Scriitoarea sud-coreeană Han Kang, autoarea cunoscutelor romane Vegetariana și Disecție, este finalistă în competiția pentru două prestigioase premii literare franceze, despre rolul moral al literaturii, o impresionantă bibliotecă din Seul, devenită adevărată atracție turistică, despre fragmentarea atenției și social media și o cronică nu tocmai laudativă a celui mai recent roman al lui Paul Auster – iată subiectele care mi-au atras atenția prin presa literară a lumii.
♣ Scriitoarea sud-coreeană Han Kang, autoarea cunoscutelor romane Vegetariana și Disecție, traduse și la noi, este finalistă în competiția pentru două prestigioase premii literare franceze, aflăm de pe website-ul The Korea Times. Romanul I Do Not Bid Farewell a fost selectat pentru Prix Femina pentru literatură străină și Prix Medicis pentru literatură străină, potrivit editorului cărții, citat de publicația amintită. Premiile Femina și Medicis sunt premii literare prestigioase, considerate printre cele patru premii literare majore ale Franței, alături de Prix Goncourt și Prix Renaudot.
Premiul Femina pentru literatură străină a fost înființat ca o categorie a Premiului Femina în 1985, pentru a onora cea mai bună operă literară de limbă străină tradusă în franceză în anul respectiv. Premiul Medici pentru literatură străină este o categorie de literatură străină a Prix Medicis, care a fost înființat în 1970 pentru a onora operele experimentale. Han Kang este nominalizată pentru a doua oară pentru acesta din urmă, prima dată fiind pentru romanul Greek Lessons, din 2017. Câștigătorul celor două premii va fi anunțat pe 6, respectiv 9 noiembrie.
I Do Not Bid Farewell este un roman care descrie tragedia masacrului de civili din 1948 de pe insula Jeju, din sudul Coreei de Sud, din perspectiva a trei femei. Acesta nu a fost tradus încă la noi, dar eu sper să urmeze, deoarece stilul scriitoarei coreene este unul care m-a captivat. Deocamdată, eu am citit romanul Disecție, pe care vi-l recomand. Este o poveste scrisă într-o manieră impresionantă, care te face să înțelegi de ce cărțile scriitoarei sud-coreene sunt atât de apreciate. Este un stil greu de descris, de o simplitate clinică, tăioasă, cu atât mai tulburător cu cât și subiectul este unul emoționant.
♣ Pe website-ul The Conversation mi-a atras atenția un eseu intitulat: Ce spun revizuirile și avertismentele de conținut ale editorilor despre scopul moral al literaturii? Este vorba despre discuțiile stârnite în ultimii ani de încercarea unora de a „curăța” literatura de unele aspecte așa-zis ofensatoare. „Nu am mai observat de mult timp ca un subiect literar să fie abordat atât de frecvent ca acesta în conversațiile cu persoane din afara culturii literare. Și, cu toate că pentru un profesor universitar este încurajator să vezi oameni care se agită în legătură cu cărțile și valoarea lor, este descurajant să vezi cărți recrutate ca hrană pentru războiul cultural”, spune autorul eseului. Într-adevăr, am văzut acest lucru recent și la noi, în disputa iscată de o remarcă a scriitorului Valeriu Nicolae cu privire la rasismul pe care l-ar etala romanul Abraxas al lui Bogdan-Alexandru Stănescu.
„Ar putea exista motive întemeiate pentru a elimina limbajul ofensator dintr-un text, dar ar trebui să fim suspicioși față de impulsul de a lustrui literatura pentru sensibilitățile moderne, de a face ca un text să devină mai plăcut și inofensiv. A trata cărțile ca pe niște obiecte care pot fi modificate pentru a se potrivi cu starea de spirit a vremii înseamnă a risca să le introducem în categoria de marfă pură, optimizată în funcție de dorințele pieței”, se mai spune în eseul amintit, care este foarte interesant și aduce diverse argumente și exemple de cărți care au fost criticate în ultimii ani din acest punct de vedere. Vă recomand să îl citiți, chiar dacă nu oferă o soluție categorică pentru această problemă. În fond, cine ar putea să o facă?
♣ Una dintre cele mai impresionante biblioteci din lume se pare că se află în Seul, Coreea de Sud. Este vorba despre Biblioteca Starfield, din Starfield COEX Mall, cartierul Gangnam, și am aflat despre ea de pe website-ul Korea By Me. Este o bibliotecă cu două etaje, cu rafturi înalte de 13 metri, un spațiu public deschis, unde oricine poate veni să se așeze și să se relaxeze citind. Biblioteca respectivă „expune 50.000 de cărți, 600 de tipuri de reviste și oferă, de asemenea, cărți electronice. În plus, servește și ca centru de evenimente. O mulțime de evenimente au loc aici, cum ar fi întâlniri cu autori, discuții despre cărți, lecturi de poezie, conferințe cu intelectuali și personalități, concerte și multe altele.” Pe lângă multitudinea de cărți și spațiile de relaxare, care includ și cafenele, biblioteca are un design impresionant, care a transformat-o într-un veritabil punct de atracție turistică. O mulțime de vizitatori încearcă să o surprindă în fotografii, pentru asta, luând liftul chiar și de câteva ori, doar pentru a reuși să prindă cel mai bun unghi. Într-adevăr, pe pagina amintită veți vedea câteva imagini cu ea, care sunt, într-adevăr, impresionante.
♣ Pe website-ul The Guardian m-am oprit la un articol în care se vorbește despre atenția noastră tot mai fragmentată și tot mai distrasă de tehnologie și de modalitățile de comunicare cu care ne-am pricopsit odată cu social media. Totuși, chiar este atenția noastră atât de fragmentată, chiar suntem mai distrași ca niciodată? Acestea sunt întrebările la care încearcă să ofere răspuns articolul amintit.
«Cel puțin din 2008, când jurnalistul american de tehnologie Nicholas Carr a întrebat: „Ne face Google proști?”, a existat un sentiment de criză în ceea ce privește capacitatea noastră de concentrare. Distracția este peste tot, la fel ca și așa-zisele antidoturi. Aplicații precum PawBlock, care oferă imagini cu animale drăguțe în locul celor de pe rețelele de socializare, și moduri de vizualizare a ecranului precum Focus de la Microsoft, sunt versiunile tehnologice ale atenției, percepute ca fiind panaceul pentru toate bolile moderne. Pe de altă parte, programele de citire rapidă, precum QuickReader, oferă promisiunea de a absorbi mai mult conținut în mai puțin timp. Suntem într-un dezacord total în ceea ce privește relația dintre concentrare și distragere a atenției. În spatele acestor îngrijorări și a remediilor lor se află două ipoteze legate între ele, în general puse pe seama dependenței noastre de dopamina din social media. Prima este că distragerea noastră este atât recentă, cât și negativă; a doua, că concentrarea noastră era mai bună în trecut” – așa își începe Emma Smith articolul de pe pagina The Guardian.
Totuși, lucrurile nu sunt chiar atât de simple și de tranșante cum par la prima vedere și poate că suntem prea critici cu noi înșine. Autoarea articolul ne prezintă apoi exemple care de-a lungul timpului au jucat un rol asemănător în distragerea atenției contemporanilor. „Dar poate că aceste narațiuni despre declin sunt deplasate – sau, mai degrabă, ca majoritatea narațiunilor, traiectoria lor este modelată de locul în care alegem să le începem. Comparând concentrarea noastră cu un trecut recent idealizat, nu observăm faptul că atenția noastră a fost întotdeauna structurată de contextul mai larg. Nu doar smartphone-urile au avut un impact. Fiecare nouă tehnologie, de la primele cărți la ceasuri portabile, trecând prin ochelarii de citit și trenuri, a schimbat formele noastre de înțelegere și de implicare în lume. Fiecare generație crede că propriile schimbări sunt mai precipitate sau mai semnificative decât cele ale bunicilor ei.” Cum spuneam, o perspectivă interesantă, despre care vă invit să citiți.
♣ Pe website-ul The Guardian, m-am oprit asupra unei cronici a celui mai recent roman al scriitorului american Paul Auster, Baumgartner. Paul Auster este unul dintre scriitorii mei preferați, însă, romanele citite în ultimii doi ani nu m-au mai impresionat ca cele dinainte. Se pare că nu sunt prima sau singura care simte acest lucru, deoarece cronica la acest nou roman al său nu este una tocmai măgulitoare. Desigur, impresiile unei lecturi sunt întotdeauna cât se poate de subiective, însă unele fisuri în scrisul lui au început să fie vizibile. „Noul roman al celebrului scriitor, despre un septuagenar văduv, începe în forță, dar nu poate rezolva numărul mare de fire pe care începe să le învârtă. Bănuiesc că oricine a fost vrăjit vreodată de șmecheriile existențiale de tip detectivistic ale Trilogiei New York – postmodernism scos din pălărie – își va asuma întotdeauna riscul unui nou roman al lui Paul Auster, oricât de mult și-a pus la încercare această încredere cu ficțiunea pe care a produs-o în deceniile care au trecut de atunci”, așa începe cronica lui Anthony Cummins, din The Guardian. Autorul articolului continuă apoi cu detalii ale firului narativ și cu explicații care demontează soliditatea textului lui Paul Auster, pe care vă invit să le citiți chiar voi. Este posibil să fie doar o interpretare dominată de subiectivism, dar, cum spuneam, unele dezechilibre le-am simțit și eu în ultimele cărți ale lui. Rămâne să citim cartea și să tragem apoi concluzii. Multe dintre cărțile lui Paul Auster sunt traduse și la noi, așa că este foarte posibil să urmeze și aceasta.
Este prima zi a lunii noiembrie, care nu este doar penultima a acestui an, ci și luna în care la București va avea loc o nouă ediție a Târgului de carte Gaudeamus, în intervalul 22-26 noiembrie. Pregătiți-vă listele de cumpărături și probabil că ne vom intersecta pe acolo.