A apărut antologia „Best of Mystery@Horror”

bestof_mystery&horrorNe face deosebită plăcere să vă anunţăm apariţia primei antologii „best of” care reuneşte cele mai merituoase 16 proze scurte apărute în Revista de suspans în perioada 2012-2013.

Volumul, publicat de Editura Herg Benet, în colecţia Cărţile Arven, beneficiază, ca toate numerele noastre de până acum, de o ilustraţie de copertă semnată Cristofor Arts/ Cristina Schek.

 

Mai jos vă oferim, în semn de preţuire, Cuvântul înainte semnat de Mircea Pricăjan, editor şi redactor-şef al Revistei de suspans.

 

Cuvânt înainte

Gala de premiere

Introducere

Revista de suspans a fost înfiinţată în luna septembrie a anului 2012 şi primul ei număr a apărut în octombrie. Motivul înfiinţării este cât se poate de simplu şi, zic eu, firesc: fosta revistă de gen pe care o făceam sub patronajul Editurii Nemira (Suspans.ro) fusese sortită pieirii. Cel puţin aceasta era concluzia pe care o puteam trage atunci, iar până acum timpul mi-a dat dreptate. Cum ridicasem acea publicaţie de la zero şi reuşisem să strâng în jurul ei o adevărată comunitate, ar fi fost o dovadă de cel mai mare cinism din partea mea să nu duc proiectul mai departe. Am făcut-o, deci, cu gândul la colaboratori, pentru ei şi pentru cititori, sprijinit, ca de fiecare dată, de familie. Şi s-a dovedit a fi un pariu câştigător. Dovada cea mai bună se află acum, aici, între aceste coperte.

Statistici

Acest „best of” acoperă primul an de apariţie al Revistei de suspans. Având o ritmicitate lunară, RS a scos în acest interval 12 ediţii.

Încă de la început ne-am axat pe încurajarea dezvoltării literaturii originale de gen în România. Mă refer aici la genurile mystery, thriller, noir, horror, dark fantasy. Astfel, prozele pe care le-am ales spre publicare în fiecare număr trebuiau să îndeplinească trei condiţii obligatorii: să respecte specificul revistei, să fie inedite şi să dovedească o evidentă valenţă literară.

În acest condiţii, trăgând linie după un an de activitate, statisticile sunt cu adevărat îmbucurătoare.

În 12 numere, Revista de suspans a publicat 105 texte literare de gen. Dintre acestea, 68 au fost proze de sine-stătătoare, 7 au fost fragmente de roman, 5 au fost nuvele (publicate episodic), iar restul au reprezentat segmentele a două romane-foileton.

Pentru a nu rămâne închistaţi în spaţiul nostru cultural, Revista de suspans a demarat, în paralel, şi un program de aducere în limba română, în premieră, a prozelor unora dintre cei mai apreciaţi scriitori străini şi, poate mai important, de traducere în limba engleză (graţie strădaniei neobosite a lui Dan Butuza) a celor mai izbutite texte ale autorilor români. Atrăgând astfel atenţia lumii anglofone asupra RS (prin preluarea, totodată, în original a prozelor autorilor străini invitaţi şi prin publicarea, tot în engleză, a unor interviuri în exclusivitate cu aceştia), atragem atenţia şi asupra autorilor români traduşi în limba engleză.

Prin urmare, 6 din totalul prozelor publicate în RS într-un an au aparţinut scriitorilor străini: Tim Lebbon, Kaaron Warren, Sarah Pinborough, Conrad Williams, Benjamin Kane Etheridge şi Ty Schwamberger.

Selecţia

Am pornit la drum cu antologia aceasta intenţionând să aleg doar 12 texte, tot atâtea câte ediţii are RS într-un an. Mi-a fost imposibil.

Am selectat până la urmă 16. Şi alegerea n-a fost deloc uşoară.

Fiind vorba de o de proză scurtă, nu am putut lua din start în calcul nuvelele. Ele pot fi citite însă fie pe site-ul revistei, fie cumpărând varianta ebook a fiecărui număr în parte. Acestea sunt: „Îngeri sălbatici” de Aurelia Chircu, „Căderea” de Gabriela Voicu, „Giulgiul de nisip” de Teodora Gheorghe, „Consultantul” de Mirabela Bendea şi „Libertate condiţionată” de Ciprian Mitoceanu. Vă asigur că lectura lor vă va mulţumi pe deplin.

În acelaşi timp, nu am putut lua în calcul traducerile din altă limbă, cum nu am inclus în baza de selecţie nici romanele-foileton, adică excelentul Extreme de Nicolae Cornescian şi terifiantul Cod rupestru început de Răzvan Ţuculescu chiar în numărul 12. Ambele se află acum în plină desfăşurare şi, sunt sigur, vor apărea separat în volum cât de curând.

În cele din urmă, la socoteala aceasta nu au intrat nici fragmentele de roman. Acestea au fost extrase din O amintire de la Paris de Eugen Ovidiu Chirovici (apărut între timp la Editura RAO), Al 8-lea Kreisset de Violeta Bălan (apărut ulterior la Editura Tracus Arte), Visător de Adrian Voicu, Fără ruşine de Cristian Robu-Corcan, Corcoduşă ’92 de Adrian Buzdugan, Sânge de pasăre pe haine de Liviu G. Stan şi Ultima vrăjitoare din Transilvania. Volumul 2: Mathias de Anna Vary (apărut recent la Editura Herg Benet).

Au rămas astfel eligibili în jur de 30 de autori care au publicat aproape 60 de povestiri. Din nou, prozele apărute deja în alte volume nu au fost luate în calcul (de pildă, „Scrum” de A.R. Deleanu, cuprins în Acluofobia. Zece povestiri macabre, Herg Benet, 2013, şi mai multe dintre textele Anamariei Ionescu, apărute deja în volumul Pe cine nu laşi să moară…, Editura Tritonic, 2013).

Chiar şi aşa, sarcina noastră nu s-a uşurat cu mult, iar toţi ceilalţi autori neincluşi cu texte în antologia de faţă merită a fi amintiţi aici, fie şi într-o ordine pur aleatorie: Florin Irimia, A.R. Deleanu, Bogdan Onin, Alin Dărângă, Radu Ilarion Munteanu, Cristian Lisandru, Elena Potocean, Nicolette Orghidan, Ioana Cătălina Dorojan, Karel Cispic, Andra Pavel, Mihai Hafia Traista, Iulian Sîrbu, Anamaria Ionescu, Andrei Gaceff, Alexandru Arion, Gabriela Beatrice Moisescu, Paul D. Adrian, Florentin Haidamac, Mihai Bădică, George Arion Jr., Răzvan Ţuculescu.

În numele Revistei de suspans şi al cititorilor ei, vă mulţumesc pentru plăcerile livreşti pe care ni le-aţi oferit.

Best of Mystery & Horror

O revistă electronică, oricât de serioasă ar fi, trăieşte mereu sub spectrul volatil al suportului pe care apare. Tocmai de aceea este important ca, la anumite intervale, materialul editorial să fie supus unei analize riguroase şi decantat, iar ceea ce se dovedeşte a fi mai bun să acceadă la etapa superioară: apariţia într-un volum.

Aceasta ne dorim cu demersul de faţă. Şi nu numai aceasta…

Mulţi dintre cei care ne trimit texte sunt la început de drum. Faptul că o publicaţie profesionistă cum este RS le alege textele, socotindu-le suficient de valoroase pentru a sta alături de producţii ale unor autori consacraţi, înseamnă, desigur, mult pentru ei. Se întâmplă însă ca unele dintre aceste texte să fie atât de bune, în urma exerciţiului repetat de a publica în revistă, încât să aducă autorul în pragul debutului în volum.

Antologia noastră săvârşeşte acest lucru. Alături de nume consacrate precum George Arion, Liviu Radu şi Cristina Nemerovschi, vă oferim şi câteva debuturi extraordinare: Cezarina Anghilac, Alexandru Dan, Alexandra Niculae, Lena Kart.

Alţii dintre autorii selectaţi, deşi tineri, au debutat deja în volum (în antologii sau colecţii individuale) şi prezenţa lor aici este o nouă confirmare a valorii lor: Ioana Vişan, Felix Tzele, Paul Tudor, Cătălina Fometici, Marian Dumitraşcu, Raluca Băceanu, Teodora Gheorghe, Radu Romaniuc, Diana Alzner.

Cum observaţi, aceştia sunt mai numeroşi. Ei sunt şi cei mai activi, în rândul lor urmează să intre, cu această ocazie, debutanţii şi împreună, perseverând şi rafinându-şi arta, vor deveni autorii consacraţi de mâine.

Aceasta este misiunea unei reviste literare – fie că ea apare pe hârtie, fie pe internet.

Concluzie

Sunt încredinţat că veţi găsi în antologia de faţă proze dintre cele mai interesante, cu subiecte variate şi scrise în stiluri deja bine formate şi stăpânite.

Cu cartea de faţă, primul an de existenţă al Revistei de suspans îşi dă examenul. Este vorba însă de un test deja trecut, după cum v-aţi convins dacă ne-aţi urmărit activitatea sau cum vă veţi convinge pe deplin citindu-ne prima „best of”.

Literatura românească de suspans, cu toate subdiviziunile ei, trăieşte o perioadă fastă. RS este doar o tribună, un ecran pe care autorii sunt invitaţi să-şi proiecteze poveştile pline de emoţii puternice. Iar volumul de faţă este prima ediţie a Galei de premiere la finalul unui an de proiecţii festivaliere.

* Doritorii îl pot comanda, cu reducere de 20%, din librăria editurii, de aici.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.