Nelinişte de cuib cald, hrănind iarba galbenă, sufletele noastre le-ai vopsit cu sânge şi aprind o ţigară la flacăra lui. Mama mea, singurătatea, a rupt ramurile tăcerii, anunţând un nou suflet în mine, născut din coasta sufletului meu. Râdeai cu dinţi de ploaie, sub ceruri-biserici, în neuitata dimineaţă când ai părăsit cochilia ce te încorseta, […]
Nelinişte de cuib cald,
hrănind iarba galbenă,
sufletele noastre le-ai vopsit cu sânge
şi aprind o ţigară la flacăra lui.
Mama mea, singurătatea, a rupt ramurile tăcerii,
anunţând un nou suflet în mine,
născut din coasta sufletului meu.
Râdeai cu dinţi de ploaie, sub ceruri-biserici,
în neuitata dimineaţă când ai părăsit cochilia
ce te încorseta,
fiinţă cu ochi de liliac.
Dacă vrei ca SemneBune să rămână un loc pentru lectură și repere culturale, poți sprijini proiectul editorial AdLittera.
