Joachim Fest – În buncăr cu Hitler. Ultimele zile ale celui de-al Treilea Reich.

643264 Joachim Fest este cunoscut ca fiind un jurnalist fascinat de Hitler și umbrele sale. Spre deosebire de alți istorici, Fest tratează perioada celui de-al Treilea Reich nu ca un subiect de tratat istoric, ci ca pe o mică frescă care cuprinde atât de multe esențe ce duc către buncărul în care Hitler s-a ascuns, dictând mișcările unei armate care mai mărșăluia doar în imaginația sa. Chiar dacă au apărut nenumărate studii care au tratat latura nazismului, decăderii lui Hitler și impactul pe care acesta l-a avut în pântecul Germaniei, Fest vorbește în cartea intitulată chiar așa, În buncăr cu Hitler. Ultimele zile      despre ultimele zile ale Reich-ului și își stabilește ca punct central buncărul în care acesta a dovedit armatei sale că rațiunea lui este cu mult ieșită din tiparele normalului. Buncărul, ca simbol al resemnării, al rușinii, într-o oarecare măsură, a haosului și a fricii ascunse prin venele Führerului. Doar un om care se teme își construiește galerii subterane și buncăre. Un supraviețuitor va reveni întotdeauna în ascunzătoare abia după ce războiul se termină. Să-l fi ajuns oare din urmă vocile milioanelor de evrei exterminați în aproapte toată lumea ? Să fi simțit el apropierea morții și, refuzând să se predea ca un Decebal umbrit de geniu malefic, hotărăște să moară ?

Fest își construiește pârghii psihologice pe care se cațără ca un păianjen abil: dorința absurdă de a unifica oameniii într-o singură rasă, el tronând deasupra lor. Fără îndoială, e singurul din istoria lumii care a încercat asemenea atrocități; nu mai vorbim despre medicii și subalternii săi care își desfășurau ororile experimentale prin ungherele Berlinului proaspăt călcat în picioare.

Cartea nu face ca tema principală să fie o lecție din manualul de , ci ultimele zile și presupuse gînduri ale lui Hitler în ultimele sale clipe; un fel de portret psihologic al autorului moral vinovat de atâtea crime odioase.  Claus Schenk, cel care a atentat la viața Führerului în iulie 1944 prin metoda ”valiza” își desconsidera conducătorul: ”Hitler în buncăr, acesta este adevăratul Hitler”. Nicidecum stăpânul lumii, nicidecum ”tatăl” rasei ariene pe care el voia s-o întemeieze prin eradicarea celor care nu îndeplineau cerințele genetice. Generalii săi își pierduseră demult credința și răbdarea că Berlinul va fi vreodată salvat. Se străduiau cu greu să fie impasibili și inexpresivi atunci când Hitler îi chema în jurul lui la zece metri sub pământ.

Stilul în care Fest își expune gândurile și trăirile este atât de captivant încât nu te face să dai ochii peste cap și să spui ”Iar Hitler…”. Scriitorul pare să aibă o abordare diferită a celui care a dărâmat Berlinul, biografia lui Hitler este ruptă în bucăți și cusută ca fiind o poveste, o scenă din teatrul unui coșmar care a bântuit o lume întreagă, făcând din extrem de puținii supraviețuitori niște învinși și din oameniii care au trăit cândva niște mormane de cadavre aruncate în gropi comunale ce serveau drept loc de veci. Fest reușește să descrie intruziunea lui Hitler în pulsul Germaniei cu o acuretețe demnă de un jurnalist de mare prestigiu; nu degeaba a fost considerat un jurnalist de succes, fiind extrem de scurt și la obiect în împărțirea ideilor sale. Cartea poate fi considerată ”ghidul înjumătățirii unei națiuni”, pentru aceia care adoră ideea de ghid.

 

Autor: Joachim Fest

Titlu: În buncăr cu Hitler

Editura: Corint

ISBN:978-973-135-775-1

Nr. pagini: 192

An apariție: 2013

Traducător: Roland Schenn

Preț: 22.50 lei

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ruxandra A.
Redactor - editor SB

A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.

Număr articole publicate : 155