Revista presei culturale de astăzi începe cu o invitaţie la o expoziţie mai puţin obişnuită, la Muzeul Ţăranului Român. Intitulată Transporturile tradiţionale din România, expoziţia este deschisă până în data de 17 noiembrie 2013. „De la transportul greutăţii pe creştetul capului la şaretă, de la traista de umăr şi legănuşul de spate la carul pentru fân, de la sanie la lotcă, sau la căruţa pictată dobrogeană expoziţia va pleda pentru înţelegerea transportului tradiţional ca parte componentă a civilizaţiei tradiţionale rurale. Vor putea fi admirate vehicule cu roţi (car, căruţă, faeton, şaretă, dric, căruţă de pompieri), cu tălpi (sănii de oraş, de pădure, de armată) sau mijloace de transport care se deplasează prin plutire alături de o mare varietate de mijloace de transport confecţionate din textile (traiste, desagi, saci, glugi)”, citim în prezentarea de pe muzeultaranuluiroman.ro. Expoziţia poate fi văzută de marţi până duminică, de la ora 10 la ora 18.
**
Dacă sunteţi în căutarea unei recomandări de lectură, o găsiţi pe semnebune.ro, unde Teodora Gheorghe scrie: „În numărul 3 al colecţiei de povestiri fantastice Dublu tăiş, doi scriitori gotici îşi unesc forţele creatoare (şi “întunecate”) pentru a vă delecta şi înfiora, desigur, cu două poveşti despre lupi şi secrete ascunse în desişurile cele mai înnegurate ale umanităţii.” În continuare, ea oferă detalii despre cele două poveşti presărate cu personaje inedite şi cu întâmplări cu adevărat fantastice, menite să ne scoată din cotidian şi să ne ducă pe tărâmurile închipuirilor, unde orice este posibil. Nu vă oferim şi acele detalii, ci vă lăsăm să le descoperiţi singuri pe semnebune.ro.
**
Pentru că tot sunt în plină desfăşurare şi la noi protestele de stradă şi discuţiile pe marginea lor, de pe feeder.ro reţinem că duminică, 7 octombrie, la Centrul Ceh, va putea fi vizionat documentarul Blokada. Acesta este „construit dintr-o perspectivă unică, şi anume din interiorul celui mai numeros, mai important din punct de vedere politic şi mai lung protest studenƫesc din Croaƫia de după 1971. Protestul a început în aprilie 2009 la Facultatea de Ştiinƫe Umane din Zagreb. Aici, lupta împotriva comercializării educaƫiei şi grevele academice au durat timp de 34 de zile. Revolta s-a răspândit în mai mult de 20 de facultăƫi din toată ƫara, iar studenƫii au dobândit astfel un rol activ şi relevant pe scena politică”, citim în descrierea de pe feeder.ro, unde găsiţi mai multe detalii despre acest film. Intrarea este liberă, iar filmul va fi subtitrat în limba engleză.
**
Pentru weekendul următor vă recomandăm şi un spectacol de teatru, care nu ar trebui ratat, cel puţin având în vedere subiectul punerii în scenă. Este vorba despre Viţelul de aur, care va avea loc la sala ArCuB, sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 19. „Dramatizarea după una dintre cele mai amuzante cărţi ale secolului XX, Viţelul de aur, scrisă de celebrul duo literar Ilf şi Petrov, doi mari maestrii ai comediei, prezintă un episod al aventurilor simpaticului escroc Ostap Bender prin Uniunea Sovietică a anilor 1920”, citim pe arcub.ro. Tot acolo găsiţi distribuţia şi preţurile biletelor, care se pot cumpăra de la sediul ArCuB, aflat pe strada Batişte.
**
Începând de vineri, 4 octombrie, va putea fi văzut în cinematografele româneşti filmul Gravity, regizat de către mexicanul Alfonso Cuarón şi catalogat drept un thriller SF, aflăm de pe postmodern.ro. „Dr. Ryan Stone (Sandra Bullock) – specialistă în bioinginerie – şi astronautul Matt Kowalsky (George Clooney) iau parte la o misiune spaţială care ia o întorsătură tragică, obligându-i să-şi înfrunte temerile. Aflaţi în afara navetei, într-o misiune de rutină, cei doi asistă neputincioşi la distrugerea acesteia, în urma căreia rămân complet izolaţi, legaţi doar unul de altul, plutind în derivă prin spaţiu. Dat fiind că au pierdut legătura cu Pământul, iar rezerva lor de oxigen scade vertiginos, singura lor şansă de supravieţuire este să meargă înainte, înfruntând nemărginirea spaţiului. Premisa filmului şi distribuţia de prima mână ne dau motive să credem că Gravity va fi meritat aşteptarea”, citim pe postmodern.ro şi încheiem recomandările culturale de astăzi, cu speranţa că cel puţin unele dintre ele v-au stârnit interesul.