Despre importanța râsului

A apărut săptămânile trecute volumul de povestiri ”Ai uitat să râzi” al lui Bogdan Munteanu. Am făcut rost de carte, apoi am ajuns acasă și într-un final m-am apucat de citit. Eram curios și nu știam la ce să mă aștept.

bogdan-munteanu---ai-uitat-sa-razi---c1Am început să citesc. Primul lucru pe care l-am obsevat a fost că povestirile sunt scurte. știe că less is more (și are talentul necesar să spună ce are de spus fără a umple inutil pagină după pagină, așa cum descopăr că se întâmplă tot mai des în ultima vreme la alți scriitori) și pentru asta volumul primește o bilă albă. Povestirile sunt pline de umor și pentru asta mai primește o bilă albă. Dar, pe măsură ce avansezi, observi că lucrurile nu sunt chiar așa roz și, pentru felul în care îmbină râsul cu plânsul în aceste mici episoade ale vieții de zi cu zi, cartea lui mai primește încă o bilă albă de la acest recenzor.

Limbajul este degajat, tonul este lejer și autorul se relaxează scriind fiecare frază. Nu cred că se ia prea în serios și nu îl deranjează să se amuze, uneori chiar și pe seama lui, de ceea ce pune în pagină. Scenele de autoironie sunt prea multe pentru a începe să le citez aici.

Personajele sunt memorabile, fiindcă majoritatea sunt prieteni și oameni pe care tu și cu mine i-am cunoscut la un moment dat. În volum apare bețivul satului, bătrânul acela care vă distra, pe tine și pe prietenii tăi mucoși, cu povești aiuritoare, dar totuși credibile despre o tinerețe intrată de mult în mitologia colectivității rurale. Apare femeia ușuratică și voluptoasă care îl făcea pe tac-tu (și pe alți tați) să întoarcă capul după ea cu o nerușinare crasă, atrăgându-și mustrări din partea mamei, pe care tu nu le înțelegeai la vârsta aceea. Apare prietenul tău cel mai bun, care a fost în stare să uite de prietenie și să te snopească în bătaie atunci când te-ai dat la soră-sa. Scena se mută, din când în când și la oraș, unde dai peste tipa care te-a ținut în frig o oră pentru o întâlnire ce nu s-a mai materializat niciodată. Apar colegi de serviciu, șeful și vecinii care te iau la întrebări pe scară după zgomotele din noapte trecută. Și, desigur, apare replica ”” (despre care nu spun mai mult, pentru că o mulțime de revelații se leagă de ea și nu mi-aș ierta-o dacă te-aș jefui de plăcerea de a le descoperi singur/ă).

Povestirile te trec printr-o vastă paletă de situații, fiecare unică în felul ei și esențială pentru a înțelege cum ai ajuns în locul în care ești acum. De ce te-a părăsit iubita, de ce ești gras, de ce ai ochii umflați sau de ce ai tăi s-au despărțit. De ce încă te mai vezi cu prietenii după douăzeci de ani sau cum ai ajuns să îți vezi cuvintele publicate în reviste faimoase. Pentru mulți, drumul din spatele lor e o nebuloasă, dar nu și pentru Bogdan Munteanu.

bogdan munteanu

Uneori, însă, totul devine împotmolit și criptic, și aici cred că am dat peste acele părți ale volumului pe care le poți digera doar dacă îl cunoști pe Bogdan Munteanu mai bine decât îl cunosc eu.

Nu există linii de dialog, dar personajele nu tac deloc și e, de fapt, destul de interesant să vezi cât de mult trăncănesc despre asta și despre aialaltă, iar realitatea ipostazelor te face să te trezești stând pe scanulul de lângă ele, cu capul în palme, așteptând să vezi încotro o ia discuția sau cearta.

După câteva titluri începi să bănuiești că (SPOILER ALERT!) personajele din tot volumul sunt legate între ele și descoperi spre final un pulp fiction desfăcut în bucăți și reasamblat după bunul plac al scriitorului. Asta, recunosc, a fost cea mai plăcută surpriză a volumului, pentru acest recenzor. De fapt, volumul mi-a adus aminte de ”Trainspotting” sau, practic, orice alt roman de-al lui Irvine Welsh, prin legăturile dintre personaje, prin felul în care ele sunt țesute, prin libertatea și imprevizibilitatea cu care se desfășoară totul.

Totuși, ca să fiu corect, cartea nu este perfectă. Pe alocuri nu am putut să nu simt o detașare a cărții de stilul ei obișnuit și mai dai, din când în când, cu dinții de câte o coajă de nucă. Dar nu îți fă griji, nu vei uita să râzi.

Imaginea de ansamblu este una care îți rămâne în cap și în suflet multă vreme după ce ai închis cartea. Citind-o, te simți realmente copleșit de un torent de trăiri pe care nu te așteptai să le găsești între coperțile ei, un caleidoscop veridic și intens, un spectacol al lucrurilor mai puțin intense, dar nu neimportante ale vieților noastre. Este o călătorie uneori psihedelică, uneori tragică, dar de cele mai multe ori comică până la punctul în care te simți de-a dreptul indignat de adevărurile pe care le citești. Până și titlul are o muzicalitate aparte, și îți spui mereu că ba , ba râzi prea mult. Prevăd că expresia va deveni foarte repede un element de referință.

Mă opresc aici, pentru că nu știu cum să continui recenzia asta fără să mai dau din casă și alte chestii prea faine ca să nu le citești chiar tu.

Îți spun că, în opinia acestui recenzor, părțile cu adevărat tari ale cărții sunt faptul că este nepretențioasă și are răbdarea necesară (ingredientul esențial al oricărei opere durabile) să te învețe ceea ce ai uitat despre viața pe care o trăiești, iar eu o consider din acest motiv un triumf în adevăratul sens al cuvântului.

Îi zic lui Bogdan Munteanu

ai uitat sa razi recenzie

… și mă gândesc că volumul „Ai uitat să râzi” este mai mult decât suma părților sale.

Am vrut să fac recenzia scurtă și simplă, și chiar așa mi-a ieșit.

Acum du-te și citește cartea.

Nu vei uita să râzi, îți promit.

Cartea se găsește în librării și pe site-ul editurii Nemira, și nu e scumpă deloc.

Surse foto: aici, aici și aici.


Ai uitat să râzi
Data aparitiei 09.03.2016
Colecția: Cuaternar
ISBN: 978-606-758-525-4
Autor: Bogdan Munteanu
Format: Paperback
Dimensiuni: 130 x 200 mm
Nr. pagini: 144

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Cosmin Leucuța
Invitat permanent

este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest, Timișoara. Cosmin a publicat în revista EgoPHobia trei povestiri și trei nuvele. Romanul său de debut, „Laptele negru al mamei”, este unul din cele două cîștigătoare ale Concursului de Debut organizat de Editura Adenium în anul 2013 (secțiunea Proză). S-a alăturat Concursului IDC ca membru al juriului în 2014 și din 2015 devine semn bun.

Număr articole publicate : 20