Mici Frici
Hei, tu cer întunecat închisoare pentru păsări
și pentru cântecele lor tăcute.
Sora mea este o floare!
O poți tu culege și ridica
către soarele intoxicat de smoală?
Lui Allah nu-i pasă de alcool.
Apa este starea naturală a dragostei,
în timp ce bătrânețea tricotează plasele sale nesfârșite ascunse în
întuneric. Mituri sălășluiesc în podul meu prăfuit,
iar acolo ele se joacă de-a uitarea cu
fotografiile care se îngălbenesc.
Hei, tu cer negru de câte clipe de vară
ai nevoie doar pentru a inspira o singură dată?
Trebuie să-ți ung balamalele și nu vei mai
scârțâi în timpul lungilor nopți de toamnă.
Știu că burta ta este enormă și că
poți înghiți toată supărarea umană.
Ne plimbăm pe sub tine, cu capetele noastre plecate,
brațele noastre ridicate, așteptând.
Ceasul tău nesfârșit este propriul nostru calendar
către eternitate, pe care nu vom fi capabili vreodată să o înțelegem.
Filozofia este celălalt cuvânt de-al nostru ce ne călăuzește
către o alta din nenumăratele tale fundături.
Hei, tu cer negru te rog sărută lacurile de munte
și caută-ți grandoarea în oglinzile lor.
Fii modest!
Lacrimile tale sunt ploaia pe care o beau cu o sete continuă.
Te-aș putea răni cu aripa unui albatros?
Aș putea visa coșmarurile tale?
2.
Cât de mulți zei ascunzi acolo sus în coroanele tale
ale iluziei?
Vreau să urc cele mai înalte vârfuri ale tale și să mă uit prin
ochii tăi atotvăzători.
Așa-i că nu ești orb?
Să cântăm împreună pentru vremurile vechi.
Amintirile nu sunt uitate, ci renăscute în
ciclul tău etern.
Ce fel de album foto ai primit?
Voi juca următorul meu rol minunat, apoi voi
împărtăși cu tine planurile mele pentru viitor, ce includ
vin, pește și pâine.
Cred că putem pregăti ceva!
Scoate tabla ta de șah, însă ai grijă – altcineva
a pregătit mișcările câștigătoare.
Partida e eternă!
Hei, tu cer negru spionează prin geam
și citește aceste rânduri în agenda mea uzată, înainte
de a le da ca hrană lumânării înfometate și arzătoare.
Deoarece am nevoie de un pic de lumină.
Întunecimea ta indestructibilă mă binecuvântează.
Little Fears
Hey, you dark sky prison for the birds
and their muted songs.
My sister is a flower!
Can you pick her up and lift her up
to the sun drunk of tar?
Allah doesn’t care for alcohol.
Water is the natural state of love,
as old age knits its endless webs hidden in
the dark. Myths dwell in my dusty attic,
and there they play of oblivion with
the yellowing photos.
Hey, you dark sky how many summer moments
do you need just to inhale once?
I have to grease your hinges and you will
stop creaking during the long autumn nights.
I know that your belly is enormous and you
can swallow all of the human sorrow.
We walk under you, with our heads bowed, our
arms raised, waiting.
Your endless clock is our own calendar
to eternity, that we’ll never be able to understand.
Philosophy is the other word of ours that leads us
to another of your countless dead ends.
Hey, you dark sky please kiss the mountain lakes
and search in their mirrors for your grandeur.
Be humble!
Rain is your tears, which I drink with endless thirst.
Could I cut you up with a wing of an albatross?
Could I dream your nightmares?
2.
How many gods do you hide up there in your crowns
of illusion?
I want to climb your highest peaks and look through
your all-seeing eyes.
You’re not blind, right?
Let’s sing together for old times.
The memories are not forgotten, but reborn in your
eternal cycle.
What kind of photo album you got?
I will play my next heavenly part, then I will
share with you my plans for the future, which includes
wine, fish, and bread.
I believe we could arrange something!
Bring out your chess board, but beware– someone
else has prepared the winning moves.
The game is eternal!
Hey, you black sky peek through the window
and read these lines in my shabby notebook, before
I feed them to the hungry and burning candle.
Because I need some light.
Your imperishable darkness blesses me.
Cântec lent
Azi nu sunt avioane pe cerul New York-ului. Cred că
dorm pe sub zăpada proaspătă. Și poate că, doar ocazional
de sub fuzelajul acoperit cu alb o mică licărire apare,
ca și cum ele ar face cu ochiul oamenilor pentru a le spune că știu jocul.
Cred că piloții sunt undeva la cald, așteptând să se oprească ninsoarea,
așteptându-și însoțitorii de bord să zâmbească. Așa că ăsta e mersul prin
rai. Sau poate că greșesc? Aici pe pământ whiskey-ul este
perfect. În mod firesc cu gheață, deși este cumva aiurea. Sunt cunoscut
pentru traiul groaznic, atunci când viața e bună. Nu am bani să construiesc
o capelă, însă aprind o lumânare, ce arde diamantele de gheață în paharul meu
și mă îndrept spre prăpastie, pot auzi prăpastia chemându-mă
tăcut. Începe să ningă din nou. Avioanele poartă coșmarurile tuturor
fraților lor căzuți. Însă acum sunt aici și mă uit pe fereastră.
Zăpada răcoroasă cade adânc și acoperă firul de telefon
împreună cu doi porumbei cuibăriți. Aștept apelul care îi va scutura, înapoi la viață.
Slow Song
There are no airplanes today in the sky of New York. I guess
they sleep beneath the fresh snow. And maybe, just occasionally
from under the white covered fuselage appears a small glimmer,
as if they wink at the people to tell them that they know the game.
I guess that the pilots are somewhere warm, waiting for the snow
to stop, waiting for their flight attendants to smile. So it goes like
that in heaven. Or maybe I’m wrong? Here on earth the whiskey is
perfect. Naturally with rocks, although that is somewhat stupid. I am
known for living awful, when life is good. I have no money to build
a chapel, but I light a candle, which ignites the icy diamonds in my
glass and I walk towards the edge, I can hear the edge calling me
quietly. It starts snowing again. The planes have the nightmares of all
their fallen brothers. But now I’m here and I look out the window.
The fresh snow falls deep and covers the phone wire along with two nestled
pigeons. I am waiting for the call that will shake them off, back to life.
© Traducere de Marius Surleac – www.mariussurleac.ro
Peycho Kanev este autorul a patru volume de poezie (Bone Silence (2010), Уиски в тенекиена кутия (2013), Американски тетрадки (2010), Разходка през стените (2009)) și a două broșuri. Peycho Kanev a câștigat câteva premii europene și este nominalizat la Pushcart și Best of the Net. În curând, traduceri ale cărților sale vor apărea în Italia, Polonia și Rusia.
Noul său volum de poezie Requiem for One Night va fi publicat la editura SixteenFourteen, NY.
Poemele sale au fost publicate în peste 900 de reviste precum: Poetry Quarterly, Evergreen Review, Hawaii Review, Cordite Poetry Review, Sheepshead Review, Off the Coast, JMWW, The Coachella Review, Mascara Literary Review, The Mayo Review, Two Thirds North, Sierra Nevada Review, The Cleveland Review, etc.