Revistă culturală online din 2010 dependentă de cititori deștepțiISSN 2343-8339redactie@semnebune.ro
Vrei expunere?Devino contributor
20102026Repere culturale | Evenimente

Alege Rembrandt!

Muzeul Literaturii Române Iași a decis implicarea activă în campania electorală de anul acesta, susținându-l pe Rembrandt Harmenszoon van Rijn. „Alege Rembrandt!” este îndemnul nostru. Programul de campanie este sintetizat în sloganul „Mândru că sunt olandez, din ţara lucrului bine făcut. Bun pentru România, bun pentru Iaşi. Europa la tine acasă!” Fiind vorba despre un […]

Afis campanie MLR Iasi

Muzeul Literaturii Române Iași a decis implicarea activă în campania electorală de anul acesta, susținându-l pe Rembrandt Harmenszoon van Rijn. „Alege Rembrandt!” este îndemnul nostru. Programul de campanie este sintetizat în sloganul „Mândru că sunt olandez, din ţara lucrului bine făcut. Bun pentru România, bun pentru Iaşi. Europa la tine acasă!”

Fiind vorba despre un candidat excepțional, se poate vota pe întreaga perioadă a campaniei, până pe 15 noiembrie 2014. De asemenea, regulile tradiționale de votare vor fi sistematic încălcate, alegători de toate vârstele, inclusiv și – mai ales- minori, fiind încurajați să voteze, prin diferite strategii electorale: reduceri pentru categorii speciale, reduceri de preț pentru grupuri etc. Urnele de votare sunt deschise la Muzeul „Vasile Pogor” din Iași, de marţi până duminică, între orele 10.00 – 17.00, unde se regăsesc și afișele de campanie sub forma a peste 70 de gravuri originale care ilustrează scenele biblice.

Până acum, nenumăraţi oameni de cultură ieşeni și din toată țara şi-au arătat susţinerea pentru campania „Alege Rembrandt!”. Maestrul picturii universale este susținut și de ambasadorul Olandei în România, Excelenţa Sa, domnul Matthijs van Bonzel, prezent la Iaşi la vernisajul expoziţiei.

Susținătorii sunt invitați să dea „Like” campaniei pe pagina oficială de Facebook: www.facebook.com/muzeulliteraturiiromane.iasi

Campania „Alege Rembrandt!” vizează expoziția de gravuri originale Rembrandt, pe teme biblice, care poate fi vizitată la Muzeul „Vasile Pogor” din Iaşi, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00.

Revista rămâne vie prin cititorii ei

Susține revista

Dacă vrei ca SemneBune să rămână un loc pentru lectură și repere culturale, poți sprijini proiectul editorial AdLittera.

Donează acum