopăia de colo-colo, prin noroi, murdărindu-şi frumoasa rochiţă din mătase.

– Ce cauţi, aici, copila mea? a întrebat Vrăjitoarea Niciodată, cu vocea mieroasă.

– Ah, unchiul meu e aşa de nesuferit! Nu vrea să mă lase să mă joc cu Timpul!

– Dar cine e unchiul tău? Oare nu e chiar Măria Sa, Vrăjitorul Timpului? Cel cu barba albă până la pământ, care locuieşte în vârful turnului?

Niciodată simţea în aer vântul răzbunării şi de-abia se stăpânea să nu chicotească de fericire.

– Da, da, chiar el e! a spus Poimâine, continuând să se smiorcăie. Eu vreau să cresc mare mai repede şi el nu mă lasă să dau Timpul înainte. Cică „toate la timpul lor“, auzi ce bazaconie!

„Mda, aşa mi-a zis şi mie şi apoi m-a alungat! Acum e timpul să plătească!“, a şoptit Vrăjitoarea surâzând pe ascuns.

– Uite, domnişoară, nu trebuie să plângi! Ia fiertura asta (şi Vrăjitoarea i-a strecurat în buzunar o sticluţă plină cu o licoare gri-verzuie) şi toarnă-i seara în ceai unchiului tău câteva picături. O să-l adoarmă şi atunci te vei putea agăţa chiar tu de limbile ceasului uriaş. O să dai Timpul înainte sau înapoi, dupa pofta inimii!

Poimâine a plecat fericită, ţopăind, iar Vrăjitoarea a rămas în faţa cazanului cu buruieni, rânjind şi şoptind vorbele ei pline de venin: „Niciodată nu va veni vacanţa cu trenul din Franţa, Niciodată nu va ploua cu fluturi roz, Niciodată copiilor nu le vor creşte aripi, Niciodată Timpul nu va mai trece aşa cum trebuie!”

Zis şi făcut! Domnişoara Poimâine a ascultat sfaturile rău-voitoare ale Vrăjitoarei Niciodată, fără să se gândească nici măcar o clipă că face un lucru rău. Vrăjitorul Timpului a adormit pe dată, din pricina licorii pe care i-a picurat-o în ceai, iar ea s-a agăţat de limbile ceasului uriaş. Deşi erau înţepenite şi pline de buruieni şi pânze de păianjen, a reuşit să le urnească şi să le împingă frumuşel înainte.

Timpul începe să curgă mai repede

 

A doua zi de dimineaţă, Clara s-a trezit ca de obicei, în pătucul ei, după un somn plin de vise frumoase.

– Hai să mergem la grădiniţă, mami!

– Păi uite că deja e prânzul! a răspuns Mama, uitându-se nedumerită la ceas.

Când au ajuns la grădiniţă, înserarea începuse să se lase ca o umbră.

– Atunci hai în parc! a spus Clara, bucuroasă, dar nici nu a apucat să se dea în leagănul ei preferat, că noaptea şi-a şi întins aripile întunecate peste oraş.

Acasă, mama ei a deschis cartea cu poveşti să-i citească înainte de culcare, dar au adormit amândouă înainte de a da prima pagină. Ziua trecuse mult mai repede ca de obicei!

Apoi Clara şi părinţii ei au plecat la mare, socotind că într-o zi-două va veni vara. Clara îşi luase colacul cel nou în formă de căluţ de mare şi umbrela de soare multicoloră şi de-abia aştepta să se zbenguiască în valuri. Dar, vai! Valurile erau de gheaţă şi plaja înzăpezită, pentru că Timpul zburase aşa de tare, încât venise din nou, pe neaşteptate, iarna cea friguroasă.

„Ce bine, ce bine, o să primesc multe cadouri de Crăciun!“, s-a bucurat Clara. Şi părinţii ei s-au dus iute la piaţă să cumpere un brad, pe care l-au împodobit cu globuri şi luminiţe colorate. N-a trecut mult şi a sosit Moş Crăciun, dar, pentru că între timp venise primăvara, în loc de sacul cu jucării, a adus un coş cu ouă roşii de Paşte.

De când Timpul începuse să se scurgă cu o viteză uimitoare, domnul Azi, doamna Ieri şi domnişoara Mâine nu-şi mai trăgeau sufletul de osteneală. S-au întâlnit într-o bună zi, fără să mai ţină seama de reguli, şi au început să se plângă:

– Of, alerg de colo-colo toată Ziulica, a suspinat domnul Azi. Iar Zilele vin acum din ce în ce mai repede, de parcă nu mai au răbdare! N-am timp nici să răsuflu…

– Eu, una, nu mai prididesc să adun amintiri în borcan, s-a văitat şi doamna Ieri. Nici pomeneală de moţăit în fotoliu, cu pisicile în braţe, sau de ceaiuri cu prietenele! Cred că în curând voi fi nevoită să-mi cumpăr un nou dulap în care să aşez Trecutul.

– Eu n-am mai făcut planuri de Viitor de nu-ştiu-când, s-a plâns domnişoara Mâine. Nu mai are niciun rost, pentru că, oricum, până să inventez eu ceva, Viitorul se transformă deja în Trecut. Ce s-a întâmplat oare cu Timpul?

Şi, pe când vorbeau ei aşa, a mai trecut încă un anotimp…

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.