Nu am ratat aproape nimic, în această toamnă: proteste pașnice pe stradă, solidaritate ad-hoc, dar și polemici cu tentă de scandal, comentatori de pe margine și exaltați, un ditamai festivalul unde mi-am luat porția de adrenalină și am savurat o altă formă de solidaritate, și anume pe cea înțeleaptă, a oamenilor care au învățat în timp că, împreună, pot schimba percepții și pot aduce publicul cititor mai aproape de literatură, debuturi literare, unde am savurat solidaritatea oamenilor care știu să recunoască un început bun și să îl sărbătorească pe măsură. Nu am ratat nici ocazia de a mă bucura de solidaritatea pasionaților aflați la primul proiect major și hotărâți să facă o sală de cinema să vibreze de râs. A fost o toamnă plină, cu de toate, care mi-a demonstrat că e nevoie de un strop de bunăvoință și de solidaritate, pentru a depăși cu eleganță banalul și plictisul.
Evident, nu am fost scutită nici de episoade de tipul celui la care am asistat la o lectură publică, unde am auzit replica aruncată în silă ”nu stau, bă, aici, că nu sunt partener media”, ori al celui în care,
la un eveniment literar, se putea vorbi despre orice, numai despre solidaritate și deschidere, nu. Nu am ratat nici momentele în care scriitorul x sau y a simțit nevoia acută de a se face vizibil (self PR-ul, bată-l vina), alegând o țintă în mod aleatoriu (criteriile aparente fiind destul de neconvingătoare) și împroșcând de sus, pentru că scandalul vinde la fel de bine și când e vorba de intelectuali, și când e vorba de starlete și demoazele. Există momente în care, între simandicos-intitulatul spațiu cultural și o mână de clici și bisericuțe într-o comunitate măcinată de meschinărie și orgolii nu este nicio diferență. În fond, oameni suntem, nu? A ieși din zona de confort de dragul unei cauze bune, ori al respectului față de cei din jur nu este întotdeauna ușor. Că e vorba de fotbal, literatură sau politică, cancanurile își au locul bine stabilit și, pare-se, fără ele nu se poate.
Se fac acuși 2 ani de când mi-am băgat nasul într-o lume la care acum ceva vreme doar visam și, uneori, am trăit cu impresia că e necesară o reajustare a așteptărilor, dinamica relațiilor între reprezentanții elitelor intelectuale nefiind cu mult diferită de cea caracteristică oricărei alte comunități. O fi bine, o fi rău, nu aș ști să spun. În fond, într-o biografie literară sau alta, peste mulți ani, un nebun necontrolat de acum ar putea trece drept tânărul literat neînțeles, înaintea vremurilor sale, care a revoluționat bârfa publică, pe Facebook. Deh, ei cu ale lor, eu cu dezamăgirile mele.
Între timp, nu încetez să militez naiv și prostește pentru etichetă și respect, pentru solidaritate într-o zonă în care nu m-aș fi așteptat în veci să văd altceva, indiferent de traficul de pe site, numărul de titluri publicate și editura mare sau mică unde au apărut. Suntem puțini, prieteni, suntem prea puțini să ne permitem individualism meschin. Sunt conștientă că e mai confortabil să mârâim de pe margine și să considerăm că metrul nostru pătrat e mai bun, prea bun pentru a ne permite solidaritate, dar suntem prea puțini și e prea mult de muncă, pentru a avea timp și de așa ceva. Avem un public de mulțumit, pe cel pentru care, din respect, este nerecomandat să coborâm standardele.
Ca orice alt domeniu, cultura cere solidaritate, respect și muncă multă, ca la balamuc. Să iasă totul brici și să oferim cititorilor și melomanilor și cinefililor și nebunilor opțiuni. Și, apoi, când ne răpune epuizarea pentru că ne-am stors creierii și am schimbat lumea cu un centimetru pătrat, nu o să ne mai ardă nici de bârfa măruntă și rea, nici de trolling, hating sau, într-o formulare neaoșă, căutat nod în papură.
Ar trebui să închei într-o notă optimistă, așa că vă reamintesc că mai aveți o săptămână la dispoziție, pentru a vă înscrie la Concursul de debut literar „Incubatorul de condeie”, scoateți ce mai aveți prin sertare – proză, poezie – și îndrăzniți. De 3 minute de curaj aveți nevoie, hit send și apoi citiți mult și bine și cu poftă. Un scriitor bun este, fără doar și poate, un cititor profesionist, în primul rând.
A.