Dacă nu aţi avut ocazia să vedeţi spectacolul susţinut de către actorul John Malkovich pe scena Ateneului din Bucureşti, pe ziarulmetropolis.ro găsiţi o relatare despre acest moment şi despre conferinţa de presă susţinută de către cunoscutul actor. „La conferința de presă de după spectacol, actorul a declarat că a obosit și că e aproape un coșmar să faci turnee prin lume, dacă ești o figură cunoscută. „Simt nevoia să iau o pauză. Turneele prin toată lumea, trecerea dintr-un aeroport în altul, faptul că am fost terorizat de paparazzi mi-au ajuns. Când am părăsit Teatrul din Lisabona, eu şi Michael (n.red. – regizorul spectacolului) am ieşit să fumăm o ţigară şi să discutăm despre ce vom face, ce ar fi trebuit să facem şi a trebuit să ne oprim la poze. Multe, multe, multe poze. Este extrem de nepoliticos şi agresiv. Dar acum toţi sunt paparazzi. Lumea îmi spune că sunt faimos. Şi ce? Nu pot fuma o ţigară sau să dau un telefon sau să-mi repet textul? Sau să am o viaţă? Nu, pentru că trebuie să fac o poză.””, citim pe ziarulmetropolis.ro.
**
Pe semnebune.ro este semnalat un volum al unui scriitor român care urmează a fi tradus în Franţa, Germania, Bulgaria şi Macedonia. Este vorba despre cartea Celelalte poveşti de dragoste, a lui Lucian Dan Teodorovici. „Unsprezece poveşti în care dragostea e privită din unghiuri surprinzătoare şi, în acelaşi timp, unsprezece secvenţe ale unui roman construit pe o unică poveste, a unei iubiri ce nu-şi găseşte ritmul. Lipsa comunicării, trădarea, gelozia, angoasele şi aşteptările, toate aceste stări, puse sub semnul superficialităţii lumii contemporane, poartă personajele prin întîmplări şi evenimente stranii, care îşi cîştigă miza doar prin raportarea la întreaga lor istorie”, citim pe semnebune.ro, unde găsiţi şi detalii despre celelalte scrieri ale lui Lucian Dan Teodorovici.
**
Pentru că tot este un subiect de actualitate, de pe totb.ro reţinem un articol despre toate protestele din lume din 1979 încoace. Este vorba despre o hartă animată, întocmită de către americanul John Beiler, de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, SUA, hartă pe care se aprind puncte reprezentând protestele din lume începând cu anii ’70, consideraţi o perioadă foarte activă şi încărcată politic, şi mergând până în zilele noastre. „Pe site-ul lui, Beiler scrie că baza de date are înregistrate aproape 250 de milioane de proteste care au avut loc din 1979 încoace și că este updatată zilnic. Pagina lui virtuală este presărată cu hărți cu proteste și violența folosită în cadrul lor sau cu schimbările petrecute în postura soldaților și polițiștilor. Puteți afla unde a avut loc un incident, ce fel de eveniment a fost sau care au fost afilierile etnice și religioase”, citim pe totb.ro, unde găsiţi şi respectiva hartă.
**
Pe suplimentuldecultură.ro, Bogdan-Alexandru Stănescu face cronica unui roman mult aşteptat la noi, Detectivii sălbatici, al chilianului Roberto Bolaño. „Cred că, odată cu Detectivii salbatici, publicul elevat din România ar trebui să intre într-o nouă etapă a relaţiei sale cu unul dintre cei mai mari scriitori de limbă spaniolă ai ultimilor 30 de ani. Dacă pînă de curînd traseul lui Bolaño putea fi asemănat cu al unui luptător de gherilă, care-şi face loc discret, dar sigur, în subsolurile literaturii, de ceva vreme a fost catapultat de-a dreptul în maelstromul bestseller-urilor literare: dupa ce Bolaño s-a „dat pe sub tejghea“, Picador Books şi-a sărbătorit 40 de ani de existenţă cu o ediţie mass-market din Detectivii salbatici… e blestemul post-mortem al marilor scriitori – acela de a deveni autori fetiş şi obiecte de crimă intelectuală în masă”, scrie Bogdan-Alexandru Stănescu pe suplimentuldecultură.ro, unde puteţi citi şi detalii despre scriitorul amintit, nu doar despre romanul respectiv.
**
Pe dilemaveche.ro, Adina Popescu semnează un articol intitulat Prieteni, pe Facebook (I). „Înainte de Facebook (e ca şi cum am spune înaintea erei noastre, nu-i aşa?) termenul de prieten era unul clar şi cuprinzător. Un prieten nu putea să fie altceva decît o persoană vie, reală, faţă de care ai afinităţi, sentimente. Însă de cînd dăm like-uri, sensul s-a diluat atît de mult încît n-a rămas mai nimic din el. La început, „acceptam prietenia“ (formulare care îmi aminteşte de liceu) doar a celor pe care, dacă nu-i cunoşteam, măcar aveam de unde să-i iau. Cu timpul, din lenea de a face investigaţii sau de a-mi răscoli memoria, m-am împrietenit cu aproape oricine. Am aproape 2000 de prieteni şi îi ştiu bine, vag sau „de undeva“ pe cel mult 500 dintre ei. Mi-am dat seama de curînd că uneori îmi deschid pagina de Facebook doar din curiozitate şi pentru a observa diversitatea speciei”, citim în articolul amintit, care continuă cu o trecere în revistă a unor categorii întâlnite pe reţeaua de socializare care pare să ne fi înghiţit pe toţi. Atenţie, s-ar putea să vă recunoaşteţi în vreuna dintre acele categorii.
