În cadrul Galei Industriei de Carte „Bun de tipar”, ediția a III-a 2014, la categoria
Cea mai bună carte a anului – carte pentru copii și tineret, Editura Arthur a câștigat pentru al treilea an consecutiv premiul cel mare.
De data asta volumul lui Florin Bican, Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc, lucrare distinsă și cu premiul Trofeul Arhur. În anii precedenți, volumele colecției Cărțile mele, „Care-i faza cu cititul?” și „Ce poți face cu două cuvinte. Juniorii”, coordonate de Liviu Papadima, obținuseră premiul la această categorie.
Florin Bican este absolvent al Facultății de Limbi şi Literaturi străine, secţia engleză-rusă, a Universităţii Bucureşti. Desfăşoară o intensă activitate de traducător, din engleză în română, dar și din limba română în engleză: poezie, proză şi eseuri semnate de importanţi scriitori români, atât clasici, cât şi contemporani, inclusiv Cartea cu Apolodor de Gellu Naum, în vederea publicării în străinătate. (de la sursă)
Mai jos, redăm câteva gânduri pe care le-a împărtășit cu noi despre acest premiu.
SemneBune: Felicitări pentru câştigarea premiului pentru „Cea mai bună carte a anului – carte pentru copii şi tineret”. Ce reprezintă acest premiu pentru dumneavoastră?”
Florin Bican: Premiul galei „Bun de Tipar” pentru cea mai bună carte a anului la secţiunea „carte pentru copii şi tineret” reprezintă, în primul rând, o surpriză. O surpriză foarte plăcută, dar nu mai puţin… surprinzătoare. Poate că, dată fiind componenţa juriului (Mircea Martin – preşedinte, Carmen Muşat, Simona Kessler, Silvia Colfescu, Oana-Valentina Suciu, Laura Grünberg, Luminiţa Corneanu, Daniel Nazare, Ciprian Isac, Vlad Puescu) şi faptul că Reciclopedia de poveşti… mai primise deja un premiu – Trofeul Arthur – de la un juriu la fel de prestigios, nu ar fi trebuit să fiu atât de surprins. Dar mă obişnuisem cu ideea că, printre „copii şi tineret”, Reciclopedia… se citeşte mai degrabă pe sub bancă. Aflasem povestea unei doamne învăţătoare, care, cumpărând mai multe exemplare din această carte pentru a le împărţi premianţilor, a decis, după o lectură mai aprofundată a volumului, să le returneze şi să le înlocuiască cu un text mai puţin inflamabil. Nu o dată, cadrele didactice care m-au invitat în şcoli să le citesc elevilor mi-au sugerat discret şi cu un zâmbet jenat-complice să evit, dacă se poate, lecturile din Reciclopedie… Aşadar, premiul „Galei” mă onorează în mod deosebit şi văd în el nu atât recunoaşterea meritelor Reciclopediei…, cât recunoaşterea unei anumite direcţii în literatura pentru copii şi tineret de la noi, direcţie care în alte literaturi se manifestă de o bună bucată de vreme. Mai mult, văd în acest premiu un racord la literatura universală pentru copii, a cărei trăsătură esenţială este, după Alison Lurie, tocmai caracterul ei subversiv. În cartea sa Don’t Tell the Grown-Ups: The Subversive Power of Children’s Literature, Alison Lurie demonstrează că cele mai populare cărţi pentru copii, de la Lewis Carroll şi Beatrix Potter la Mark Twain şi Dr. Seuss, tind să se raporteze antagonic la valorile consacrate ale adulţilor. În ultimă instanţă, acest premiu reprezintă pentru mine o dovadă că scriu, în sfârşit, literatură pentru copii – ceea ce mi-am dorit să fac încă din clasele primare, din momentul în care am început să citesc.

Desfăşoară o intensă activitate de traducător, tălmăcind în româneşte, printre altele, Lewis Carroll (The Hunting of The Snark) şi T.S. Eliot (Old Possum’s Book of Practical Cats). De asemenea, a tradus în limba engleză poezie, proză şi eseuri semnate de importanţi scriitori români, atât clasici, cât şi contemporani, inclusiv Cartea cu Apolodor de Gellu Naum, în vederea publicării în străinătate.
–
Gala Industriei de Carte din România „Bun de Tipar” este un eveniment organizat de Headsome Communication şi Asociaţia Editorilor din România (AER), cu sprijinul AFCN.
Sponsor: Dacia.
Un eveniment susținut de: TVR, ARCUB, Primăria Municipiului București, Ministerul Culturii, Biblioteca Naţională a României, Mușat & Asociații.
Cu sprijinul: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Printescu, Florăria Amazon.
Parteneri: CLB, ANBPR, ICR, Info carte.
Parteneri media: RFI, Observator cultural, Bookaholic, Știrile TVR, ziare.com, România literară, Dilema Veche, Societate și cultură, BookMag, Agenția de Carte, SemneBune, Radio România Cultural, Literatura de azi, 24-FUN.
