”Sunt o babă comunistă”. Așteptări și revelații.

Ecranizarea romanului “Sunt o babă comunistă”, semnat de scriitorul , cu scenariul aparținând altui scriitor bine cotat, , este unul dintre evenimentele culturale așteptate, comentate și supraestimate ale anului. Iar când spun ”supraestimat”, nu mă refer la calitatea producției, cât la nivelul uriaș al așteptărilor fiecărui cititor pedant, decis să compare pagină cu pagină, secvență cu secvență, cartea și filmul, în căutarea imperfecțiunilor.

Premisa de mai sus este din start eronată. Filmul își vindecă spectatorii încă din generic, anunțându-i elegant că au de-a face cu o adaptare după romanul omonim, ceea ce s-ar traduce prin ”scenaristul și-a făcut de cap. Și regizorul. Și actorii. De fapt, ecranizarea a fost o petrecere pentru toată lumea.” a selectat și distilat aspecte din carte, adăugând elemente care modifică puțin echilibrul filmului (povestea fiicei, mutate din Canada, în America, filmul despre comunism care se toarnă în orașul de provincie, punct de reper potrivit pentru micile escapade în timp ale Emiliei, ”baba comunistă”).  O chestiune notabilă, referitoare la dinamică, este faptul că momentele din tinerețea comunistă a Emiliei, descrise în roman cu lux de amănunte, se transformă în flash back-uri în alb-negru, în film, ceea ce, deși acceptabil și de înțeles, poate fi frustrant pentru cei care au savurat pasajele descriptive din roman.

Calmă și meditativă, Luminița Gheorghiu este o alegere inspirată pentru rolul Emiliei, alături de Marian Râlea (Țucu) și Ana Ularu (fiicaSB_urban.ro venită din America). E drept, regizorul Stere Gulea a mers pe mâna unei rețete sigure din punct de vedere cinematografic, fără a-și asuma vreun risc în ceea ce privește modul de construcție a cadrelor, alegerea actorilor, abordarea subiectului, lucru care nu este neapărat rău. ”Sunt o babă comunistă” poate fi considerat o interpretare a romanului, lăsând loc din belșug pentru alte câteva interpretări mai colorate, mai dinamice ori, pur și simplu, mai apropiate de textul cărții. Între timp, ecranizarea de față face un lucru bun: generează empatia publicului tânăr față de o categorie de oameni prinși în bucla timpului, și anume cea a oamenilor care și-au petrecut sau irosit tinerețea, în plin comunism. Prezența doamnei Stroescu (Valeria Seciu), pentru care comunismul, ca experiență personală, subiectivă, a fost exclusiv o sursă de suferință, e un punct bun pentru construcția personajului Emilia, femeia pentru care comunismul a fost o experiență pozitivă, cel care i-a dat un apartament gratuit să își crească copilul și un loc de muncă, pentru a scăpa de munca chinuitoare și umilitoare de la țară (călcatul tezicului).

sint_o_baba_comunistaFără a reprezenta o abordare originală, adaptarea cinematografică a volumului ”Sunt o babă comunistă” este o experiență caldă și umanizatoare, o necesitate pentru cititor, cinefil, adolescent intransigent și adult trecut prin vremurile ”împușcatului”, cel pentru venirea căruia s-a pregătit o fabrică întreagă și care a făcut cale întoarsă sub ochii oamenilor aduși în starea de febrilă așteptare. Dacă vă amintiți ecranizarea colecției de legende urbane, coordonată de Cristian Mungiu, ”Amintiri din epoca de aur” (2009), ”Sunt o babă comunistă” a avut același efect asupra mea, cel al parcurgerii unui album fotografic vechi, în care cunosc o parte din personaje și mă încântă chiar și cele pe care nu le cunosc. Dacă luați filmul la puricat, s-ar putea să vă frustreze faptul că Ana Ularu e prea tânără pentru ca acțiunea să se petreacă în anii 2000, iar ea să fi prins comunismul în școala generală, dar șervețelele de pe masă sunt de la Mega Image, se deschide Penny Market în oraș, iar la televizor se anunță la un moment dat că au trecut 20 de ani, nu știu câte luni și 7 zile de la revoluție. Nu vă recomand să căutați imperfecțiunile și asemănările cu cartea, vă recomand să vă aduceți aminte de albumele fotografice cartonate (pe care se lipesc fotografiile cu clei) și de imaginile relativ șterse din cauza trecerii timpului. Aduceți-vă aminte de costumele deux-piece (pe care le vedeți acum pe soacra mică, la mai toate nunțile), de ușile de baie cu geam pătrat semiopac și de mamele îndârjite, care pentru puii lor fac orice, indiferent de regimul politic în care se află. Mamele care fac orice să afle tot și să rezolve orice problemă a copilului lor, oricât de mare ar fi acesta. Mie mi s-a făcut dor crunt de mama, când Emilia și-a condus fata la gară, aducându-mi aminte de nenumăratele ocazii cu care mama mă depunea la tren, în urbea x, și de fiecare dată se jura că nu plânge și plângea. Plângeam și eu, evident, era ca un ritual de reajustare, pentru amândouă.

Adaptarea ”Sunt o babă comunistă” deschide un subiect interesant pentru cititori și public cinefil: mai vrem ecranizări? Dacă da, pe care ni le dorim? Cine să le regizeze? Ce roman ați vrea să prindă viață în sala de cinema și pe cine ați vrea să joace în el? Mi-ar face plăcere să văd ”Zilele regelui” (Filip Florian) și, fără doar și poate, m-ar fascina o ecranizare a romanului fantastic ”Zogru” (Doina Ruști).

 

A.

 

Foto: www.urban.ro

 

P.s. Pe IMDB, ecranizarea/adaptarea primește nota 8, de la mine.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 168