Femeia care aduce pâine

Se preumblă prin casă fără noimă până îşi găsi locul pe canapea unde îşi adună genunchii la piept. Vântul arunca prin fereastra larg deschisă şoapte, foşnete, răsunete. Oricât ar fi încercat să audă în toată zarva aceea, nu putea desluşi cele câteva acorduri, care tocmai prin simplitatea lor făceau ca melodia să fie inconfundabilă. Melodia maşinii de pâine.

Când era copil stătea la coada de pâine şi câteva ore bune. Mama ei îi punea o sacoşă în mână, o înfofolea bine şi o lăsa să ţină rândul în aşteptarea maşinii de pâine. Era atât de frig că uneori nu-şi mai simţea picioarele. Ar fi vrut să poată face câţiva paşi, îi era frică însă că-şi va pierde locul. Nici ceilalţi oameni nu se mişcau, uneori îi părea chiar că sunt nişte păpuşi de cârpă şi i se făcea teamă. Cam pe atunci fratele ei venea să facă schimbul şi aşa scăpa de frig şi spaimă.

După ’90 veniseră turcii cu pâinea lor dumnezeiască, sau cel puţin aşa i se părea ei. O zbughea pe uşă când trebuia să meargă la cumpărături. O, doamne, cum miroasea în tot cartierul. Nu scăpase nici acum de coadă, însă turcii aveau cuptor propriu şi totul mergea foarte repede. Apoi nici nu băga de seamă că aşteaptă, era vrăjită de tot procesul acela, de la plămădirea aluatului până la coacere, când din cuptorul uriaş ieşeau aburind formele aurii pe care vânzătoarea i le vâra aşa fierbinţi direct în plasă. Nu rezista, în drum spre casă scoatea o pâine şi rupea bulgări calzi, albi şi fragezi pe care îi înghiţea pe nerăsuflate. Atunci ar fi jurat că nu există nimic mai bun.

Acum pâinea îi era adusă acasă. Femeia care aduce pâine venea în fiecare marţi înainte de prânz. Exact când te lovea foamea mai tare. Oprea maşina în stradă şi scotea parcă de nicăieri specialităţi franţuzeşti, aşa cum te ademenea şi cântecul: Cumpără şi tu specialităţi franţuzeşti Sean Paul. Brutăria Sean Paul îţi mulţumeşte.

Răsuna în tot cartierul adunând pofticioşi şi curioşi. Iar tăvile se goleau instantaneu, brioşe, pateuri, eclere, plăcinte, felii de pizza, batoane de pâine, bagete, tot felul de delicii.

Dar astăzi trecuse cu mult peste ora prânzului. Cu genunchii strânşi privi descumpănită prin jur. Femeia care aduce pâine nu venise. Uneori avea nevoie doar să o vadă, cumva zâmbetul ei îi amintea de copilărie şi de pâinea ieftină turcească, ar fi jurat şi acum că nu există nimic mai bun.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 25