Ți-am vindecat urmele pașilor de umbră
și am defrișat pădurea de gânduri,
ca să umbli plouat, să nu te ude ploaia
și să miroși cerul cu iz de pământ
și pământul cu gust de cer înnorat
să te strecori printre degetele lumii,
când secera ei vrea să-ți reteze depărtarea.
ți-am sărutat poalele melancoliei
și am mângâiat tivul dantelat al singurătății,
ca să nu simți povara ninsorii
pe umerii tăi liberi de orice apăsare,
să nu te doară greutatea bucuriei
să nu-ți fie frică de lumina minții
și nici întunericul să nu te orbească.
Tu strecori intimitate sub pleoapa despărțirii.