Există anumite cuvinte uitate în crăpăturile memoriei noastre, cuvinte care poate au marcat un moment, o stare. Iată și paradoxul cuvintelor marcante: le înghesuim volens-nolens în șanțul timpului fără să ne gândim dacă ar mai putea fi vreodată utile la ceva. Adică maturizarea…Eh, și maturizarea adună lucruri în propriul marsupiu, lucruri pe care le vom fi descoperit mult mai târziu că le-am învățat. Mie mi s-a întâmplat cu demultul și anticul cuvânt ”Rio Kiwi”. Pe la începutul anilor ’90 era o băutură răcoritoare în vogă (să-i zicem în chip simplist cico), așa cum știu majoritatea celor care aveau ceva ani când s-a petrecut revoluția. Când am băut prima dată cico Rio Kiwi, aveam 5 ani. Știu că era la sticlă din fibră de sticlă, la 0,33 și că trebuia să stai acolo ca să bei, nu să te duci acasă . Tot pornind de la acest cuvânt, mi-am adus aminte de cum arăta o fabrică de pâine: fără gresie, nezugrăvită, cu tejgheaua de la vânzare plină de firmituri, cu lăzile din plastic aruncate într-un colț al încăperii. În spatele vânzătoarei (care aparținea indiscutabil prototipului femeii rubensiene) se aflau cozonaci, cornulețe și alte produse de panificație. Lângă stecker-ul neonului care pâlpâia anemic la 7 dimineața se afla un radio alb, care parcă abia ținea intact întregul randament al vânzătoarei . În lădițe din plastic, roșii sau verde închis, se aflau, la loc de cinste, sticluțele cu cico Rio Kiwi.
Îți aduci aminte de Rio Kiwi și când răsfoiești paginile lui Dan Matei, Balena și marele poet de apă dulce. Iar dacă te-ai născut mai târziu de ’89, cartea poate fi o frântură din cele ce s-au întâmplat atunci (nu-i un almanah despre comunism, nu-i un mic tratat care să instige la regrete) și redă în mod spectaculos atmosfera post-ceaușistă, având în vedere că linearitatea cărții se desfășoară între 1989 – 1997, într-un oraș miner din România. Subiectul romanului îl constituie marșul funebru prin viață al unei familii care se dezbină odată cu renunțarea la tovărășisme și la cultul conducătorului. De ce zic marș funebru ? Pentru că minerii împânzeau Bucureștiul și întâmplarea face ca unul dintre ei să fie tatăl viitoarei Balene (care este de fapt o porecla unuia dintre cele două personaje principale). Dând o lovitură de grație universului în care se obișnuise, acest pater familias autohton dispare în neant și schimbă viața fiului, care va deveni în mod nonșalant o Balenă în adevăratul sens al cuvântului. Ca o balenă pe uscat și impasibil să reacționeze la stările de spirit ale celorlalte personaje romanești, personajul purtător al numelui speciei de mamifer acvatic va construi, dimpreună cu marele Poet de apă dulce (cel de-al doilea personaj) o optică dură a anilor de după ’90.
Cele două personaje principale se află în contrast, amândouă aparținând aceleiași lumi care e tăiată în două, băltind în debandada haotică a sărăciei și a nevoii de supraviețuire. Deși Poetul de apă dulce pare mai potrivit să supraviețuiască sieși și formării noii lumi, el e doar o victimă a sistemului, ca și obezul său văr, Balena, care, din cauza faptului că a rupt contactul cu exteriorul, și-a format propriul sistem de valori prin prisma căreia judecă totul arborând aerul unui filosof cocoțat pe nori, având vedere din satelit asupra umanității și mizeriei pe care o caracterizează. Este, fără doar și poate, un roman trist și cinic, care va mai face vreun pensionar să ridice arătătorul și să zică ”Pe vremea mea…” sau care va îndreptăți politicienii să bată cruci.
De ce aș (re)citi acest roman ? Pentru că nu văd niciun fel de propagandă, nu văd nicio încăierare doctrinară (așa cum te-ai aștepta să vezi în majoritatea romanelor care pomenesc în paginile lor cuvântul ”comunism” ) și mai mult, e un episod ficțional (poate) din viața acelor vremuri. Dan Matei nu pare să regrete, nu pare să se afle de nicio parte a taberei politice; ceea ce expune în romanul său de debut reprezintă sfârșitul unui timp și începerea altuia, ca și cum două corpuri inelate, cilindrice, se unesc și reinventează (?) societatea de azi.
” Sunt momente când furia devine însăși ființa ta, însăși voința ta, să spargi, să dărâmi sau să ucizi pasional e prea puțin. O furie aplicată, acționezi calm, lucid, zâmbitoare, o furie care te detașează, în afara propriului corp, transformându-te într-un păpușar, păpușa este propriul trup bântuit de fantome. Gospodina noastră călcă salopeta soțului, nicio cută, lustrui și lămpașul…îi pregăti și mâncărurile favorite. Așa se cadevsă te porți cu oamenii care mor, mai ales cu cei care mor în inima femeilor care i-au iubit cu pasiune o viață întreagă. A doua zi când trenul șuieră în gară, își sărută cu pasiune soțul pe gură, și în loc de drum bun, îi ură: -Țărână ușoară ! ”
Autor: Dan Matei
Editura: Tracus Arte
Colecția: Ullyses
ISBN: 978-606-664-099-2
Număr pagini: 400
An apariție: 2013
Preț: 35 RON