9-1

Soccer - FA Barclays Premiership - Sunderland v Newcastle United - The Stadium of Light

E clar că acesta nu e un joc
Care poate fi jucat de la Început
(Miodrag Pavlović – Cugetări paradiziace)

 Timpul trece mult mai greu în orașele mici de provincie. Aici, singurele forme de distracție sunt radioul local și meciurile de fotbal de la televizor. În timpul săptămânii, ziua are două părți: școala și fotbalul de după școală.

Suntem în 1996, la doi ani după Cupa Mondială din America și înainte de Europeanul din Anglia. În curtea școlii, lista favoriților este mereu completată cu câte un jucător nou. Cei mai norocoși dintre copii au cablu TV acasă și pot urmări campionatul Angliei. Și mai puțini au tricouri cum am văzut doar la televizor. Manchester United, Chelsea și Liverpool sunt primele cuvinte în engleză pe care le-am învățat.

Ne pregătim pentru ora de sport. Astăzi, am convins-o pe învățătoare, să ne lase să jucăm fotbal cu cei de la a clasa a șasea. Înainte de meci, ne adunăm cu toții la marginea terenului pentru a prinde curaj. Cu siguranță avem nevoie, pentru că nimeni din școală nu mizează pe victoria noastră.

Începutul meciului le dă dreptate. Nu au trecut nici zece minute și deja ne conduc cu 5 la 0. Alte zece minute, alte câteva goluri primite. 9-0! Colegii mei fundași se uită urât către mine, atacantul de careu.

-Vino în apărare, sau ieși de pe teren!

Nu iau în serios amenințările și, fix la următoarea fază, mingea deviază din capul meu, intrând direct în poartă. 9-1! Am o reacție de eliberare, cu toate că golul meu nu modifică semnificativ lucrurile. Îmi scot tricoul, așteptând să fiu îmbrățișat și felicitat. Atitudinea mea îl deranjează pe Marius, căpitanul de echipă autoproclamat.

-Aici nu ţinem scorul, aici doar ne jucăm. Te uiți cam mult la campionatul englez, dar nu alergi ca acolo!

***

Cineva din tribună îmi mulțumește pentru golul marcat. Pe moment, nu înțeleg de ce. 9-0  sau 9-1 este cam același lucru. Toți în jurul meu vorbesc în engleză, iar eu nu înțeleg o boabă. Colegul meu din avanposturi, Alan Shearer, îmi spune ceva legat de flancul stâng și îmi arată tabela. Newcastle-Liverpool este 1 la 1, iar eu tocmai ce am adus egalarea.

Este minutul 85. Încerc să mă concentrez pe finalul meciului, lăsând la o parte întrebările firești, inerente unei asemenea situații. Cum a ajuns un copil de zece ani să joace în Premier League, cum poate un jucător din campionatul englez să nu vorbească limba engleză. Răspunsurile, mai încolo…

Mai sunt trei minute din acest meci și va trebui cumva să menținem scorul. Newcastle este în inferioritate numerică, iar de acest meci depinde rămânerea echipei în prima ligă. Fundașii îmi fac semn să mă retrag în apărare. De data asta îi ascult și vin înapoi.

Mental nu mă mai pot concentra. E clar că acesta nu e un joc care poate fi jucat de la început. Simt că am ars prea multe etape ajungând în echipa de seniori a clubului Newcastle United. Simt că voi greși cumva și că echipa va retrograda. Imediat, vine și acest lucru. La un corner de pe partea stângă, în direcția de atac a cormoranilor, Stan Collymore lovește mingea cu capul de lângă mine. Este 2 la 1 pentru Liverpool și Newcastle merge în liga a doua.

Sunt dezorientat și vreau să ies de pe teren. Antrenorul mă ceartă, iar eu nu pot să îi răspund decât în românește.

-Ei sunt a șasea și noi a treia. Aici nu ținem scorul, aici doar ne jucăm!

sursa foto: http://www.nufc.co.uk/javaImages/83/8b/0,,10278~9735043,00.jpg

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andrei Zbîrnea

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.