Paşaport pentru cultură te învață să reciclezi

Corint Educaţional, Asociaţia Corint Pro Lectura şi Fundaţia Lumea cora, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, aduc proiectul Paşaport pentru cultură la Bucureşti, în perioada 10-11 mai a.c., având ca principală temă protejarea mediului înconjurător.

Sâmbătă, 10 mai a.c. de la orele 15.00 la Sun Plaza si duminică, 11 mai a.c. de la orele 15.00 la cora Pantelimon, elevii ciclurilor de învăţământ primar şi gimnazial vor învăţa să protejeze natura. Mesajul central va fi cum să protejăm natura jucându-ne şi învăţând.

Copiii vor afla informaţii despre mediu şi vor participa la concursuri de cultură generală organizate în cadrul celor două evenimente. Şi pentru că luna mai este luna biologiei şi a ştiinţelor naturale în cadrul proiectului educaţional Paşaport pentru cultură, vom vorbi mult despre ecologie şi despre protejarea mediului înconjurător.Vom organiza o paradă a hainelor confecţionate din materiale reciclate, o tombolă cu premii pentru elevi şi profesori, si concursul Cine aduce cele mai multe peturi. Şcolile gimnaziale din capitală, din judeţul Ilfov şi elevii de la Palatul Copiilor Bucureşti vor pregăti momente artistice deosebite. Alături de elevi vor fi prezente la eveniment multe cadre didactice, inspectori şcolari, părinţi.

Proiectul educaţional interdisciplinar Paşaport pentru cultură face parte din calendarul concursurilor naţionale avizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, şi a fost iniţiat din dorinţa de a le insufla copiilor dragostea şi respectul pentru carte şi lectură.

ppc

Iubeşti natura? Reciclează! este parte a proiectului Paşaport pentru cultură, organizat în colaborare cu Fundaţia Lumea cora, cu sprijinul magazinelor cora şi coraVerde.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 3023