Dan C. Mihăilescu (ed.) – Cărţile care ne-au făcut oameni

Fiecare critic literar, scriitor, editor, om al cărții de orice fel, a primit măcar o singură dată în viața lui întrebarea: ce cărți să citesc și eu? Mai cu seamă mămicile, stresate pentru că cei mici nu mai citesc, simt nevoia să vorbească cu cineva „de meserie” pentru a primi recomandări de lectură pentru ei. Cu toții au fost puși în dificultate. Nu poți să recomanzi cuiva care nu citește de fel o carte, dacă nu știi ceva despre acel om, ce-i place, cum se comportă, ce pasiuni are și mai ales dacă este cât de cât interesat de cărți, dar poți să povestești despre cărțile tale preferate și poate reușești să trezești interesul. De la această ideea a pornit Dan C. Mihăilescu atunci când a hotărât să coordoneze un volum colectiv unde să strângă laolaltă oameni influenți: scriitori, actori, eseiști, critici, artiști plastici, oameni cu trecere la public, care să scrie despre „cărțile care i-au făcut oameni”. Fiecare din cei prezenți în carte povestește despre cărțile pe care le citea în copilărie, cărți care i-au rămas în minte, care au pus umărul la formarea lui, cărți pe care crede că ar putea să le citească oricine și să fie sedus de cuvinte și de puterea lor. Esop spunea că prin cuvinte poți să clădești sau să dărâmi imperii și este adevărat, însă primul imperiu pe care îl pot clădi cuvintele unei cărți este acela interior, acela care ești tu, cititorule. Citești și trăiești și mai citești puțin și apoi iar trăiești și crești. În lipsa lecturii poți să crești foarte bine, dar palatul de cleștar din tine rămâne părăginit și se așază praful peste el, cum se așază peste cărțile pe care nu le citești.

Alături de Dan C. Mihăilescu, coordonator și scriitor al unui text, mai scriu despre cărți și lectură: Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Ştefan Câlţia, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Mihai Măniuţiu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Irina Petrescu, Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Alex Ştefănescu, Valeriu Stoica, Ion Vianu, oameni diferiți, de vârste diferite, dar cu o pasiune comună: lectura, cititul, răsfoitul cărții. Poate nu vă plac toți acești oameni, poate că nu toate cărțile despre care vorbesc ei vă trezesc interesul însă cu siguranță oricine se poate regăsi în lista de lecturi a vreunuia din ei sau în povestea care l-a adus în preajma cărților. Mie îmi place mult Mircea Cărtărescu și el spune foarte bine povestea lecturii în eseul Edificiul lecturii: „De fapt, pe mine nu m-au format cărţile, ci lectura. Există o lume a lecturii, în absenţa căreia cărţile nu înseamnă nimic. Mai întâi a fost, pentru mine, plăcerea cititului, apoi obiceiul cititului, în fine monomania cititului. Dar toate acestea sunt trepte inferioare ale actului de a citi. Abia când cititul a devenit pentru mine adicţie am început să pătrund filozofia sa, care este lectura.” (p.29).

Cel mai succint și metaforic text îi aparține lui Andrei Cornea, care începe așa: „Te întrebi exasperat: de ce trebuie să citesc cărți de literatură, în afara faptului că pisălogii de părinți și profesori mi-o cer? De ce nu e destul să văd filme, să scot informațiile necesare de pe internet și, la nevoie, să citesc doar manuale și reviste? Iată, cred că poți afla singur de ce.” (p.51) și se termină astfel, după ce autorul propune un experiment foarte interesant, care, în fapt, implică lectura și iar lectura: „Tot nu l-ai găsit? Ești tot confuz? După ce ai citit o sumedenie de cărți, ba chiar o bibliotecă întreagă, încă nu știi? Nu-i nimic. Măcar ai început să știi: la ce e bună literatura!”(p.52).

Revin mereu, în textele lor, nume precum Jules Verne, Mark Twain, Dumas, Hugo, Nietzsche, Mateiu Caragiale, Eminescu, Rimbaud, Oscar Wilde, Shakespeare și alți autori mari, precum și Biblia sau Legendele Olimpului, dar fiecare are și plăceri vinovate: s.f., romane polițiste, cărți de povești, autori mai puțin cunoscuți, ceea ce demonstrează că după un anumit timp orice cititor își creează propria bibliotecă mentală și își dă seama cam ce-i place, ce-l atrage, devenind astfel mai mult decât un om care citește: devine cititor și a fi cititor este magic. Cineva spunea că: ai atâtea vieți câte cărți ai citit. Adevărat, cu fiecare carte mai capeți o viață, ca într-un joc video și acea viață crește în tine și bate din aripi în mintea ta, te ridică spre nori, dar nu ca Red Bull, ci ca o idee. Cărțile nu ne fac ele singure oameni, noi ne facem oameni citind, ne construim și citind, și, chiar dacă există oameni care citesc și sunt lichele, în nici un caz nu e o pierdere de vreme să citești și ai mai multe șanse să fii un om decent dacă ai lecturi decât dacă ești ignorant. Mitul bunului sălbatic este doar un mit.

Cu voia dumneavoastră, o să enumăr și eu 10 cărți care m-au făcut, sau măcar au încercat să mă facă, om – citite mai ales în prima parte a vieții, până pe la 12-14 ani, la care s-au adăugat sute și poate mii, niciodată toate, niciodată de ajuns –  fără a-mi lua aroganța de a mă compara cu cei care au semnat acest volum:

1. Mark Twain: Aventurile lui Tom Sawyer
2. Oscar Wilde: Prințul fericit și Portretul lui Dorian Gray
3. J.D. Salinger: De veghe în lanul de secară
4. Petre Ispirescu: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
5. Daniel Defoe: Robinson Crusoe
6. Stanislaw Lem: Solaris
7. Johan Huizinga: Homo Ludens (când deja eram mai mare, dar ne formăm toată viața noastră)
8. Mircea Cărtărescu: Nostalgia
9. Arthur Rimbaud: Un anotimp în infern
10. Biblia