Philip Roth nu mai scrie, dar îşi reciteşte toate romanele

MondoLit – Literatura în lume – 31-03-2014

Interviu cu Philip Roth, nostalgia librăriilor care încep să dispară, o povestire a lui Samuel Beckett respinsă acum 80 de ani şi publicată acum, un roman de debut inspirat de Cernobîl şi cum eşuează scriitorii care încearcă să facă politică – acestea sunt subiectele literare reţinute pentru această săptămână din presa lumii.
Pe telegraph.co.uk se poate citi un interviu cu scriitorul american Philip Roth. Aş zice că Philip Roth nu are nevoie de prezentare, totuşi, pentru cei cărora numele lui nu le spune nimic, o să menţionez că îi pot găsi cărţile traduse şi la noi, la Editura Polirom. Interviul amintit gravitează în jurul unor idei şi al unor explicaţii pe care scriitorul american le oferă la doi ani după ce a anunţat că renunţă la scris, timp în care a recitit tot ce a publicat. Este vorba despre 31 de cărţi, după a căror recitire, Philip Roth a spus: „Am făcut ce am putut mai bun, cu ceea ce aveam.” Despre această concluzie, dar şi despre multe altele – acuzaţiile de misoginism, personajele lui masculine, o anumită generaţie de scriitori americani etc. -, în interviul de pe telegraph.co.uk.

**

Pe huffingtonpost.com m-am oprit asupra unui articol ce poartă titlul The Bookstore Is Dead, Long Live the Bookstore. De obicei, fug de poveştile care prevestesc moartea cărţii tipărite şi dispariţia librăriilor. Probabil, pentru că nu vreau să cred în asta. Totuşi, am citit acest articol, în care se vorbeşte despre dispariţia multor librării din New York, despre senzaţia pe care o ai atunci când rătăceşti printre rafturile unei librării, când intri în vorbă cu alţii care fac acelaşi lucru, când, după ce ai cumpărat o carte, te grăbeşti spre o cafenea şi abia aştepţi să te aşezi la o masă şi să începi să o citeşti – senzaţie care chiar s-ar putea să devină doar o amintire în curând. „Aici, la birou, sunt înconjurat de cărţi. Cărţi cumpărate din librării acum transformate în magazine de pantofi şi în saloane de manichiură”, spune autoarea articolului. Trist, nu? Totuşi, la noi, încă sunt librării pline. Dar îmi vin în minte şi librării care s-au închis… De dragul multor lucruri despre care se mai scrie în articolul de pe huffingtonpost.com, sper ca librăriile să nu devină prea curând o amintire.

**

În ultima vreme, constat că e o modă ca editurile să iasă pe piaţă cu câte o scriere a vreunui clasic uitată prin vreun sertar. Despre o asemenea descoperire (nu ştiu dacă să pun ghilimele sau nu) găsiţi un articol pe theguardian.com. De data aceasta, este vorba despre o povestire a lui Samuel Beckett, care va fi publicată în curând, la 80 de ani după ce a fost respinsă de editura căreia îi fusese propusă. Proza se intitulează Echo’s Bones, iar Samuel Beckett – cărţile lui se găsesc traduse la noi tot la Editura Polirom – îi scria unui prieten, în 1933, că respingerea ei l-ar fi descurajat profund. Editorul care a refuzat publicarea prozei în cauză ar fi declarat că era „prea greoaie şi ciudată”, citim pe theguardian.com, unde găsiţi mai multe detalii despre această întâmplare.

**

Dintre recenziile unor noutăţi editoriale de prin lume, de data aceasta, mi-a reţinut atenţia cea a romanului de debut al unui irlandez, recenzie pe care am găsit-o pe irishtimes.com. All That Is Solid Melts Into Air, de Darragh McKeon, este o poveste despre tragedia de la Cernobîl. „Când  Darragh McKeon a început să-şi scrie romanul, a cărui acţiune este plasată în zilele când se destrăma Uniunea Sovietică, nu-şi imagina că, atunci când va fi publicat, relaţia dintre Rusia şi Ucraina va exploda, aşa cum s-a întâmplat în ultimele săptămâni”, citim de pe irishtimes.com. Autorul, care a crescut în Tullamore, spune că romanul a fost inspirat din amintirile lui de copil, când în zona respectivă fuseseră aduşi în vacanţe de recuperare copii proveniţi din apropierea Cernobîlului. Recenzia sună bine, ideea pare interesantă, poate că în curând vom vedea cartea tradusă şi la noi.

**

Pe australian.com.au am găsit povestea unui scriitor şi profesor universitar canadian care a încercat să ajungă un nume în politică şi a renunţat, după cinci ani. Cinci ani pe care acum îi descrie într-o carte, a cărei prezentare o găsiţi pe site-ul amintit. Mi-a atras atenţia pentru că nu este primul scriitor care încearcă să devină un aşa-zis intelectual implicat şi să se adapteze lumii complicate a politicului. Cel mai cunoscut exemplu care îmi vine în minte este Mario Vargas Llosa, care a a avut o experienţă asemănătoare, pe care apoi a transformat-o  într-o carte. „Pentru Platon, oraşul-stat ideal era cel în care „regii filosofi” ar fi preluat conducerea”, citim în deschiderea articolului. „Numai că istoria intelectualilor la putere nu este una fericită”, se mai spune apoi şi sunt date câteva exemple în acest sens, printre care Alexis de Tocqueville, John Stuart Mill, Edmund Burke şi alţii. Canadianul Michael Ignatieff nu este un nume la fel de cunoscut, totuşi, experienţa lui se înscrie în rândul eşecurilor înregistrare de intelectualii care au încercat să schimbe politica şi merită citită. Cel puţin aşa pare din articolul despre care spuneam.

 

Acestea au fost noutăţile literare pentru acest început de săptămână. Până data viitoare, citiţi, citiţi, citiţi… cărţi, nu doar bloguri şi FB. 🙂

 

banner-revista-presei-SPT

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.