FILTM 3. Literatură cu personalitate, la Timișoara: ultima zi

Ziua a treia, şi ultima, a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara se anunţa a fi o seară promiţătoare, cu invitaţi proveniţi din contexte sociale şi culturale esenţialmente diferite.  După două interviuri solicitante din varii rezonuri (bariera lingvistică, în cazul scriitoarei Noemi Kiss, şi o neaşteptată timiditate, în faţa unui delicat şi atât de englez Paul Bailey), abia aşteptam să-mi odihnesc oasele, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timişoara, şi să ascult.

Întâlnirea cu scriitorii a fost moderată de criticul literar și scriitorul proaspăt publicat , pe care îl văzusem alături de Guillermo Arriaga, la FILIT, cu doar câteva săptămâni în urmă. Charismă, prezență de spirit și inteligență, plus ceva simț al umorului, deci un moderator bun, cum nu prea văd în spațiul cultural românesc (am evitat să vă povestesc cum a arătat lansarea de carte a scriitoarei Nora Iuga, pentru că nu îmi găseam cuvintele să spun cât de slab fusese moderatorul). Revenind, Chivu a fost un liant bun pentru: Paul Bailey, laconic și amuzant fără efort, Noemi Kiss, rezervată și ușor stângace, care, pe cât de relaxat și de jovial este într-o conversație prietenească, pe atât de tensionat și emotiv devine în fața unui microfon deschis, și Bogdan Munteanu, scriitorul timișorean care a umplut sala cu vocea și prezența (genul de om care transmite un val de energie pozitivă, printr-un simplu zâmbet).

IMG_0975

Trebuie să îl cunoaşteţi pe . E un scriitor excelent, cu un text dinamic şi proaspăt și un talent bun de exploatat pentru niște lecturi publice vii: își citește textele cu patos, cu intonație, cu inflexiunile pe care personajele și firul narativ le cer. Lectura lui mi s-a părut una dintre cele mai captivante mostre de performance pe care le-am văzut în ultima vreme. Pe Noemi Kiss e o plăcere să o asculţi citindu-şi textul în limba natală, cu traducerea în braţe. Apropo de text în limba natală, mi s-a părut binevenită iniţiativa de a oferi invitaţilor versiunea în limba română a textelor pe care autorii străini le citeau în limba în care fuseseră scrise. Am vrut să spun limba-mamă, dar mi-am amintit de faptul că Ornela Vorpsi nu scrie în albaneză, pentru că albaneza evocă amintiri dureroase; pentru autoare, limba-mamă este o limbă a suferinţei, aşa că preferă să scrie în italiană şi în franceză. Revenind, am ascultat-o fascinată pe Noemi Kiss, citind din volumul „Rongyos ékszerdoboz. Utazások keleten” („Cutia jerpelită de bijuterii. Călătorie în Est”) şi am realizat cât de muzicală poate fi limba maghiară, în textul literar citit uşor ritmat (o fi o chestie legată de limbă sau de modul în care citea scriitoarea, nu ştiu, dar îmi plăcea cum sună).

a citit un text inedit, din fragmentul scris pentru  Halebarde Halebarde, cartea neterminată a lui José Saramago, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1998 (.RO: „Filip Florian alături de scriitorul italian Roberto Saviano au imaginat finalul romanului, pentru ediția în limba română”). Vă povesteam ieri despre curiozitatea mea de a simţi textul, de a-l auzi, de a-mi croi personajele în imaginaţie, bazându-mă pe inflexiunile vocii, pe intonaţie şi gestică. Cu Filip Florian, lucrurile stau un pic diferit: e ceva hipnotizant în lectura sa, ceva magnetic şi metalic, vocea funcționează ca un mediu care nu transmite indicii legate de interpretarea şi înţelegerea contextuală a textului.

Paul Bailey, cu accentul său englezesc adorabil, reținerea calculată și stilul relaxat de lectură, a schimbat tonul şi atmosfera serii. Scriitorul ne-a citit cu graţie pasajul din „Băiatul prinţului” (Polirom 2014, trad. ) în care Cezar Grigorescu îşi instruieşte fiul homosexual să îşi ia o nevastă frumoasă (nu acceptabilă) şi să facă un copil, pentru a salva onoarea familiei. Am un mare respect pentru oamenii care pot trata cu umor situaţii sensibile (ori, în fine, care tind să devină sensibile), iar Paul Bailey este capabil de o fină autoironie şi de o relaxată degajare faţă de lumea în care trăieşte. Cinstit vorbind, o astfel de degajare ajută un scriitor să se extragă din context şi să creeze personaje credibile şi obiective (apropo de întrebarea adresată de celor patru invitaţi, cu privire la cât de responsabili se simt faţă de cititori, de ei înşişi, faţă de autenticitatea şi acurateţea faptelor reale din care se inspiră).

IMG_0963

Discuţiile de după lectură au avut aerul relaxat al unei întâlniri între prieteni, toţi scriitori, care îşi împărtăşesc experienţele (ne)fericite, legate de munca lor: prezenţa sau absenţa inspiraţiei, sacrificiile şi momentele de extaz datorate scrisului. De exemplu, pentru Filip Florian „cel mai tâmpit lucru pe care ţi-l aduce scrisul este faptul că te izolează de cei pe care îi iubeşti, îţi cere sacrificiul ăsta”, dar tot scrisul este cel care „uneori, e o asemenea stare de bucurie, care nu poate fi descrisă în cuvinte. E o stare foarte rară, dar atunci când se întâmplă, e vrajă curată. Singurul lucru pentru care merită să scrii sunt aceste rare momente de bucurie.” (același sensibil Filip Florian, aprobat discret de ceilalți scriitori invitați). Nota înduișătoare de care avea nevoie întâlnirea a fost povestea lui Noemi Kiss, despre volumul „Mother of Twins”, scris după nașterea copiilor, roman care l-a supărat destul de rău pe tatăl autoarei, pentru că refuza să creadă că este o construcție literară pură și îl deranja o astfel de expunere în autoficțiune (n. ed.: mereu m-am întrebat cum poți să scrii utilizând elemente sensibile de autoficțiune, fără a-i lăsa pe cei dragi cu senzația că sunt expuși).

Paul Bailey a delectat sala cu explicaţiile delicioase, legate de romanul său de dragoste între doi gay („I am not a gay writer. I am openly gay and I am a really responsible writer”), iar exerciţiul de sinceritate propus de Marius Chivu (dacă un terorist literar v-ar pune să scrieți o cronică elogioasă despre propria carte, pentru a scăpa cu viață, ce ați face?) s-a lăsat cu glume, povești de varii forme și culori și râsete generale, în sală. Cum să nu râzi, când Filip Florian povesteşte cum fratele său (n. ed. Matei Florian) publică o cronică negativă, sub pseudonim, pentru volumul propriu, „Şi Hams şi Regretel”, iar Filip îl sună îngrijorat şi îi spune „Măi, vezi că ţi-a făcut un bou cartea praf, într-o cronică”? Ori când, vorbind despre personajele sale, Paul Bailey începe pe un ton serios, ca şi cum ar vorbi despre chiriile din Londra: „După trei ani în care am locuit cu oameni foarte neplăcuţi, abia aştept să fug de ei”? Bineînțeles, ne-a lăsat câteva clipe să ne întrebăm despre permutări și combinații imobiliar-literare poate fi vorba, înainte de a continua cu „oamenii din imaginaţia mea”.

Post 2014, după două seri de întâlniri, lecturi, împrieteniri și scris la foc continuu, cred că am prins esenţa acestui festival, trăsătura definitorie, croită cu grijă, preţ de trei ediţii: Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara creează un soi de caldă intimitate între scriitori şi cititori, reuşeşte să demonteze prejudecăţi şi să dărâme bariere culturale, care ne împiedică să apreciem literatură bună, la justa sa valoare. Bineînţeles, ca orice eveniment intens, nici nu e perfect, ghinioane şi probleme apar şi aici (sunt curioasă cum o fi simţit textul lui Noemi Kiss publicul fără traducerea în română la îndemână), scriitori diferiţi înseamnă personalităţi diferite, nevoie, pofte, capricii şi tabieturi diferite. Ce am văzut clar, încă din primele clipe, este faptul că o mână de oameni au creat un eveniment cu o personalitate fantastică, bine conturată, un festival de care avem nevoie. Mulţumim pentru invitaţie şi pentru două zile faine de tot, -Stănescu, Oana Maria Doboşi, Robert Şerban, Raluca Selejan. Ne vedem la 4!

Alde Banciu

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Banciu

Andreea Banciu
Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.