SB-2308-RPC

Pe dilemaveche.ro, Andrei Gorzo semnează cronica a două filme. Întâi, Hoţii de celebritate. „Bazat pe un reportaj din Vanity Fairnoul film al Sofiei Coppola reconstituie isprăvile unui grup de liceeni californieni înstăriţi, care, în perioada 2008-2009, prinseseră năravul de a se strecura în casele diferitor celebrităţi hollywoodiene (după ce verificau pe site-uri de mondenităţi că stăpînii sînt plecaţi din oraş), ca să fure pantofiori, poşetuţe şi alte moaşte sfinte”, citim în cronica amintită. Al doilea film despre care puteţi citi pe dilemaveche.ro este Un episod din viaţa unui culegător de fier vechi. Nu, nu este românesc, deşi ar putea fi. Este un film produs în Bosnia-Herţegovina, bazat pe viaţa unui cuplu „de etnie romă, cu doi copii ciripitori (şi mai mult observaţi decît regizaţi). Trăiesc într-un sat foarte sărac, din puţinii bani pe care i-i aduce lui Nazif – ca de altfel şi vecinilor săi, tot romi – strîngerea de fier vechi.” Mai multe, cum spuneam, pe dilemaveche.ro.

**

Sâmbătă şi duminică, respectiv în 24 şi 25 august, aveţi posibilitatea să asistaţi la un eveniment artistic mai puţin convenţional, care cîştigă tot mai mult teren şi la noi. Este vorba despre ceea ce organizatorii au numit un fenomen internaţional de graffiti şi street art, aflăm de pe feeder.ro. „8 invitaţi speciali vor desena pereţii din intersecţia Ştirbei Vodă cu Berzei: Allan Dalla, Mr. Kero, Pisica Pătrată, Irlo, Nego, Lux, Sweet Damage Crew şi Dubios21”, mai citim pe acelaşi site. Cu această ocazie se vor organiza şi două concursuri. Cei care au talent la graffiti găsesc condiţiile de participare tot pe feeder.ro.

**

De pe site-ul muzeultaranuluiroman.ro aflăm că, în perioada 26-31 august, se va desfăşura a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Arte Noi InnerSound. „Tema festivalului de anul acesta este Mysterium. „Cum ne îndeplinim nevoia de mister? Mai poate lumea contemporană să dezvăluie latura ascunsă, subtilă a fenomenelor și sentimentelor? Cum reușesc sunetul și imaginea să surprindă cele mai intime trăiri provocate de fapte banale sau impresionante de viață?” sunt întrebări deschise publicului curios de către Diana Rotaru și Sabina Ulubeanu, directori artistici ai InnerSound”, citim pe muzeultaranuluiroman.ro. Tot acolo găsiţi detalii despre locurile unde se vor desfăşura manifestările, respectiv concerte diverse, audiţii muzicale, o expoziţie de fotografie, vizionarea de scurtmetraje şi altele.

**

Pe bucuresti.zilesinopti.ro citim că „Au fost puse în vânzare bilete MEET&GREET pentru METALHEAD MEETING 2013, fanii având astfel ocazia să îşi întâlnească trupele preferate, în backstage! Biletele MEET&GREET sunt în număr extrem de limitat (20 de bucăţi), au preţul de 200 de lei şi pe lângă posibilitatea de a cunoaşte trupele, aceastea oferă şi locuri preferenţiale, în faţa scenei. Tichete se pot achiziţiona exclusiv de pe www.iabilet.ro.”. Metalhead Meeting va avea loc în 21 septembrie, la Arenele Romane, în Bucureşti, iar printre participanţi se numără Hypocrisy, HateSphere, Lake of Tears, mai citim pe site-ul amintit.

**

De pe semnebune.ro reţinem recenzia volumului Prima dragoste, ultimele ritualuri. În așternuturi, semnat de Ian McEwan. „Faptul că McEwan reușește să pună în scenă  sensibilitatea și disecarea interioară prin intermediul sexualității este o tehnică desvărșită însă  fără să devină principalul pilon al narațiunii. Astfel, scriitura autorului conține arabescuri sexuale fără să alunece în vulgaritate”, scrie Sowilo. Nu este cea mai uşoară lectură, dar poate fi provocatoare şi interesantă, prin felul în care scriitorul amintit expune trăirile interioare ale personajelor prin intermediul sexualităţii, mai aflăm din recenzia de pe semnebune.ro, unde o puteţi citi integral, cu mai multe detalii.

 

banner-revista-presei-SPT

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Dorina Tătăran
Invitat permanent

Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.

Număr articole publicate : 184