Paul Auster – Invizibil

nvizibil1Cu am făcut cunoştinţă mai întâi ca regizor şi scenarist, când i-am văzut numele pe genericul filmelor Smoke şi Blue in the Face. Care mi-au plăcut. Foarte. Abia la mult timp după aceea am cumpărat o carte scrisă de el, este vorba despre Trilogia New Yorkului, care m-a prins şi m-a făcut să mai vreau. Aşa se face că am ajuns la Invizibil, o carte despre care se spune că a făcut furori în Europa, la vremea când a apărut.

După ce am citit-o, am înţeles şi de ce a avut succesul respectiv: pentru că iese din tipare, pentru că scoate în evidenţă plăcerea lui de a se juca cu scrisul, cu vocile narative, în special. Pentru că, pe lângă perspectivele şi planurile multiple, avem trei voci care spun povestea, fiecare voce pe limba ei, în sensul că nu se schimbă doar naratorul, ci şi persoana la care se face relatarea, astfel că avem parte de naraţiuni la persoana întâi, la persoana a doua şi la persoana a treia. Pare complicat. Dar nu este. Acest joc al persoanelor la care este spusă povestea este necesar, îţi dai seama în final, pentru că altfel nu te-ar transpune suficient de bine în fiecare palier temporal prin care eşti plimbat.

Totul începe în New York, în primăvara lui 1967, când Adam Walker, un student american cu aspiraţii de poet, cunoaşte un cuplu ciudat: pe profesorul universitar Rudolf Born şi pe Margot, iubita acestuia, prototipul femeii seducătoare şi misterioase. Această întâlnire va fi cea care va avea efectul unui bulgăre de zăpadă asupra poveştii care, odată pornită, nu va mai putea fi oprită. Cei doi ajung să-i propună să conducă un viitor ziar, idee care îi surâde studentului dornic de afirmare, chiar dacă, în acelaşi timp, ceva îi pare suspicios. Apoi, tânărul Walker devine amantul lui Margot, al cărei soţ află, dar nu pare deranjat. Lucrurile se precipită în momentul în care apare şi o crimă comisă de profesorul universitar, pe care studentul, cuprins de febra dreptăţii, îl denunţă. Până în această fază, poate că sună a poveste banală, dar nu este, o dată pentru că totul este foarte bine scris, foarte ingenios construit, a doua oară, pentru că lucrurile nu se opresc aici. După cum spuneam, se schimbă persoana la care se face relatarea şi, odată cu asta, inevitabil, se schimbă şi perspectivele, iar poveştile personajelor ne vor plimba în timp (din 1967 în 2007) şi în spaţiu – prin New York, Paris, Caraibe, iar unele dintre întâmplări îi vor şoca pe unii.

Nu o să detaliez mai mult de atât, pentru că aş strica farmecul lecturii. Spun doar că e o poveste care pe mine m-a ţinut acolo, între paginile cărţii, până la final. Şi mi se întâmplă tot mai rar asta.

Mai adaug că lui Paul Auster îi place să surprindă prin tratarea unor teme aparent banale, cărora le conferă un anume mister tocmai prin abordare, prin plasarea cititorului în diverse perspective, în raport cu acele teme. Iar acest lucru este foarte vizibil în Invizibil. Întâi, te face să crezi că unele lucruri sunt într-un anumit fel, că unele aspecte sunt cât se poate de sigure, după care, dacă schimbi unghiul din care le vezi, s-ar putea să nu mai ai aceeaşi certitudine. Acesta şi este invizibilul la care face referire titlul cărţii. Acea imagine a unor lucruri, a unor întâmplări pe care nu o vezi, uneori, pentru că ai o perspectivă fixă, pentru că nu te mişti şi refuzi să priveşti şi din alt unghi… Este ceea ce îmi place mult la Auster, faptul că nu oferă un adevăr absolut şi că nu trage cu ostentaţie o linie de final.

 

Autor: Paul Auster
Editura: Univers
Anul apariţiei: 2010
Număr de pagini: 256
ISBN: 978-99931-13-07-2
Preţ: 26,00 lei

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.