100 de ani alături de Neagu Djuvara

„M-am născut la trei zile dupa intrarea Romaniei în război. Am avut, până am plecat în Franța, la vârsta de doisprezece ani, extrase de naștere pe care scria «născut la 18/31 august» Astăzi, istoricul Neagu Djuvara împlinește 100 de ani.

„Toată viața mea este o viață romantică“, mărturisește Djuvara într-un interviu. O viață despre care Gabriel Liiceanu scrie în prefața Neagu Djuvaravolumului aniversar dedicat lui Neagu Djuvara, recent apărut la Humanitas: „Și cum să nu fie romantică – dacă nu de-a dreptul picarescă – o viață în care decorul se schimbă la câțiva ani o dată? Care are, în miezul ei, neașezarea ca regulă, sau un șir nesfârșit de prea multe așezări trecătoare? Amintirile pe care le scrie în jurul varstei de 85 de ani sunt ale unui „pribeag” care-și începe periplul pe harta Europei (și, mai târziu, a Africii) la scurtă vreme de la naștere: București, Sankt-Petersburg, Montreux, Bruxelles, București, Sinaia, Nisa, Paris, București, Odessa, București, Lisabona, Stockholm, Paris, Niamey, Atena, Paris, București… La fel de imprevizibile și schimbătoare îi sunt și preocupările: elev la Sinaia (1924–1927), apoi la Nisa, «printre corsicani, regi afgani și sultani», și Paris (1928–1934), licențiat în Istorie la Sorbona (1937) și apoi doctor în Drept la Paris (1940), elev ofițer de rezervă și artilerist pe Frontul de Est (1941–1943), angajat la Ministerul de Externe la Direcția Cifrului (1943), secretar de legație la Stockholm (1944–1947), «activist» în exilul românesc (1948–1960), jurnalist la Europa Liberă (1961), consilier diplomatic și juridic al președintelui Republicii Niger și profesor de drept internațional la Universitatea din Niamey (1961–1984), doctor în istorie la Sorbona (1972), din nou activ în exilul parizian (1984–1989), licențiat al Institutului de Limbi și Civilizatii Orientale de la Paris (1988), profesor asociat de istorie la Universitatea din București (1991–1997), în sfârsit, unul dintre cei mai indrăgiți intelectuali ai României de după 1990.”

Volumul „444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara”, lansat la editura Humanitas, condensează viața și opera lui Neagu Djuvara în 444 de fragmente memorabile extrase din scrierile și spusele auto­ru­lui. Fragmentele cuprind momentele-cheie ale biografiei istoricului, precum și ideile, opiniile, obsesiile sale privind trecutul, actuali­tatea, lucrurile cu adevărat importante în viață. Cititorul are la dispo­ziție în aceste pagini esențialul despre Neagu Djuvara ‒ redat cu vorbele sale.

La 73 de ani, când Îngerul compasiunii l-a readus în țară, Neagu Djuvara era perfect fertil și alegru, pregătit pentru o nouă tinerețe, pe care a trăit-o alături de noi cu o intensitate, o pasiune intelectuală și o dis­tin­cție a civilizației admirabile. Cine a avut ochi de văzut a putut vedea. Cine a avut urechi de auzit a putut auzi. Mai mult decât a făcut Neagu Djuvara pentru noi nici pietrele nu pot striga. Îngerul compa­siunii pentru suferințele irosite în istorie ni l-a adus, iar el și-a făcut cu asupra de măsură datoria de a ne arăta, în carne și oase, nouă, celor care am uitat, ce înseamnă să fii civilizat și european într-o manieră curat românească.

Horia- Patapievici

Editura Humanitas

Colecţia: Seria de autor Neagu Djuvara

Domeniu: Istorie

Prefaţă de Gabriel Liiceanu Cele trei vieţi ale lui Neagu Djuvara

Cuvinte de apreciere semnate de Georgeta Filitti, Dan C Mihăilescu, Radu Oltean, Andrei Pleşu, Sandra Ecobescu, Andrei Pippidi, Mihai Dim. Sturdza, Horia- Patapievici

Lasă un semn

Comentariu

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Donează 20% de SemneBune

Dacă reprezinți o entitate juridică, te rugăm să descarcarci, completezi și semnezi Contractul prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Direcționarea a 20% din impozit este deductibilă pentru că suntem în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.