Citiţi ca să iubiţi!

Marea dramă a vieţii, spunea Sommerset Maugham, nu este aceea că oamenii mor, ci că încetează să se mai iubească. Se referea în special la iubirea dintr-un cuplu şi la faptul că sentimentele iniţiale se dizolvă în timp. Am putea însă extinde observaţia la toate tipurile de iubire şi ar trebui să introducem în ecuaţie nu doar iubirile disipate ci şi pe cele nicicând începute. Am spune, astfel, „Marea dramă a vieţii nu este aceea că oamenii mor, ci că nu se iubesc suficient unii pe ceilalţi”.

Iisus Hristos a suferit cumplit pentru a încerca să ne tragă un semnal de alarmă exact asupra acestui subiect: că nu iubim destul. Că oamenii merită să fie iubiţi şi lumea merită să fie iubită.

Nu s-a-ntâmplat aşa. Nu numai că mesajul nu a ajuns la suficient de multă lume, nu numai că aceia care au luat cunoştinţă de mesaj au ţinut cont de el prea puţin, dar s-au comis crime în numele credinţei întemeiate pe ideea de a nu se mai comite crime. Iar lumea n-a făcut decât să se scindeze şi mai rău, să se rupă în bucăţi, să-şi activeze ori să-şi inventeze duşmănii de moarte la nivel de persoane, familii, sate, oraşe, naţiuni. An după an, secol după secol, mileniu după mileniu.

Până nu demult… De ceva vreme, după atâta amar de centrifugare, au început să se manifeste, timid încă, semnificative forţe centripete, care încearcă să adune la loc bucăţile împrăştiate. Nu mă refer la mult hulita globalizare – deşi globalizarea are, cel puţin ca efect secundar, şi o dimensiune ecumenică, de împăcare a tuturor tendinţelor. Nu mă refer nici la Uniunea Europeană sau alte organizaţii suprastatale care încearcă armonizări de principii şi de acţiuni. Mă gândesc la cele câteva minţi şi suflete luminate care încearcă să întindă punţi. Deja, se poate spune că religia s-a „împăcat” cu ştiinţa, după cinci secole de inutilă şi artificială luptă. De câteva decenii încoace au loc sumit-uri religioase inter-confesionale. Unul dintre cele mai importante, „Oameni şi religii”, a avut loc la Bucureşti, după cum tot în România s-a petrecut prima vizită a unui Papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Ioan Paul al II-lea a fost, de altfel, întâiul între luminaţi, călcând în mai multe ţări decât orice şef de stat, rugându-se într-o sinagogă şi la Zidul Plângerii, intrând într-o moschee, cerându-şi scuze pentru jefuirea Constantinopolului în urmă cu 800 de ani…

La rândul ei, Canada şi-a cerut scuze pentru că a forţat mai mult de 100.000 de indigeni să frecventeze şcolile creştine finanţate de stat, care aveau ca scop asimilarea. Japonia şi-a cerut iertare Asiei pentru suferinţele cauzate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În cartea „Iisus din Nazareth”, Papa Benedict al XVI-lea îi exonerează pe evrei pentru moartea Fiului lui Dumnezeu.

O minte luminată este şi Deepak Chopra, născut în India, trăitor în America, medic ayurveda, „poetul-profet al medicinii alternative” (apropo, o altă împăcare istorică aflată în curs, cea dintre toate variantele de medicină), omul în jurul căruia s-a creat o mişcare mondială spirituală, cu dimensiuni religioase, ştiinţifice, psihologice, sociale şi culturale. Cele 30 de cărţi ale lui au fost traduse în peste 35 de limbi, multe inclusiv în română. Căutaţi-le şi citiţi-le. O să simţiţi ţi o să gândiţi altfel.

Esenţa mesajului lui Deepak Chopra? „Eu cred că iubirea poate vindeca, iubirea poate reînnoi, iubirea ne face să ne simţim în siguranţă, iubirea ne poate inspira să ne simţim la înălţime şi iubirea ne poate aduce mai aproape de Dumnezeu”.

Citiţi ca să iubiţi!

 

O zi bună vă urează

Tudor Călin Zarojanu

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: TC Zarojanu

TC Zarojanu
a studiat Matematică-informatică la Universitatea București. A fost îndrăgostit de lectură și a devenit scriitor, jurnalist, producător și realizator de emisiuni culturale.