De ce să-l revezi pe Tarkovski

Revista presei culturale – 23-01-2014

 

Recomandările culturale de astăzi sunt diverse şi pot fi urmate atât în casă, la adăpost de vremea nesuferită, cât şi în vreo sală de spectacole, dacă sunteţi curajoşi şi doriţi să ieşiţi.

 
Începem cu o cronică de carte foarte bine scrisă, o recomandare de lectură semnată de Valentin Ceauşescu pe semnebune.ro. „M-am măritat cu un comunist este cartea în care Philip Roth reușește să cuprindă laolaltă o epocă, mai multe vieți și o răzbunare personală. Parte a seriei de romane care îl au în centru pe  Nathan Zuckerman, acest roman al autorului american, adorat în toată lumea, mereu aflat pe listele de favoriți la Premiul Nobel, este o mostră de scriitură prin care se reface o lume, doar pentru a se destrăma din nou. (…) De exemplu, în acest roman aflăm multe lucruri despre pericolul comunismului în America de sub McCarthy, dar aflăm ambele variante, și cea bună, pro, și cealaltă. Privim vânătoarea de roșii din ambele variante. Înțelegem de ce un om ca Ira, personajul principal al cărții, om fără școală, sărac, fugit de acasă, educat singur, ar alege să se înroleze, înțelegem de ce nu are cum să aibă succes un astfel de sistem în America sau oriunde altundeva, dar înțelegem și faptul că activiștii adevărați au fost sută la sută, trup și suflet crezului”, citim din recenzia de pe semnebune.ro, cum spuneam, una care poate fi foarte convingătoare, mai ales pentru cei care încă nu erau hotărâţi să-l citească pe Roth.

**

Pentru tinerii pasionaţi de teatru, absolvenţi ai unor şcoli de profil, care nu sunt încă angajaţi, reţinem de pe hotnews.ro o ştire care i-ar putea interesa. „Teatrul Național „I. L. Caragiale” București, prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, lansează programul 9G (Noua Generație) care se adresează tinerilor creatori de teatru, absolvenți ai facultăților de profil, cu vârsta până în 35 de ani, neangajați în instituții de spectacol, informeaza site-ul institutiei. Programul 9G se va desfășura la Sala Mică, spațiu care va deveni, în momentul încheierii șantierului de reconstrucție a teatrului, destinat exclusiv tinerilor artiști”, citim de pe hotnews.ro, unde cei interesaţi pot găsi toate detaliile legate de participarea la acest concurs de proiecte.

**

În cazul în care doriţi să vedeţi un film bun, o capodoperă cinematografică şi nu ştiţi de unde să o luaţi, înconjuraţi de prea multe producţii marca Hollywood, puteţi urma îndemnul pe care l-am găsit într-un articol de pe liternet.ro: revedeţi filmele lui Tarkovski. „Astăzi, îmi pare greu să conving pe cineva că arta lui Tarkovski este artă adevărată, că are un rost şi un sens, fără să îi spun o poveste. O poveste nu despre multiplele semnificaţii sau interpretări la care se pretează aceste filme, ci o poveste despre cum am vizionat, receptat şi, mai ales, trăit filmele lui Andrei Tarkovski în perioada comunistă. Marile poveşti au rolul de ne orienta în viaţă. Pretenţia mea aici este mult mai modestă: încerc să le stîrnesc curiozitatea celor care încă nu au văzut filmele lui Tarkovski, să le reamintesc celor care le-au văzut şi le-au uitat sau să le revadă, poate cu alţi ochi, celor care încă întîrzie asupra lor”, citim din deschiderea articolului amintit, pe care îl găsiţi pe liternet.ro şi pe care vă sfătuim să-l citiţi în întregime.

**

Despre o piesă de teatru care pune în scenă o idee interesantă, piesă care poate fi văzută duminică, 26 ianuarie, pe scena Teatrului Bulandra, aflăm de pe postmodern.ro. „Spectatorii sătui de filmele în care viitorul apocaliptic este prezentat sub forma invaziilor extraterestre vor putea vedea o variantă profundă a crizelor umane din următoarele decenii. În piesa de teatru Contra progresului vei găsi un diagnostic sumbru al omenirii, livrat în şapte scene. Alienarea, inhibarea emoţiilor sau duritatea sunt mai greu de suportat decât orice alte fiinţe hidoase pe care imaginaţia le plăsmuiește când se inspiră din filmele comerciale”, citim din prezentarea de pe postmodern.ro.

**

Şi, pentru că suntem cu un pas înainte de weekend, pentru mâine seară, vă recomandăm un spectacol care va avea loc la Sala Radio şi despre care am aflat de pe ziarulmetropolis.ro. „O operă cu un libret savuros, „Ariadna din Naxos” de Richard Strauss, în care povestea personajelor antice se combină cu momente atractive de comic de situaţie, va fi prezentată pe scena Sălii Radio, vineri, 24 ianuarie 2014, de la ora 19.00, într-o distribuţie de excepţie. Cap de afiş sunt două vedete: mezzosoprana Ruxandra Donose, care evoluează pe cele mai mari scene lirice ale lumii şi care va interpreta rolul Compozitorului şi Claudiu Bleonţ, care îl va întruchipa pe Majordom, actor extrem da apreciat pe scenele de teatru din România. Inedita poveste va fi readusă la viaţă de Orchestra Naţională Radio – dirijor . (…) Evenimentul marchează inaugurarea la Sala Radio a manifestărilor ce aniversează 150 de ani de la naşterea compozitorului Richard Strauss”, citim de pe ziarulmetropolis.ro.

 

Aceasta a fost revista presei culturale de astăzi, aşteptăm reacţiile voastre şi ne citim/auzim mâine dimineaţă, pentru alte noutăţi despre lucrurile frumoase din urbe.

 

banner-revista-presei-SPT

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.