Lumea în care trăim

De bine, de rău, în aceşti 23 de ani şi jumătate, românii au mai aflat câte ceva despre infernul închisorilor comuniste. S-a întâmplat asta datorită numărului destul de mare de cărţi publicate pe această temă şi a documentarelor realizate, în principal graţie eforturilor consecvente ale cuplului Ana Blandiana-Romulus Rusan, fondatorii Academiei Civice şi a Memorialului Sighet – respectiv ale Luciei Hossu Longin, realizatoarea serialului „Memorialul durerii”. Dar există numeroase alte mărturii şi multă lume a contribuit la ele.

De bine, de rău, am auzit şi ce s-a întâmplat în URSS, prin „Arhipeleagul Gulag” şi alte cărţi similare. Nu ştim încă mare lucru despre fenomenele similare din celelalte ţări ale Europei de Est, foste membre ale „lagărului comunist” (o sintagmă şocantă prin sinceritatea ei!).

Dar toate acestea privesc – slavă Domnului! – trecutul, lucruri pentrecute cu 60, 50, 40 de ani în urmă. Un trecut care trebuie cunoscut cât mai bine – mai ales că nu se predă la şcoală! – însă totuşi trecut.

Mult mai tulburător a fost să citesc despre lagărele de azi! Da, azi, în mileniul trei. Cu tot ceea ce ştiam deja despre puşcăriile comuniste şi destul de mult pe deasupra.

Existenţa Lagărului 14 din Coreea de Nord a fost vehement negată de Phenian, chiar şi după ce au fost făcute publice imaginile lui surprinse din satelit! Că, de!, ce să-i faci, trăim în era Google Earth şi nimic nu se mai poate ascunde pe faţa Pământului, cel mult sub pământ. După cum niciun regim politic din lume nu mai poate opri comunicarea globală – vezi primăvara arabă, organizată pe Facebook.

Shin Dong-hyuk s-a născut în Lagărul 14. Părinţii lui erau amândoi internaţi acolo, pentru cine ştie ce fapte „duşmănoase la adresa regimului” şi primiseră aprobarea excepţională de a avea copii, în condiţii de viaţă de neimaginat. A crescut convins că aceea e întreaga lume şi că aşa trebuie să fie, în regulile draconice de acolo şi în „morala” impusă de gardieni. Drept care, când şi-a auzit mama şi fratele încercând să plănuiască o evadare, i-a turnat şi, ca urmare, aceştia au fost executaţi, sub ochii lui. NU i-a părut rău, NU s-a simţit vinovat sau afectat în vreun fel, întrucât considera că a făcut ceea ce era corect.

Până când, într-o zi, în lagăr a apărut un nou deţinut, umblat prin lume şi dispus să povestească despre asta, cu orice risc. Shin află astfel că există un oraş numit Phenian (deci nu ştia nici măcar de existenţa capitalei statului în al cărui lagăr trăia de la naştere), că există ceva numit China (care pentru nord-coreeni este Las Vegas), că există cărţi şi televiziune şi că Pământul e rotund… Suntem, repet, în mileniul trei şi povestea nu se petrece în sălbăticia unui trib ascuns în junglă, ci într-o ţară care are bombe atomice.

Şocul e total. E suficient să afle că toate acestea EXISTĂ, pentru ca tânărul care şi-a condamnat mama şi fratele la moarte să decidă pe loc că va evada! Nimic nu-l va opri, nici faptul că nimeni n-a reuşit până atunci s-o facă, nici acela că tovarăşul lui de evadare – chiar cel care-i deschisese ochii – moare electrocutat în gardul lagărului, nici faptul că el însuşi îşi arde picioarele în aceleaşi sârme sub tensiune. Va fugi, cu răni deschise, îmbrăcat subţire la vreme de iarnă, străbătând distanţa până la graniţă, va ruşi s-o treacă, în China, unde va hălădui multă vreme până când o întâmplare norocoasă îl va duce întâi în Coreea de Sud, apoi în Statele Unite, unde îşi va spune povestea, scrisă de ziaristul Blaine Harden şi unde va fi adoptat de un cuplu de americani.

Fireşte, rănile fizice s-au vindecat. Fireşte, cele psihice nu se vor vindeca niciodată. ACUM, Shin ştie ce faptă abominabilă a comis împotriva familiei sale şi e silit să trăiască restul vieţii cu asta.

De ce-aş citi „Evadare din Lagărul 14”? Pentru a înţelege pe ce lume trăiesc. O lume care nu se termină nici la Mediterana, nici la Atlantic, nici măcar – traversându-l – la Pacific. O lume din care fac parte şi Coreea de Nord, şi Sudanul, şi Africa Centrală, şi Cambodgia şi multe, multe altele.

 

O zi bună vă urează

Tudor Călin Zarojanu

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: TC Zarojanu

TC Zarojanu
a studiat Matematică-informatică la Universitatea București. A fost îndrăgostit de lectură și a devenit scriitor, jurnalist, producător și realizator de emisiuni culturale.