Se strânseseră, dom’le, la Colocvial SB#1, şi se uita lumea ca la urs!

M-a fascinant întotdeauna modul în care artele sunt interconectate. Literatura îşi găseşte locul în muzică, teatru şi film. La rândul său, muzica este peste tot (mi s-a întâmplat să asociez literatură cu o bucată muzicală ascultată până la obsesie, iar finalurile perfecte de film – finaluri perfecte neînsemnând neapărat finaluri fericite – merg excelent cu partitura potrivită. Arte frumoase, literatură, muzica şi contextul social în care se naşte. Totul se leagă într-un fel sau altul. Astfel, ideea Adlittera de a strânge cititori şi iubitori de muzică bună, la o şuetă între prieteni mi s-a părut excelentă şi m-am prezentat cu conştiinciozitate la , în RSS Pub, pentru o sesiune de palavre despre Muzici şi faze (Ovidiu Verdeş), Sânge satanic () şi the power of rock, în textele celor doi scriitori, urmată de o polemică spumoasă despre vremuri trecute, rock, colecţionari şi consumatori de muzică.

RSS Pub este un loc discret, numai bun de adunat prieteni în jurul unui text isteţ, cu un fundal muzical pe măsură. De la „uniformele” colocvialrock,  până la bezeaua gigantică în tul (adică eu), băruleţul de pe Popa Nan (instantaneu mi-a venit în minte „Popa Nan e o stradă spre Hala Traian/De la Foişor până-n Piaţa Vitan”) a adunat lume colorată, din generaţii diferite, oameni care împărtăşesc pasiunea pentru ficţiune şi pe cea pentru rock. Şi să vedeţi ce nebunie a urmat. Ne-am bucurat de un Ovidiu Verdeş relaxat şi fermecător, care a intrat fără probleme în pielea personajului său adolescent, citindu-ne din „Muzici şi faze”. Pentru cei pasionaţi de rebeliune literară, Cristina Nemerovschi a fost alegerea perfectă. Mi-am descoperit o slăbiciune păcătoasă de a iscodi scriitorii şi de a le ridica mingea la fileu, mai ales când e vorba de exerciţii de imaginaţie. Într-un fel, e ciudat şi cam impertinent, ca şi cum m-ar întreba cineva „Eşti traducător?/ -Da/ – Ia, tradu-mi ceva pe loc”. De data asta, am fost un ascultător cuminte, iscoditor doar în măsura în care i-am rugat pe cei doi scriitori să facă schimb de vremuri pentru personajele lor (2000 something şi anii ‘70 sunt două filme complet diferite).

Traiectoria discuţiei a fost interesantă, mai ales în a doua parte a întâlnirii, în care s-a ajuns la un subiect deloc nou, dar necesar în contextul impactului major pe care MP3-ul l-a avut asupra industriei muzicale: colecţionarul versus consumatorul de muzică. Saltul produs de la febrilitatea cu care pasionatul de muzică scoate un disc din ţiplă şi îl ascultă până la epuizare, la download-ul rapid al întregii colecţii de albume a schimbat complet profilul cumpărătorului/ascultătorului/consumatorului de muzică. Pe de o parte, se pierde mult din unitatea albumului ascultat (shuffle-ul, bată-l vina, te trimite de la o piesă la alta şi există albume pe care e recomandat să le asculţi într-o anumită ordine pentru a le surprinde logica sau mesajul). Pe de altă parte, consumatorul de muzică are acces la mult mai multă informaţie, implicit mai multă muzică, formându-şi altfel o imagine de ansamblu asupra evoluţiei unui stil favorit. Şi mai e o chestie la care mă tot gândesc eu: era digitală înseamnă şi posibilitatea de a descoperi şi asculta artişti foarte buni, de referinţă, încă din faşă, înainte de lansarea lor pe piaţă, în ediţii ample şi concerte (să ne trăiască youtube şi cotloanele lui).

Mihai Pahonţu şi Răzvan Hefe au avut ceva poveşti de radio pentru noi, profanii încântaţi. Plus amintiri, păreri, comentarii savuroase din partea jurnalistului Alex Revenco şi a traducătorului Adrian Deliu. Dacă au existat emoţii la început, dat fiind faptul că evenimentul a fost primul de gen, s-au spulberat toate pe traseu, când spiritele s-au încins şi rock-ul, jazz-ul, literatura şi radioul au fost sucite şi răsucite, în căutarea adevărului suprem: muzica se află în literatură şi literatura se află în muzică.

 

Abia aştept #2, Colocvial SB #3 etc etc. Idei sunt multe: traducere, teatru, cinematografie şi multe altele, toate trecând prin acelaşi filtru – literatura. Publicul a completat un formular, din care am aflat ce i-ar plăcea: arhitectură, teatru, psihologie și chiar politică. Să aibă ziua 30 de ore pentru toate lucrurile pe care vreau să le fac şi mă declar mulţumită.

 

A.

PS: mai mult foto, aici

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Banciu

Andreea Banciu
Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.