Profil de cititor: Sandra Ecobescu

Cine ești? Care a fost parcursul tău personal, din copilărie până la prima tinerețe?

Sunt Sandra Ecobescu, un om care a trecut probabil de prima jumătate a vieții sale, pasionat de artă, educație și cultură, care își dorește să creeze proiecte care să schimbe în bine viața oamenilor din jur, să delecteze, să inspire, să aducă mai aproape artiștii, filosofii, antropologii, pictorii, actorii, muzicienii, scriitorii, teologii, istoricii, arhitecții sau psihologii de publicul larg.

Am avut un parcurs destul de cuminte, momentul meu de glorie fiind decizia de a nu deveni inginer, cum își doreau părinții, ci de a urma Facultatea de Litere din București, chiar în primii ani de după revoluție. Adică am ales să studiez zona umanistă, literatura română și engleză, lucru care m-a ajutat mult să îmi deschid mintea, să mă bucur de patru ani de facultate foarte frumoși, să cunosc profesori extrem de carismatici și inteligenți precum Mircea Vasilescu, Mircea Cărtărescu, Ioan Bogdan Lefter, Bogdan Ghiu, Nicolae Manolescu și alții.

Înainte de asta, ar fi de spus că îmi plăceau mult poveștile, am visat de mică să fiu scriitoare (pe lângă balerină, pictoriță sau cântăreață de operă), am și scris mici nuvele și un început de roman.

Din fericire, părinții, deși nu credeau că o carieră în domenii culturale are sens, s-au ocupat serios de cultura mea generală, mama mă ducea la concerte de muzică clasică, la muzee, la conferințe culturale, la expoziții, am călătorit în țară și străinătate mereu pe urmele vestigiilor culturale. De aici iubirea pentru arte și ceea ce se petrece acum la Fundația Calea Victoriei, locul meu de joacă de 16 ani.

Care sunt oamenii care te-au marcat, datorită cărora ești ceea ce ești acum?

În primul rând, părinții mei adoptivi, Maria și Nicolae Ecobescu, niște oameni extraordinari, care au crezut în educație mai mult decât în orice. Tata folosea apelativul „studentelor’’ pentru mine și sora mea, Cristina, de când eram la școală. Tata a fost un băiat extrem de sărac, care a plecat la doisprezece ani dintr-un sat din Oltenia și, prin multă muncă, pasiune și dedicație, a devenit unul dintre cei mai mari diplomați și specialiști pe politică externă din perioada Războiului rece.

Mama, de asemenea, a fost foarte atentă la educația noastră, să avem bune maniere, să cunoaștem măcar două limbi străine, să fim harnice prin casă, să avem o educație estetică, tot ce considera ea a fi esențial în lumea aceasta.

După părinții mei, un impact foarte mare a avut întâlnirea cu istoricul Neagu Djuvara, primul nostru lector, un om excepțional, cu un farmec, o putere de muncă, un entuziasm, o inteligență și modestie cum nu am mai văzut la nimeni.

Cum s-a petrecut întâlnirea ta cu cărțile, cu lectura? Cine te-a încurajat pe această cale?

Evident, mama a fost prima persoană pe care am văzut-o citind și care s-a ocupat de noi, să citim la rândul nostru. Am avut o bibliotecă mare, mi-a plăcut de mică să citesc, destul de alandala, însă am descoperit mulți scriitori pe care i-am adorat din adolescență, sau mai apoi la facultate, cum ar fi John Steinbeck, Rebreanu, marii scriitori britanici, Goethe, Hugo, Șalom Alehem, mai apoi Bulgakov, Dostoievski sau marii scriitori din America latină. Mi-au plăcut mult și îmi plac poveștile diverselor popoare, basmele populare, poveștile nemuritoare, cum se chemau când eram eu mică si basmele din seria 1001 de nopți. Cred în zâne, spiriduși și personajele din basme, cred că această lume nu este imaginară 100%, ci reflectă lumea în ansamblul ei, cu cele văzute și nevăzute.

Cum îți alegeai cărțile? Ce te interesa, cum ți s-au schimbat preferințele de-a lungul anilor?

Cărțile le alegeam în funcție de ce exista, evident, în biblioteca părinților, și, cum am spus mai sus, erau de toate acolo, literatură universală și românească. În adolescență am început să trag cu ochiul la ce citea mama și să îi iau cărțile, așa am ajuns sa citesc Rebecca de Daphe du Maurier sau romanele lui Henry James, pe care ea le adora, apoi am început să aleg singură ce mi se părea interesant. În general, lecturile mele erau diverse și destul de haotice, nu am avut un maestru, un profesor care să mă îndrume, însă a fost sigur distractiv.

Care este cartea sau cărțile copilăriei tale?

Am răspuns puțin mai sus, multe basme și povești, însă aici îmi vin în cap discurile copilăriei mai mult, pentru că televizor nu prea era pe vremea aceea și mama ne punea seara discurile Electrecord cu actori celebri, adaptări după romanele lui Jules Verne, de exemplu, absolut geniale, cum ar fi „Călătorie în jurul pământului în 80 de zile”. Sau „Cuore, inimă de copil” de Edmondo de Amicis, din care am rămas cu citatul motivațional «Sus inima!», care apare în momente catastrofale din povestea eroului.

Care sunt cărțile pe care nu le poți uita? Vrei să faci o listă cu titlurile tale preferate din toate timpurile?

E foarte greu să aleg, însă voi scrie căteva titluri care m-au marcat precum o călătorie dintr-o lume din care nu vrei să pleci.

• La răsărit de eden, John Steinbeck
• Mai presus de orice, Eric Knight
• Maestrul și Margareta, M. Bulgakov
• Florile albastre, Raymond Queneau
• Adam și Eva, Liviu Rebreanu
• Mizerabilii, Victor Hugo
• Faust, Goethe
• Imitatio Christi, Thomas à Kempis
• Un veac de singurătate, Gabriel Garcia Marquez
• Povestașul, Mario Vargas Llosa
• Laur, Evgheni Vodolazkin
• Din cer au căzut trei mere, Narine Abgarian

Care a fost relația ta cu cărțile după ce ai început să profesezi?

A devenit puțin mai complicat, evident timpul a devenit mai limitat și accentul a fost pe muncă, dar și pe familie ulterior, însă am făcut tot posibilul să citesc în continuare cărțile interesante care apăreau sau clasici pe care nu îi citisem înainte. Odată cu apariția fiicei mele, m-am reîntors cu mare bucurie la povești și am început să îi citesc, în fiecare seară, minim 30 de minute, ceea ce recomand fiecărui părinte care își dorește ca lectura să fie asociată din copilărie cu ceva plăcut, intim și relaxant.

Suntem din ce în ce mai absorbiți de gadgeturi și de ecrane. Mai găsești azi timpul și liniștea pentru lectură?

Da, mă ajută și relația cu numeroase edituri, dincolo de cărțile pe care mi le aleg primesc multe cărți la fundație și sunt și invitată să lansez cărți de beletristică sau cărți de istorie, sau despre Bucureștiul de altă dată. Față de prima tinerețe acum citesc mai mult cărți de psihologie, de dezvoltare personală sau din domeniul istoriei religiilor.

Apropos, ce preferi acum: hard copy, ebook sau audiobook?

Prefer și voi prefera mereu cărțile tipărite, în esență sunt o persoană conservatoare. Ador ilustrațiile frumoase pentru copertă, mă uit cu atenție la cum arată o carte, la hârtie, greutate, aspect, design, poate pentru ca am scos la fundație și eu două cărți despre muzica clasică cu Tiberiu Soare, dirijorul, foarte frumoase – Pentru ce mergem la Operă și Nouă povești muzicale.

Dacă ai fi un personaj dintr-o carte, care ar fi acela?

Îmi vine să spun Alice în Țara Minunilor, pentru că lumea e și frumoasă, magică, un loc splendid de explorat și descoperit, dar deseori e și tare sucită, plină de enigme, personaje stranii și provocări mari.

Cum te vezi peste 5 sau 10 ani? Ce îți propui, care sunt obiectivele tale personale și profesionale?

Mă văd poate mai înțeleaptă și mai relaxată, îmi doresc tare să mă bucur de a doua parte a vieții mai conștient, mai zen. Și sper să citesc mai mult, ca să mă bucur de povești, de talentul marilor scriitori și visători. Poate voi scrie și eu ceva, până la urmă, despre copilăria mea destul de spectaculoasă, despre primii mei părinți, naturali, care au murit într-un ciudat accident de avion când aveam un an și jumătate, despre părinții mei adoptivi și diversele mele experiențe până la maturizare, care sper că a venit.

Sandra Ecobescu este membru fondator şi Preşedinte al Fundaţiei Calea Victoriei, un proiect inovator şi dinamic, dedicat culturii şi educaţiei continue, care animă viaţa bucureşteană de peste 16 ani prin cursuri, conferinţe şi concerte de muzică clasică neconvenţionale.   

• Cred că educaţia, arta, cultura şi dezvoltarea personală sunt lucruri esenţiale în viaţa tuturor celor care doresc să se bucure de fiecare zi, să îşi găsească menirea şi să aducă schimbarea în bine în comunitatea, oraşul sau ţara în care trăiesc. Mentorii – personalităţi culturale marcante – care mă inspiră şi care au pus suflet în povestea fundaţiei sunt: Neagu Djuvara, Georgeta Filitti şi Vintilă Mihăilescu.