“Îmblânzitorul apelor” A.R.Deleanu

Imblanzitorul-apelor-ed2A.R.Deleanu este un tânăr scriitor brașovean, al cărui roman de debut este Îmblânzitorul apelor. De-a lungul lecturii m-am scufundat într-un roman labirintic, în care s-au schimbat constant cadrele care îl construiesc. Mi se pare esențial ca un roman să se deghizeze, să se metamorfozeze, purtând măști care, până la final, să îl întregească. Am rătăcit și am găsit deopotrivă drumurile pe care atârnă viețile personajelor, însușindu-mi angoasele lor și cea din urmă speranță.

Apele, cu magia și fascinația pe care o trezesc înlăuntrul nostru, deschid un spațiu apocaliptic pentru personajul principal, un scriitor care se luptă cu neajunsurile scriiturii, purtându-și manuscrisul ca pe stea polară a succesului. Narațiunea surprinde nu doar sfârșitul unei familii în care declinul îi vizează pe toți -prin alcool, droguri, neputință, tăcere- ci și sfârșitul viselor, care sunt toate sub apă, alături de cuvinte care nu vestesc decât pieirea:


Când eram mic, nu știam ce sunt, am crescut și m-am numit copil și am uitat de mine. Așa și omul de care îți spuneam (…) a început într-o zi să-și dea nume și nu s-a mai găsit niciodată. (…) Numește ceva, dacă vrei să-l pierzi.

Apele o aduc pe Ea, anunțând câte puțin moartea, despărțirea, sfârșitul familiei și al lumii. Apele, cu forța lor, ajung să mângâie și să îngroape, să se agațe de personaje odată cu speranța viitorului și disperarea din fața morții. Îndrăgostiții se caută mereu în ei înșiși, finiți. Tot ei se despart. Între iubire, teamă, durere și supraviețuire, paginile descriu o panoplie a bolii, numită viață. Autorul pendulează între realismul cenușiu, ilustrând astfel condiția umană, dar adaugă de asemenea note suprarealiste: toată marea era plină de inorogi înecați, înghesuiți în apă cu burțile lor umflate, cu părul ud și năclăit.

Adunând elementele care animă parcursul dintre viață și moarte, romanul cartografiază sufletele și trupurile, cu tributul pe care îl plătesc lumii. Apa, care curăță și păstrează secretele lumii, vine să înghită tot ceea ce i-a luat pământul, golindu-l:

Mirosul de apă, un miros fără margine, îi mângâia plămânii și aducea cu el duhoarea lumii stinse sub greutatea valurilor și a tuturor vieților aruncate peste suprafața apei, precum cuvântul la început. Mirosea a tot, a animal, a dimineți înfășurate în cafea și a seri cu damf de vin, a piele de bebeluș moale la ceafă și a ceară și a molii plimbându-se pe costume, a coșciuge, a iubire în grădină, sub duzi și meri și peri și nuci și a ură în scara blocului, mânjită pe cuțit și pe mâini, a mama, a tată, a frați și a surori, mirosea a tot ce era îngropat și a tot ce era dezgropat, a tot ce trăise și a tot ce murise.

Este o carte pe care am citit-o dintr-o suflare, navigând printre regulile bizare ale realității. O recomand tuturor celor care doresc o călătorie scurtă -potrivit mecanicii ceasului- dar care să îi câștige pentru eternitate.

Autor: A.R. Deleanu
Titlu: Îmblânzitorul apelor
Editura:
An apariție: 2014
Nr. pagini: 164

sursa foto aici

Carla-Francesca Schoppel

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

(x) Colaborator SB

Absolventă și masterandă a Facultății de Filosofie. Rătăcită, dar nu pierdută în labirintul basmului, deschide cu cheia visului „Alice în Țara Minunilor”, studiind povestea dintr-o perspectivă filosofică. Rar, scrie poezie.

Număr articole publicate : 35