Despre cum se poate spune o poveste: Paul Auster, Invizibil

Autor: Maria Ghegu

Invizibil, romanul lui apărut în 2009, este o lecţie despre felul în care se poate spune o poveste. Scriitorul american tratează teme uzuale precum violenţa, trădarea sau iubirea într-o manieră captivantă, purtându-şi cititorul într-o poveste ce transcende patru decenii şi două continente. Auster recurge la motive recurente ale scrierilor sale precum metaficţiunea şi personaje-scriitori într-o carte în care tinereţea răzvrătită şi erorile asumate revin fantomatic în memoria unui muribund. Invizibil este o carte care stă sub semnul nevoii urgente de a povesti.

este unul dintre cei mai importanţi autori americani contemporani, scenarist, regizor, cunoscut pentru Trilogia New York-ului (The New York Trilogy, 1985), Mr. Vertigo (1984), Palatul lunii (Moon Palace, 1989). Asemeni protagonistului din Invizibil, Auster a studiat la Columbia University, a locuit o vreme în Paris şi a tradus cărţi din franceză. În Invizibil, Auster readuce în prim plan personaje tinere cu aspiraţiile, greşelile şi naivităţile specifice.

Romanul este structurat în patru capitole în care Paul Auster utilizează trei voci narative distincte. În prima parte a romanului, vocea narativă este cea a protagonistului, Adam Walker se confesează la Invizibilpersoana întâi. În capitolul doi intervine Jim, scritor şi prietenul lui Adam din facultate şi este utilizată adresarea la persoana a doua. Partea a treia stă sub semnul unui stil mai impersonal, telegrafic la persoana a treia, pe măsură ce Adam devine un personaj în propria poveste. În ultimul capitol vocea narativă îi revine lui Cécile Juin, prin redarea unui fragment din jurnalui acesteia.

La începutul romanului Adam Walker, poet aspirant, este student în anul II la Columbia, traduce poeţi medievali din provensală şi vorbeşte fluent franceză. Într-o seară, la o petrecere, îi cunoaşte pe politologul francez Rudolf Born şi pe enigmatica iubită a acestuia, Margot. Este uşor intrigat de cuplu şi de asemănarea numelui profesorului cu cel al poetului provensal Bertran de Born. Acesta este momentul în care coincidenţele şi insolitul încep să domine viaţa tânărului Adam.

Deşi acţiunea se întinde în timp pe patru decenii (1967-2007) în New York, Paris şi Caraibe, totul gravitează în jurul anului 1967 – punct de referinţă în biografia protagonistului. „Prima oară am dat mâna cu el în primăvara anului 1967.” Este fraza care deschide romanul, de aici lucrurile încep să se complice. Întâlnirea cu Rudolf Born şi crima săvârşită de acesta marchează profund întreaga evoluţie a lui Adam de la un tânăr cu aspiraţii literare la un bărbat obsedat de nevoia de dreptate. Uciderea lui Cedric Williams cu 12 lovituri de cuţit şi reacţia sa amorţită de frică, laşitatea iniţială îl vor bântui pe tot parcursul romanului. 1967 este şi titlul pe care Walker îl dă autobiografiei sale neterminate. Acesta îşi structurează povestea pe trei părţi corespunzând anotimpurilor: vară, toamnă şi iarnă. În jurul acestui nucleu sunt inserate frânturi din vieţile oamenilor cu care el intră în contact, fragmente, detalii despre femeile pe care le cunoaşte Margot, Cécile, Hélène, sora sa Gwyn, dar şi aspecte ale existenţei unei familii mic burgheze franceze.

Capitolul doi conţine fragmentul pe care Adam l-a numit Vara. Vara lor aminteşte de relaţia dintre Theo şi Isabelle, protagoniştii din The Dreamers (2003, Bernardo Bertolucci). Apropierea dintre frate şi soră depăşeşte graniţele uzuale. Pornită dintr-o curiozitate adolescentină ca o joacă naivă, experimentarea propriilor emoţii şi sexualităţii evoluează spre o relaţie amoroasă incestuoasă (negată ulterior de ea): „Înţelegi că totul trebuie să se întâmple încet, să se clădească puţin câte puţin, că o bucată de vreme nu va fi decât un dans şovăitor şi nesigur de da şi nu, dar preferi să se întâmple aşa, fiindcă, dacă vreunul din voi ar avea îndoieli, ar mai fi destul timp să vă opriţi şi să renunţaţi” (p.124). Totodată, această perioadă este marcată şi de amintirea fratelui mai mic, Andy, înecat în copilărie. Prezenţă fantomatică în jurul căreia cei doi fraţi au creat o adevărată poveste.

Invizibil, este o carte cu inserţii de roman de mistere în care cititorul este provocat cu fiecare nou capitol. Ultima parte, pe măsură ce Adam devine personaj al poveştii sale, îi poate crea cititorului senzaţia că este un detectiv, că investighează viaţa lui Adam. Figura lui Born revine odată cu mutarea lui Walker la Paris. Mai enigmatic, logodit cu Hélène şi cu vagi legături cu lumea spionajului, Born este totuşi lăsat în plan secund. Paul Auster inserează încă din prima pagină a romanului o trimitere la Infernul lui Dante, iar pentru Adam întâlnirea cu Rudolf Born se dovedeşte a fi una infernală. Mărturia protagonistului, exerciţiul de introspecţia au un rol cathartic pentru bărbatul muribund. Violenţa este prezentă în roman ca o muzică în surdină: spionaj, revoltele studenţeşti din Franţa anului 1968, Războiul din Vietnam, Bertran de Born este un poet al războiului. Born predă un curs despre pierderea Algeria şi altul despre pierderea Indochinei, iar aşa cum mărturiseşte la început: „Niciodată să nu subestimezi importanţa războiului. Este expresia cea mai vie şi mai pură a sufletului omenesc” (p.11).

Utilizând trei voci narative distincte şi un stil fragmentar, Paul Auster îşi dozează abil suspansul. Scriitorul american are capacitatea de a voala informaţii, de a-şi provoca cititorul să gândească dincolo de poveste. Finalul romanului este sugestiv în acest sens. Deşi întreaga acţiune gravitează în jurul lui Adam, ultimele pagini aparţin lui Cécile. Pe ea o regăsim încercând să plece de pe o insulă din Caraibe, auzind sunete stranii a căror sursă nu îi este iniţial dezvăluită. Asemeni ei este şi citiorul acestui roman, care trebuie să adune informaţie cu informaţie.  Aşa cum mărturisea autorul într-un interviu: „I think, in a sense, that that’s the way the book functions. We hear things, but we can’t always see them, or, even if we do see them, we’re not sure that we’re seeing correctly. Hence: Invisible.”

Invizibil este o lectură plăcută, captivantă, acel gen de roman pe care îl citeşti pe nerăsuflate. Ceea ce face această carte interesantă nu este povestea în sine, ci felul în care Paul Auster utilizează tehnica narativă. Prin utilizarea vocilor narative distincte, treceri de la persoana întâi la persoana a doua şi a treia, de la timpul trecut la prezent, Auster îi oferă lectorului tot atâtea pespective asupra poveştii ca şi cum ar privi viaţa de la trei ferestre diferite.

 

Ref. Paul Auster, Interview: Paul Auster on his new novel,
Invisible,
http://trueslant.com/nickobourn/2009/10/30/interview-paul-auster-on-his-new-novel-invisible/

 

Paul  AUSTER 

Invizibil, Traducere din engleză şi  note de Cristiana Vişan,

, Bucureşti, 2010, 256 p.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Maria Ghegu

Avatar