Chiar și eu îl pot iubi pe Puccini

de Radu Mihalache

A trecut ceva vreme de când am scris o cronică pentru un concert – recunosc. Uneori pentru că mi-am dorit doar să ascult, să fiu un simplu spectator și să nu mă gândesc prea mult la ce am ascultat; alteori m-am aflat de partea cealaltă a reflectoarelor și nu mi-aș fi putut permite să comentez; iar în anumite cazuri nu aș fi avut efectiv ce să spun, pentru că experiența s-a dovedit a fi destul de fadă.

Acest lucru nu poate fi spus și despre Concertul de Gală „I love Puccini”, organizat în 13 mai de Fundația Calea Victoriei. Trebuie să recunosc că am pășit cu inima oarecum îndoită în Sala Mare a Teatrului Național din București – n-am simțit niciodată o atracție naturală față de muzica marelui compozitor de operă. Desigur, sunt conștient de valoarea lui, de rafinamentul melodiei sale, de revoluția pe care a stârnit-o în interiorul genului; cu toate astea, nu am fost cuprins vreodată de o dorință arzătoare de a-i devora întreaga creație. Mai aveam și întrebarea: cum ar putea depăși concertele anterioare din seria de gală „I love classics”, în care am ascultat adevărate focuri de artificii semnate de Mozart, Verdi și Ceaikovski?

Seara s-a deschis cu o „Fantezie după opera Boema” scrisă de Adolphe Gauwin, o lucrare orchestrală care ne-a purtat tematic prin întregul univers descris de celebra operă pucciniană, într-o versiune condensată și destul de cuminte. În ciuda dilemelor mele, și dirijorul mi-au dovedit că orice iubire e posibilă. Și nu oricum, ci cu una dintre cele mai bune prestații din întreaga serie „I love classics”, la care s-au adăugat, natural, doi soliști de înaltă ținută: soprana Irina Iordăchescu, de la Opera Națională din București, și tenorul Florin Guzgă, de la Opera Națională Română din Iași. Cei doi au reușit să picure în sală toate emoțiile și sentimentele surprinse de în ariile și duetele sale.

Atmosfera concertului a fost completată de intrarea în scenă a tenorului ieșean. El a electrizat publicul prin interpretarea ariei „Recondita armonia” din opera Tosca. Din acest punct, seara a devenit cu adevărat un „best of” al operelor lui Giaccomo , în care am putut asculta numere celebre precum „O mio babbino caro”, „Vissi d’arte” sau „Nessun dorma”. Este adevărat că mi-a părut puțin ciudat să aud aceste pagini desprinse de contextul operelor lor, mai ales că muzica lui Puccini are tendința de a se întinde, fără oprire, de la începutul și până la finalul unui act. Soprana Irina Iordăchescu, pe care am ascultat-o relativ de curând pe scena Operei Bucureștene, realizând o inspirată Cio-Cio-San*, a fost o alegere mai mult decât potrivită pentru acest concert de gală și, în tandem cu Florin Guzgă, a reprezentat o forță de neoprit.

, ansamblu construit și condus de violonista Monica Bălășoiu, l-a avut de această dată, în postura de concertmaistru invitat, pe Radu Dunca. Ansamblul are, după părerea mea, o evoluție continuă, de la primul concert în care l-am putut asculta (cu o prestație de care nu am fost incredibil de entuziasmat) și până la acest eveniment, unde a fost de un înalt profesionalism. Trebuie să menționez că, de această dată, muzicienii au beneficiat și de o sonorizare cât se poate de bună, care le-a permis să se desfășoare artistic în condiții optime, în sala destul de neprietenoasă acustic a Teatrului Național. Dirijorul a fost, ca de obicei, motorul care a pus în mișcare și a susținut întregul demers muzical. Experiența sa amplă în lumea operei și-a spus cuvântul și de această dată, dar în ce latură a muzicii savante nu are, oare, o experiență demnă de luat în seamă? A reușit să miște cu adevărat publicul și chiar și pe mine m-a făcut să îl plac mai mult pe Puccini.
Poate chiar să ajung să îl iubesc?…

Fundația Calea Victoriei rămâne în peisajul bucureștean o adevărată forță culturală, care reușește, atât prin aceste concerte, cât și prin cursurile pe care le realizează, să construiască un altfel de public, un altfel de oameni în general. Oameni a căror trăsătură principală este curiozitatea, care își doresc să își îmbunătățească viața și care realizează că au nevoie ca arta să aibă un loc important în inimile lor. Sunt cu adevărat curios cine va fi următorul compozitor care va avea un întreg concert „I love classics” dedicat!


*Personaj principal în opera „Madama Butterfly

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andra Pavel

Andra Pavel
A urmat studii de sociologie politică și antropologie la Facultatea de Științe Politice, SNSPA București, iar acum lucrează în cercetare de piață. Când fuge din cotidian, o găsiți în echipa de organizare a unor evenimente culturale sau împreuna cu voluntari din ONG-urile în care a crescut.