Revista de suspans, fără groază. Interviu cu Mircea Pricăjan

Anul trecut, într-o discuție cu câțiva oameni din industria cărții, am auzit de câteva ori (pe un ton stânjenitor) că românul nu mai citește. Am explicat că românul citește, dar că fiind dezamăgit de oferta editorială și de faptul că nu are acces imediat la informații, acesta devine un cititor ocazional, deloc fervent. M-am bazat pe cifre, statisticile fiind într-adevăr pesimiste, dar am punctat din nou, la capitolul comunicare, dând exemple „de afară” cum editurile sunt susținute de reviste culturale și foarte mult de media socială.

De-atunci până azi, lucrurile s-au mai îmbunătățit (e drept, foarte puțin), dar cred în continuare într-un public mai activ, căruia îi pasă de calitate și parcă nu mai e așa de superficial. A trecut un an și-un pic iar premizele sunt optimiste.

Martor și activist cultural totodată, vine și susține teoria pe care se bazează proiectul AdLittera: publicul are nevoie de carte. Iar el susține cartea (re)construind o revistă literară de nișă. Deci, nu s-a îngrozit nici el de numărul mic de cititori pe care îi are patria, ci s-a implicat în acest proiect, capacitând resurse umane valoroase, care sa-i aducă un conținut editorial de calitate. Am salutat inițiativa sa, rugându-l să ne scrie câteva rânduri despre proiectul său.

SemneBune: O revistă nouă în peisajul Noir. Cu ce se deosebeşte Revista de suspans faţă de celelalte din această nişă?

: Deosebirile sunt ca de la cer la pământ. În cazul de faţă e ca împărţirea la 0, rezultatul e clar. Pe moment, e singura publicaţie de gen pe piaţa românească. Suspans.ro, cea care ne putea face concurenţă, a pălit groaznic, e puternic emaciată şi nu-i prevăd un sfârşit târziu dacă nu primeşte rapid o transfuzie de sânge proaspăt. Şi aş minţi să spun că situaţia îmi displace, chit că Suspans.ro a fost creaţia mea şi mă încearcă o oarecare tristeţe s-o văd aşa stafidită.

Dar să mă-ntorc la oile mele, alea noi. .

SemneBune: Ce poate găsi publicul în Revista de suspans?

Mircea Pricăjan: Revista noastră oferă cam tot ce se aşteaptă din partea unei publicaţii de gen: recenzii, cronici de film, eseuri, profiluri literare, interviuri, dosare tematice şi multă, multă proză originală românească. Avem şi trei rubrici permanente, de autor, semnate de George Arion, Bogdan Hrib şi A.R.Deleanu. Iar ca element de noutate am introdus o rubrică dedicată poeziilor cu accente de suspans. În primul număr l-am avut invitat pe Ştefan Bolea, care ne-a oferit un poem delicios de sumbru. Rubrica asta e închisă, publicăm în ea doar materiale solicitate. Luaţi-o ca pe o metodă de autoapărare.

 

SemneBune: Cui îi este adresată şi cine sunt semnatarii articolelor?

Mircea Pricăjan: Se adresează celor care gustă literatura bună de gen. Cititorilor de povestiri poliţiste, thrillere, horror-uri şi dark fantasy-uri, dar şi celor care consumă aşa-numita literatură cross-genre, căci aceasta e acum regină. Până la urmă, dacă priveşti cu atenţie, nu există operă scrisă de-a lungul istoriei scrisului pe lume care să nu conţină elemente de mister, o tramă puternică, suferinţă, izbăvirea dreptăţii etc. Suspansul e parte din fiinţa noastră, întrucât suspans înseamnă curiozitate. Astfel, extrapolând, aş spune că Revista de suspans se adresează tuturor. Toţi avem o bună doză de curiozitate în gene.

Pomeneam mai sus câteva nume, apropo de colaboratori. Printre cei care vor semna constat îi mai pot aminti pe Antuza Genescu, Alexandra Popescu, Dan Boeriu, Gabriel Damian, Laura Sorin — asta la capitolul recenzii, eseuri, film. Pe partea de proză, Nicolae Cornescian a început un foileton nou, Extreme, care promite multe şi palpitante episoade. Dintre prozatorii care ştiu din experienţa de la Suspans.ro că scriu cu consecvenţă şi care sunt convins că vor continua să trimită texte şi la Revista de suspans (unii au fost publicaţi deja în primul număr) i-aş aminti pe: Eugen Ovidiu Chirovici, Florin Irimia, Diana Alzner, Alin Dărângă, Alexandra Niculae, Cătălina Fometici, Aurelia Chircu, Raluca Băceanu, Karel Cispic, James R. Blaisse, Andra Pavel etc. Reţineţi aceste nume, peste câţiva ani vor fi pe buzele tuturor cititorilor de suspans. Numai pentru ei, şi tot ar fi meritat înfiinţată Revista de suspans.

 

Mult succes Mircea!

 

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 40 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All.

A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA.

A condus în intervalul 2004-2005 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS.

Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este director şi redactor şef la REVISTA DE SUSPANS.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ciprian Burcovschi
Columnist & consultant editorial

este fondatorul AdLittera PRO-CSR și făurar de platforme culturale experimentale. Specialist în comunicare vizuală, Ciprian este implicat în mai multe programe socio-culturale. Îi plac oamenii care vor ceva de la viață și care doresc să lase ceva bun în urma lor.

Număr articole publicate : 62