Romanul Homeric ne plasează într-o altă dimensiune, iar evenimentele stau sub semnul superstiției, fie că este vorba despre citirea viitorului sau revenirea în trecut cu ajutorul sângelui-dracului, fie despre elixire cu puteri miraculoase. Autoarea, Doina Ruşti, creează un spaţiu dominat de elemente fanstastice, unde viaţa pulsează în mistere, poveşti cu fantome, ghicitoare, atmosfera stranie din Casa Morţilor, personaje controversate din mahalaua Gorgani, sângele-dracului – floarea magică a cărei mireasmă provoacă vedenii.
Prozatoarea ne poartă dintr-o poveste în alta, oferind de fiecare dată noi detalii, ca într-un labirint unde toate personajele sunt prizoniere, fără nicio urmă de un fir al Ariadnei care să le salveze. Fiecare ascunde câte ceva, fiecare este o mică parte din marele secret dezvăluit abia la final, în partea a IV-a, intitulată Povestea mea. Acțiunea pendulează între realitatea mahalalei și un tărâm magic, în care trăiește un monstru, un strigoi sau o creatură ce reprezintă o amenințare pentru întreaga suflare omenească din împrejurimi. Nimeni nu știe exact ce se petrece acolo. Singura certitudine este aceea că pădurea ascunde un blestem, ale cărui ecouri ating viața din mahala.
În acest cadru, iubirea se manifestă sub diferite forme și capătă, pe măsură ce povestea avansează, un rol din ce în ce mai însemnat. Iubirea de părinte, iubirea conjugală, iubirea obsesivă, toate aceste fațete ale aceluiași sentiment uman schimbă raportul dintre personaje, creează noi legături ori distruge altele. Femeia complexă, capricioasă, pătimașă, mândră, este cea care declanșează controverse, trezește pasiuni și dă sentințe. Aceasta poartă numele Despinei Băleanu, o tânără născută dintr-o iubire pură, împărtășită, totuși respinsă de legile nescrise ale societății. Despina, la rândul ei, va iubi pătimaș un pictor, Pantelimon Iorga, iar această iubire va aduce după sine un blestem teribil.
Dincolo de evenimentele stranii și legăturile inexplicabile între acestea, lectura devine mai interesantă pe măsură 
ce cunoaștem personajele. Fiecare personaj are un rol bine stabilit: arnăutul aflat în slujba Despinei, Mărmănjica, ghicitoarea Ciptoreanca, cafegiul Mărin şi iubita lui, Muşa, boierul Băleanu şi fiul său, Lambru, Doctorul, Pantelimon şi soţia lui, Firanda. Din această galerie, se detașează Despina și Mărmănjica. Prima este femeia capricioasă, mândră, frumoasă, capabilă să trezească pasiuni în sufletul bărbaților. În comparație cu ea, Mărmănjica este dublul umil, straniu, nedemn, privat de iubire și de admirație, orfana mereu aflată la mila celor din jur. Cu toate acestea, Mărmănjica are curajul să provoace misterul ce pare să-i înspăimânte pe toți ceilalți. Ba mai mult, este imună la suflul morții pe care acest mister îl activează.
Despina Băleanu se înscrie în galeria femeilor care își urmează propriul destin, pradă pasiunilor puternice, până la dor, obsesie, sacrificiu. O Madame Bovary a Bucureștilor din vremuri străvechi, o Becky Sharp într-un bâlci al deșertăciunilor de pe străzile Cotrocenilor, o Anna Karenina care se aruncă în mrejele iubirii ce se sfârșește în moarte. Farmecul Despinei vine din curajul ei de a-și urma calea, de a sfida regulile, de a-și îndeplini dorințele, chiar dacă acestea se opun legilor nescrise ori tiparelor sociale.
Imaginea Despinei dăinuiește și după moarte, prin picturile lui Pantelimon, amantul rănit care își răzbună suferința în mii de feluri:
Planul său era să picteze zidurile unor case străine. Va trece noaptea din oraș în oraș, iar pe unde va trece va lăsa chipul Despinei şi numele lui, scris citeţ, vizibil de la distanţă. Despina spânzurată, Despina cu gâtul tăiat. Spintecată. (…) Toată lumea o să afle despre cruzimea acestei femei.
Pantelimon cade pradă iubirii pătimașe a Despinei și nu se poate opune chemării acesteia. Deși se însoară cu altă femeie, sufletul său va rămâne legat pentru veșnicie de o iubire imposibilă în sânul mahalalei, însă posibilă în moarte. Intrigile pe care Despina le provoacă mențin suspansul. Este ea femeia din trăsura plăcerilor? Este mintea care orchestrează întâmplările inexplicabile din mahala?
În haosul aparent al realității, îmbibat de fantezie şi frenezie, Doina Ruşti caută firescul, umanul. Iubirea este atât resortul care menține un echilibru în acțiunile personajelor, cât și o justificare a acestora. După cum se întâmplă și în Iliada lui Homer, frumusețea răpitoare a femeii aruncă în război suflete gata să sacrifice totul. Homeric plasează personajele și acțiunea în mahalaua Gorgani, pe străzile Bucureştilor sau în pădurea plină de mistere, rescriind, într-un scenariu contemporan, povestea tumultuoasă a iubirilor pătimașe. Un singur personaj se distinge întru totul în această lume pradă slăbiciunilor, iar identitatea lui este dezvăluită abia la final. O mână nevăzută care se joacă, fără oprire, cu viețile oamenilor, asemenea unui maestru păpușar. Acesta este şi elementul-surpriză al scrierii.
Doina Ruşti creează suspansul într-un mod inedit, te determină să aștepți cu sufletul la gură următorul capitol, cu speranța că misterul va fi elucidat. Mereu apare un detaliu nou, care conduce către altă poveste. Şi tot aşa, până la mărturisirea care lămurește cititorul. O mărturisire sinceră, care frapează prin dramatismul ei. Citiți şi voi romanul până la final şi savuraţi victoria de a fi înţeles ce a vrut oare să spună autorul.
Titlu: Homeric
Autor: Doina Ruşti
Editura: Polirom, Iaşi
ISBN: 978-973-46-7911-9
An apariţie: 2019
Număr de pagini: 331
