Club A

Purta un pulover alb, subțire. Deși sfârșit de mai, era totuși răcoare. Se plimba prin sala semi-obscură privind mută de uimire fotografiile de pe pereți. Încă i se părea că trăiește un vis. Totul arăta întocmai cum îi povestise tatăl ei odată, subsolul păstrând atmosfera umedă, lumina aceea palidă, de ți se așeza pe piele într-un strat subțire de ceară galbenă, aerul pigmentat în nuanțe de ocru, proiectându-se pe chipul tuturor, oamenii prefăcându-se în niște păpuși de ceară cu mișcările anesteziate. Club A, dacă ar fi închis ochii ar fi putut atinge amintirea încă vie și filiformă a tatălui.