Dosarul Z 5/2013

Cât de importantă este autopromovarea pentru scriitorul român contemporan?

what-is-personal-branding1

Marius Surleac:  Autopromovarea este importantă atât timp cât vrei să faci mai mult sau mai puţin cunoscut ceea ce scrii, dar depinde de extrem de mulţi factori din punctul meu de vedere. Ştii cum se zice că “dacă tu n-ai grijă de tine atunci cine să aibă?” – cam aşa e şi cu promovarea. Te ajută enorm dacă ai în spate o editură unde ai publicat, o editură care să-ţi dea cel puţin un impuls cu finalitate. În cazul meu, editura mi-a fost alături şi m-a ajutat şi-n autopromovare dacă pot spune aşa. Există însă şi edituri, unele chiar din top 10, care nu mişcă un deget în plus după ce te-au lansat – te descurci singur, cum poţi, ceea ce mi se pare de asemenea fair, pitacii sunt în joc pe o balanţă mai sensibilă, cu tară diferită. Astfel numele editurii se vinde singur şi odată cu el şi opera ta – inevitabil autopromovarea în acest caz este direcţionată spre o altă nişă, nu cea a cititorului obişnuit. Chiar şi aşa e foarte eficient să te autopromovezi singur, poate cu riscul de a trece în cealaltă extremă … cea a megalomaniei; din câte observ mulţi au căzut pradă acestei acţiuni. Cel mai bine este să rămâi undeva pe la mijloc, e cel mai safe, cel mai confortabil – din unele perspective sunt adeptul jumătăţilor de măsură; trebuie să ştii cum să reacţionezi în funcţie de alte variabile cu care interacţionezi, cum ar fi măştile, travestiţii. Un alt aspect al autopromovări îl reprezintă segmentul pe care activezi – prin urmare pe poezie impactul cu publicul este mai puţin eficient decât pe proză, de exemplu. Poate acelaşi efect, ori mai rău ori mai bine, este prezent pe segmentul eseisticii, literaturii pentru copii. Who knows? Cât despre instrumentele folosite în autopromovare – sunt pentru toate gusturile, timp să fie să le încerci pe toate. Cel mai important, cu cel mai puternic impact, este -ul, urmat imediat de Twitter, Google+, site-uri literare, blogurile, etc. Blogul este un instrument la fel de important. Deşi am observat menţionată, într-o anchetă referitoare la impactul pe care îl are -ul asupra scriitorului (sau ceva de genul), ideea că blogging-ul s-a cam stins şi că nu ar mai avea la fel de multă putere, că scriitorul îşi postează textele direct pe , eu tind să cred că în curând lucrurile se vor schimba iar lumea se va întoarce înapoi pe bloguri. Într-un cuvânt INTERNETUL – ai internet, poţi să te autopromovezi cât vrei, unde vrei, când vrei. De altfel, aş putea spune că un rol la fel de important în autopromovare îl au relaţiile socio-umane. Din păcate acest din urmă aspect e cât se poate de versatil. În final, aşteptările personale sunt cele care guvernează asupra autopromovării – eşti mulţumit de ce ai realizat până acum? … foarte bine, mergi mai departe iar rezultatele vor continua să apară; – nu eşti mulţumit, stai prost cu piticii, cu mecanismul? … atunci probabil clachezi şi-ţi bagi picioarele (odată cu asta) în tot efortul de până atunci. Sau poate că nu. (12.05.2013)

Cât de importantă e autopromovarea pentru scriitorul român contemporan? A naibii de importantă! Și nu doar pentru el, scriitorul, ci pentru fiecare om în parte. Cine să audă de tine dacă nu te autopromovezi? Cine ești tu, omule? O bucată de carne modelată prost sau bine care face & drege cutare & cutăriță. Sau nu face & nu drege. Poate nu ești un scriitor bun, dar odată ce ai atras atenția asupra scrierilor tale ai realizat mare lucru. Că trăim într-o hiper-realitate e clar. Avem la picioare internetul, navigăm ore-n șir, ne dăm rotunzi, folosim termeni pompoși, ne mediatizăm de unii singuri… și ne iese. Și oho, cum ne mai iese! Începusem blogul în 2009. Nu se știa de el așa că am atras ușor ușor atenția asupra lui. În momentul de față depășește 3 700 de abonați. Deja mă întind inutil iar răspunsul e simplu. Cea mai importantă este autopromovarea, ce contează e cum & când. Cât de importantă? A dracului de mult. (17.05.2013)

Depinde ce urmărește!

  • Dacă vrea să atragă atenția, e suficient să urmeze sfatul lui Leo Burnett și să coboare în stradă cu o șosetă atârnându-i din gură. Eventual, să poarte în piept un mesaj care să anunțe că aia-i șoseta lui Dumnezeu. Nu știu de ce-ar face asta, dar pentru cel care-și consumă deja energia cu atrasul atenției ar fi un pont bun, că-i low budget: probabil că scrisul i-a halit, deja, o halcă importantă din viață, ca una dintre cele mai cronofage îndeletniciri de sub soare.
  • Dacă țintește niște beneficii anume, e la fel ca măcelarul sau pedichiurista: un furnizor de produse sau de servicii, iar cine vrea sus își face reclamă și musai externalizează corvoada. Autopromovarea e cea mai tâmpită idee, dacă nu-i un geniu în marketing: la fel de bine-ar putea încerca să se masturbeze în public; chiar și-așa, se impun întâi niște teste pe focus-grupuri.
  • Dacă-l mână doar pasiunea și vrea să-și verse prea-plinul, recitarea sub duș poate face minuni, iar privilegiul de-a locui la bloc asigură o audiență decentă. În rest, există cenacluri, lecturi, colocvii, festivaluri, maratoane literare și seri speciale pentru suferinzi din aceeași sectă, așa cum cei păliți de virusul muzicii au cluburile de karaoke.
  • Dacă-i un martir altruist al setei de absolut și visează  la salvarea planetei, mântuirea sufletelor sau alte elevații globale, să nu istovească propovăduind tuturor: îi trebuie doar niște apostoli frumoși, maxim 12
  • Dacă-i un martir egoist al setei de absolut, să pună două oglinzi față-n față și să scrie cu un marker pe una dintre ele. Opera sa purtată din oglindă-n oglindă-n oglindă va merge fix către infinit.

Dacă mi-au scăpat niște chestii care mai trebuiau bifate, completez mai târziu. Cu un marker. (18.05.2013)

: Este singura speranţă! În condiţiile în care nu există agenţi literari, managementul cultural (în particular marketingul) e încă slab, iar editurile rareori înţeleg că o carte a unui cvasi-necunoscut – dacă tot o publici! – are nevoie de mult mai multă promovare decât una de Stephen King sau Jules Verne, care se vinde singură. Aşa că scriitorul, săracul, trebuie să se bată să se promoveze singur – ceea ce NU e normal –, să se roage de prieteni ziarişti să dea o ştire, de prieteni critici să scrie ceva şi aşa mai departe. (21.05.2013, fragment din interviul acordat revistei SemneBune).


sursa foto aici

 

 

 

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat „Rock în Praga” în 2011 și „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 391